Cum să porţi bermudele în 2016, pentru un stil relaxat

Cum să porţi bermudele în 2016, pentru un stil relaxat

Redactor Andreea Baluteanu

Relaxarea, lejeritatea şi simplitatea sunt trăsături caracteristice ale sezonului de vară 2016! În ton cu gândul la vacanţă şi cu dorinţa de a ne simţi bine în pielea noastră, bermudele se integrează natural în stilul nostru în anotimpul cald. Vestea şi mai bună? Se poartă în vara 2016!

Iată cum să porţi bermudele în 2016, pentru un stil care te va face să te simţi fabulos!

Bermudele, articolul ultra confortabil care a revenit la modă în 2016

Pantalonii scurţi fac parte dintre item-urile cărora le declarăm iubire nemuritoare în fiecare vară şi numai temperaturile negative ale sezonului rece ne împiedică să îi purtăm în fiecare zi a vieţii noastre. În 2016, tendinţele au îmbrăţişat oarecum neobişnuit un item care a făcut furori în anii trecuţi, dar care fusese trecut sub uitare: bermudele.

Stilul casual

Desigur, stilul cel mai la îndemână atunci când vine vorba despre buna purtare a bermudelor în 2016 este cel casual. Alătură un tricou basic, ca în imaginea de mai sus, şi o pereche de papuci şi poţi înfrunta liniştită tendinţele. Iar dacă vrei să îţi respecţi reputaţia de fashionistă şi nici nu îţi trece prin cap să te abandonezi complet simplităţii, investeşte într-o pereche decorată cu motive, precum cea aparţinând boutique-ului francez Les Cinq.

Principalul avantaj al bermudelor este acela că acoperă în mod inteligent orice imperfecţiune! Nu va trebui să îţi faci griji pentru stratul încăpăţânat de celulită de pe coapse, pentru că aceşti pantaloni sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Alătură o cămaşă lejeră şi vei arăta minunat când eşti însărcinată.

Conferă conotaţii sport outfitului tău: mezina clanului Jenner, Kylie, se îndreaptă mai degrabă spre stilul glam al surorilor Kardashian, dar ştie „cu ce se mănâncă” şi ţinutele de sală: bermudele, tricoul decoltat şi pantofii sport îi vin foarte bine.

Asociază bermudele în 2016 tricourilor tale preferate (fie acestea cu dungi sau cu franjuri) şi vei fi gata pentru orice aventură!

Stilul office

Din păcate, nu putem purta pantaloni scurţi la birou, dar am găsit soluţia perfectă: bermudele. Dacă ai fost cucerită de aerul lor casual, vei îmbrăţişa cu la fel de multă bucurie şi interpretările elegante, office, oferite acestei piese vestimentare.

Cămaşa simplă, albă sau model boyfriend este elementul care va scăpa această combinaţie de capcana anonimatului. Încalţă mocasini sau pantofi stiletto (mai ales dacă eşti minionă, caz în care bermudele îţi vor tăia din înălţime).

 

O fotografie postată de @eggseoul_ pe

Un top de mătase şi un sacou te vor conduce într-o ligă superioară la birou şi nimeni nu va avea nimic să îţi reproşeze.

Dacă îţi doreşti să surprinzi, infuzează tente ale anilor 70 outfitului tău (cât mai sunt încă în trend) şi poartă bermudele, o cămaşă cu print şi şosete peste genunchi. Vei fi hot!

Stilul glam

Bermudele „lovesc” din nou şi vor să îţi arate că poţi să fii şi strălucitoare atunci când le porţi.

Sandalele roşii sunt elementul vedetă al acestor ţinute. O pereche de bermude din denim, deteriorate, vor face minuni alături de accesoriile tale posh.

Nu vom spune „nu” nici culorii! Cămaşa cu print tropical te transformă într-o apariţie şi le va îmbunătăţi tuturor dispoziţia, amintindu-le că se apropie vacanţa de vară.

 

O fotografie postată de TABS (@tabsbermuda) pe

Accesoriile etno pot părea un „invitat” neobişnuit în această ecuaţie, dar fashionista din imaginea de mai jos ne demonstrează că se poate. Un tricou cu dungi, bermudele tale şi cerceii şi sandalele ultra colorate vor constitui un ansamblu perfect pentru o vacanţă în însorita Spanie.

De unde cumperi bermude în 2016

Ideile noastre te-au cucerit şi abia aştepţi să îţi îmbogăţeşti garderoba cu o pereche lejeră de bermude? Propunerile de mai jos îşi reclamă supremaţia asupra inimii tale de fashionistă: Zara, H&M şi Pull&Bear sunt gata să îţi transforme visul în realitate.

Bermude din denim Zara - 99,90 lei Bermude Zara - 129,90 lei
Bermude cu cadere usoara si pense Zara - 89,90 lei Bermude Pull&Bear - 129,90 lei
Bermude din denim H&M - 99 lei Bermude din denim alb H&M - 99 lei

Tu vei purta bermude în vara lui 2016?

Surse foto: Facebook, Instagram

Articolul urmator
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?
Incepe quiz
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.