Beauty Fridays

Iti doresti o primavara plina de stil? Incearca aceste 5 modele de rochii de blugi!

Joi, 17.03.2016
de Andreea Baluteanu
Rochia din denim s-a bucurat de atentie in ultima perioada! Acest articol vestimentar face parte cu onoare din oda adusa anilor '70, prezinta avantajul de a fi confortabil si versatil si este de-a dreptul adorat de fashioniste: mai ai nevoie de vreun motiv pentru a-l integra in garderoba ta de primavara?

Daca iti doresti sa fii protagonista celui mai stilat an al vietii tale, arunca o privire asupra acestor 5 rochii de blugi: este foarte probabil sa iti gasesti intre ele favorita in 2016!

Rochii mini de blugi

Rochia mini de blugi intruneste doua calitati irezistibile: iti expune picioarele primelor raze de soare primavaratice si are un aer sexi, dar confortabil. Se va potrivi de minune atat cu un look casual, alaturi de pantofi sport, mocasini sau balerini, dar si in compania sandalelor cu toc gros, cu referinte exacte la anii '70.

   

Kate Bosworth ne uimeste necontenit cu abilitatile ei extraordinare de a interpreta trendurile intr-o maniera proprie: are o aparitie desprinsa de pe catwalk, dar lipsita de efort, hranindu-ne cu speranta ca vom reusi intr-o buna zi sa aratam exact ca ea. Vedeta combina fabulos o rochie de blugi mini, sandale cu talpa groasa si camasa in carouri!

Pe masura ce mercurul din termometre scade, aruncam departe hainele de blana si incaltam balerinii si mocasinii plini de stil: fashionista din imaginea de mai sus exemplifica perfect aceasta atitudine primavaratica si nu uita nici de rochia de blugi.

Daca iti doresti sa te supui complet trendurilor din 2016, imbraca o rochie mini de blugi decorata cu franjuri: ai sanse sa fii cea mai hip aparitie!



Rochia camasa din denim

Rochia camasa s-a purtat in sezonul trecut si se mentine in tendinte si in aceasta primavara, insotind dorinta noastra de a purta haine simple si de a fi protagonistele unui stil lipsit de efort. Daca intalnesti in sesiunile tale de shopping o rochie camasa din denim, nu ii mai da drumul, pentru ca ai pus mana pe una dintre cele mai reprezentative piese actuale.

Stilizeaza aceasta rochie cu tenisi albi, mocasini sau pantofi barbatesti si acorda importanta cuvenita accesoriilor: palariile, ochelarii de soare si gentile mari vor constitui accente binevenite in tinutele tale.

Retinem din 2015 modelul de rochie camasa din denim cu asimetrii, care functioneaza perfect alaturi de Oxford shoes. Aproape ca nu iti vei mai dori sa porti altceva in aceasta primavara. Si tindem sa iti dam dreptate neconditionat!

 
   

Rochii midi de blugi

La polul opus fata de stilul proaspat si vibrant al rochiei mini de blugi sta lookul elegant, feminin, reprezentat de lungimile midi. Vestea buna este ca in primavara 2016 nici macar nu mai trebuie sa alegi: te poti bucura de ambele interpretari, fara nicio problema!

Tine cont de croiul rochiei tale de blugi, atunci cand decizi care este modalitatea perfecta de accesorizare! Piesele feminine, stranse in talie si ample spre poale iti vor sublinia senzualitatea alaturi de sandale sau pantofi cu toc si o geaca de piele, pentru un plus de atitudine.

   

Daca vei apela la forme minimaliste sau la un croi in A, lejer, iti poti pastra stilul urban, cool, imbracand o rochie midi de blugi. Completeaza tinuta cu mocasini cu imprimeu animal print sau cu pantofi sport si te vei putea bucura in voie (si in gratiile modei) de o sesiune reusita de cumparaturi!

   

Rochia sarafan de blugi

Iti mai aduci aminte de sarafanul de blugi al claselor primare, care te insotea cuminte la scoala sau in taberele de vara? Ne bucuram, pentru ca atunci vei sti cum sa alcatuiesti tinutele de primavara cu rochii sarafan de blugi!

Insa este primordial sa te detasezi de estetica de scolarita: da, poti purta in continuare rochia sarafan de blugi peste pulovere si camasi cu guler scrobit, dar scoate ansamblul din anonimat optand pentru elemente cat se poate de moderne si mature: texturi lucioase, cizme peste genunchi si sandale cu toc.

   
   

Sau joaca dupa propriile reguli si nu tine cont de nicio lege a modei: imbraca un sarafan cu pantofi sport, adauga cateva accesorii imblanite care ar face deliciul copiilor si bucura-te inocent de tot ceea ce intalnesti in drumul tau!

Rochii de blugi cu aplicatii

Ultimul model de rochie de blugi pe care ti-l propunem nu este nici pe departe o inventie a trendurilor din primavara 2016, ci un articol pe care este posibil sa il ai in dulap deja. Rochia de blugi cu aplicatii este piesa excelenta pentru vacantele in spatiul rural si reprezinta un manifest absolut al libertatii!

Poart-o alaturi de pantofi sport si itemuri simple sau incalta cele mai inalte sandale si lasa-te inspirata de estetica anilor '90! Continua cu un bob blond si nu va mai trebui sa iti faci nicio grija in legatura cu trendurile actuale: le-ai bifat pe cele mai importante!

 
   

Tu ai in garderoba rochii de blugi? Daca da, cum ti-ai propus sa le stilizezi in aceasta primavara?

Surse foto: diva-in-me.com, denimblog.com, thechicburrow.com, denimhunters.com, glamradar.com, popsugar.com, doesmybumlook40.blogspot.com, telegraph.co.uk, lyst.com, seispulgadas.com, thebestfashionblog.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016