Beauty Fridays

Cum porţi blugii în două culori, pantalonii momentului!

Vineri, 09.09.2016
de Andreea Baluteanu

Toamna a venit, chiar dacă doar din punct de vedere calendaristic, temperaturile fiind încă suficient de blânde pentru a rezona mai degrabă cu anotimpul cald! Indiferent de poziţia soarelui pe cer, tendinţele de toamnă-iarnă şi-au făcut datoria şi ne-au asaltat cu itemuri hot, din toate direcţiile.

Cel mai stilat sezon al anului stă să înceapă, aşa că dă fuga în magazinul tău preferat şi cumpără-ţi cel mai hot model de pantaloni al toamnei: blugii în două culori! Noi te „înarmăm” în rândurile de mai jos cu tot ceea ce trebuie să ştii despre acest articol vestimentar care ne-a obsedat!

Trebuie să îi ai acum: blugii în două culori!

Kendall, Gigi şi Bella s-au îndrăgostit de ei, iar divele de street style i-au încadrat în categoria obsesii ale momentului: este vorba despre blugii în două culori, care fac ravagii printre cele mai înfocate fashioniste ale momentului!

Cum arată ei? Să nu îţi imaginezi un monstru atipic în nuanţe complementare: realitatea este că acest model de jeans mizează pe subtilitate, asortând două nuanţe care se potrivesc perfect împreună! Este vorba despre mid blue, cel mai în vogă ton în materie de denim al momentului, şi bleul palid!

În ceea ce priveşte modelul, opiniile sunt împărţite, ceea ce îţi asigură o mai mare libertate de alegere. Ai nevoie neapărat de o pereche cu imprimeu patch, dar trebuie să mizezi şi pe un item în care cele două culori sunt poziţionate pe partea din spate, respectiv pe cea din faţă a pantalonilor, îmbrăţişându-se armonios la cusături!

 

O fotografie postată de x SJ.L x (@sjlaurenlee) pe

Te întrebi care este croiul câştigător? Aici nu avem nicio îndoială: este vorba despre cel uşor evazat, cu lungime 7/8 şi tiv nefinisat sau asimetric. Da, tocmai am descris modelul pe care cel mai iubit brand al momentului, Vetements, l-a făcut celebru în street style!

Nu te poţi despărţi de jeanșii skinny? Avem două veşti bune: au revenit în tendinţe şi, da, sunt disponibili şi sub varianta blugilor în două culori.

Acum, că am pus la punct bazele pe care trebuie să ţi le însuşeşti ca să stăpâneşti perfect acest nou trend, să vorbim şi despre regulile de bună purtare a blugilor în două culori!

Cât încă mai este cald, trebuie să încerci varianta blugi în două culori, sandale cu platformă şi un tricou simplu. Aimee Song este bloggeriţa de fashion care ne serveşte drept ghid în această călătorie stilistică.

Nu vrei sub nicio formă să te abaţi de la eleganţa ta nativă? Ne-am îndrăgostit de ţinuta alcătuită dintr-o bluză delicată de dantelă şi sandale fine (le ai deja în şifonier), alături de cei mai hot blugi ai momentului. Iar când temperaturile se vor răci, vom miza bucuroase pe un item cu umerii goi: deja aşteptăm cu înfrigurare acel moment.

În ecuaţia „nu am făcut încă tranziţia la toamnă” se încadrează şi outfitul supermodelului Kendall Jenner, purtat la Săptămâna Modei de la New York: se ia o vestă lungă şi se asortează cu blugii în două culori. Ce ar mai funcţiona în această ţinută? Botinele de catifea, unele dintre cele mai trendy accesorii ale momentului! Nu ezita să investeşti în ele, pentru că sunt „aur curat”. Mai târziu, le poţi purta într-o ţinută alături de o cămaşă cu dungi.

Pe măsură ce temperaturile scad, blugii în două culori rămân la fel de stylish: alătură-le un blazer sau un palton elegant. Sunt atât de versatili, încât li se potriveşte orice!

Tu ce părere ai? Îţi plac jeanşii momentului, blugii în două culori?

Surse foto: Instagram, Pinterest, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016