Patru trenduri care contrazic ceea ce ştiai despre modă în 2016

Joi, 18.08.2016
de Andreea Baluteanu

Imprevizibilitatea este una dintre trăsăturile care ajută moda să supravieţuiască şi care incită o dragoste fierbinte în inima admiratoarelor sale. Deşi trendurile din vara 2016 au stat sub semnul simplităţii, conjugate cu câteva influenţe romantice, ne-am bucurat şi de o doză de neobişnuit, reprezentată de ascensiunea papucilor cu blană sau a botinelor în garderoba noastră subţire.

Trendurile de mai jos promit să îţi contrazică ideea pe care o aveai până acum despre purtarea hainelor! Mai mult, deşi sunt pe placul fashionistelor în lunile calde, ele pot fi la fel de bine purtate şi odată cu răcirea vremii, un fenomen cu care, vrem, nu vrem, ne vom confrunta în curând!

Rochia purtată peste tricou

Anii 1990 ne incită în continuare, mai ales pentru că ne amintesc de copilărie sau adolescenţă! Mai ţii minte când purtai mândră rochii suave peste cel mai casual tricou din garderobă? Trendul a fost abandonat după ce decada grunge a luat sfârşit, dar revine în inimile noastre.

Ai nevoie de un model slip dress şi de T-shirt-ul tău preferat pentru ca această combinaţie să îţi iasă de minune! Inspiraţia nu are cum să îţi lipsească, mai ales că majoritatea fashionistelor au mizat pe aceste asocieri. Preferata noastră este Pernille Teisbaek, care reliefează perfect influenţa tot mai puternică a modei nordice.

Nu ezita să alături o rochie cu print puternic unui tricou alb! Astfel îţi vei putea purta piesa favorită a verii şi sub soarele mai rece al toamnei. Vei deborda de senzualitate cu un item inspirat de lenjeria intimă şi cel mai banal T-shirt din garderobă!

Fusta purtată peste pantaloni

Fusta şi pantalonii se excludeau reciproc, până ce frumoasa Emma Watson a decis că trebuie să schimbe această regulă şi a purtat o ţinută de acest gen la festivitatea Met Gala din acest an. Fashionistele nu au întârziat să îi urmeze exemplul: Christine Centenara, redactorul-şef al Vogue Australia (Kim Kardashian a recunoscut că se inspiră din stilul ei) ne-a arătat varianta sexi a trendului, combinând o fustă creion cu sandale cu toc şi pantaloni de piele.

Ţi se pare un trend imposibil de purtat? Încearcă variantele sale all black sau all white! Dacă vei respecta câteva reguli, rezultatul va fi diferit de nebunia anilor 2000, atunci când am văzut primele manifestări ale trendului: fusta trebuie să fie decupată în faţă, pantalonii slim şi topul cât mai simplu.

Ai o inimă de leoaică a modei? Atunci te provocăm să încerci o ţinută extravagantă: blugi deasupra gleznei, fustă de voal, pantofi cu toc şi un top de culoarea verdelui nemuritor al pădurilor!

Maiou purtat peste cămaşă

Acesta este probabil cel mai cuminte trend care sfidează modul tradiţional de purtare a hainelor! Maioul îmbrăcat peste o cămaşă va sublinia un stil lejer, dar totuşi situat inocent în limitele normalului.

Aimee Song este fashionista care ne demonstrează că se poate! Procedează ca ea şi „onorează-ţi” noul bob purtând o cămaşă în imprimeul anului, dungile, un maiou negru şi blugi.

Nimeni nu te va împiedica să înlocuieşti cămaşa cu un tricou. Cromatica black&white conferă acestui look o tuşă dorită de modernitate.

Cămaşa purtată invers

Îţi scoţi cuminte cămaşa albă din dulap şi o îmbraci, încheind cu grijă nasturii. STOP! Fashionistele te îndeamnă să uiţi ce ştiai despre modă şi să porţi acest articol... cu faţa la spate!

Marele farmec al acestui trend este că scoate din anonimat piese aparent banale. Nu epata cu itemuri posh: o simplă cămaşă boyfriend şi o pereche de jeans te vor transforma într-o apariţie demnă de străzile chic pariziene. Camille Charriere ne dă cea mai bună lecţie!

Adaugă conotaţii sport cu o pereche de tenişi albi şi vei crea cel mai cool look al verii, pe care îl vei adopta fără probleme şi la toamnă.

 

O fotografie postată de Jules (@stylebyjules) pe

Desigur, poţi adăuga şi elemente glam, dar ţine-le sub control şi optează pentru accesorii statement, precum cerceii din imaginea de mai jos!

Tu ce părere ai despre aceste trenduri care contrazic modalitatea normală de purtare a hainelor? Le-ai adoptat până acum? Am reuşit să te inspirăm?

Surse foto: Instagram, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

top 5 divahair.ro

  • vizionate
  • votate
  • discutate

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016