100 de carti de citit intr-o viata: lista de lectura must read (II)

Marţi, 01.03.2016
de Viorica Ghinea

Daca ai vazut AICI prima parte a articolului 100 de carti de citit intr-o viata, citeste in continuare si restul de 50 de opere spre care ar trebui sa iti indrepti atentia.

100 de carti de citit intr-o viata: indrumare la lectura

51. Sa ucizi o pasare cantatoare - Harper Lee

Autoarea a declarat ca s-a inspirat din viata ei atunci cand a scris acest roman. Familia, vecinii si un eveniment petrecut pe cand avea ea 10 ani i-au folosit drept muze. Desi romanul trateaza si subiecte delicate precum violul si inegalitatea rasiala, autoarea strecoara in filele lui si putin umor.

sa_ucizi_o_pasare_cantatoare

52. Ulise - James Joyce

„Ulise" a fost etichetat drept un roman obscen, greu de citit, iar despre autor s-a spus ca are o imaginatie murdara la vremea aparitiei lui in lumea literara (2 februarie 1922). Daca te intriga aceste lucruri, convinge-te asupra subiectului romanului.

53. Vantul prin salcii - Kenneth Grahame

Chiar daca nu mai esti la varsta copilariei, nu inseamna ca nu te mai poti delecta cu o poveste dedicata celor mici. Vei descoperi personaje simpatice care predau lectii de viata utile chiar si pentru adulti.

54. Stapanul inelelor - J.R.R. Tolkien

Daca te-ai delectat cu efectele spectaculoase ale acestei pelicule, cu siguranta iti va placea sa descoperi si alte detalii interesante ale povestii. Actiunea complexa, bogata in fantezie, te va tine cu sufletul la gura.

55. Hobbitul - J.R.R. Tolkien

Dupa ce ai citit trilogia de mai sus, iti recomandam sa traiesti cu sufletul la gura si aventurile hobbitului.

56. Anne de la Green Gables - Lucy Maud Montgomery

O alta carte pe care nu o vei uita prea curand de la citire si pe care trebuie sa o incluzi pe lista celor 100 de carti de citit intr-o viata este „Anne de la Green Gables". Matthew si Marilla Cutbert vor sa adopte un baietel, dar primesc de la orfelinat o fetita roscovana si impulsiva. Toti se vor obisnui greu cu felul ei de-a fi, dar dupa aceea nu isi vor mai putea imagina viata fara ea.

57. Gradina secreta - Frances Eliza Hodgson Burnett

O poveste plina de sensibilitate, „Gradina secreta" ne dezvaluie lumea prin ochi de copil. Personajul principal - o fetita ramasa orfana - gaseste cheia unei gradini secrete, pe care o aduce la viata alaturi de doi prieteni.

58. David Copperfield - Charles Dickens

Charles Dickens s-a inspirat din viata lui atunci cand a scris acest roman, dupa cum a marturisit chiar el. Cu toate acestea, nu te astepta sa citesti un simplu roman autobiografic, pentru ca vei descoperi si o cronica a societatii engleze din epoca reginei Victoria.

59. Emma - Jane Austin

Daca esti deja obisnuita cu ideea de casatorie salvatoare de la ruina, prezenta si in alte romane ale lui Jane Austin, de data aceasta o vei descoperi pe Emma. Cine este acest personaj? O fata bogata si capricioasa, care nu isi doreste sa se casatoreasca. In schimb, este interesata sa ii ajute pe altii in acest tip de aranjamente.

60. Idiotul - Dostoievski

„Idiotul", inca o carte care face parte din lectura obligatorie, va reusi sa te cucereasca de la primele file. Protagonistul este printul Miskin, un personaj pe care nu il intelege nimeni. Sinceritatea lui stangace este asociata deseori cu prostia, fiind considerat astfel sarac cu duhul.

61. Ferma animalelor - George Orwell

Cartea este o fabula politica pe care autorul a asociat-o cu perioada numita era lui Stalin, insa poate fi si in prezent luata drept exemplu.

ferma_animalelor

62. Aventurile lui Huckleberry Fin - Mark Twain

Acesta este de departe unul dintre cele mai citite romane din lume. Eroii Huck, Jim si Tom pleaca intr-o calatorie plina de aventuri, din care vor descoperi ce inseamna cu adevarat libertatea, curajul si prietenia.

63. Oameni si soareci - Join Steinbeck

„Oameni si soareci", o poveste simpla, dar frumoasa si plina de invataminte, te va cuceri cu actiunea ei prezentata intr-un mod fermecator.

64. Cronicile din Narnia - C.S. Lewis

Destinul taramului Narnia este mult mai interesant prezentat in carte decat in pelicula cu acelasi nume, asa ca merita sa citesti aceasta serie de povesti.

65. Zgomotul si furia - William Faulkner

Acest roman este impartit in 4 parti, fiecare avand un narator diferit, ceea ce va condimenta firul povestii. El are in centru familia Compson, aflata in declin, ai carei membri te vor soca initial, dar te lasam pe tine sa descoperi motivele.

66. Moby Dick - Herman Melville

Probabil ca ai mai auzit de aceasta carte, dar inca nu ai trecut-o pe lista ta de lectura. Pe scurt, ea istoriseste aventurile lui Ahab, capitan al navei Pequod. El este manat de dorinta de a omori legendara balena alba Moby Dick, din cauza careia isi pierduse un picior.

67. Maestrul si Margareta - Mikhail Bulgakov

Atunci cand iti este dor sa citesti o satira buna, indreapta-ti atentia spre „Maestrul si Margareta". Autorul satirizeaza lacomia, coruptia, vanitatea si pervertirea morala.

68. Micul print - Antoine de Saint-Exupery

Pe cat de simpla este aceasta carte la prima vedere, pe atat de profunda ti se va parea ulterior. Ca sa intelegi mesajul pe care il transmite, trebuie sa ai inima deschisa. Micul print te va pune pe ganduri inca din primele randuri ale povestii.

69. Paradisul pierdut - John Milton

Temele crestine cu cele pagane se afla intr-un conflict greu de descris in cuvinte. Vei regasi in acest poem epic povestea lui Adam si a Evei, dar si cea a lui Lucifer.

70. Divina comedie - Dante Alighieri

Poemul lui Dante prezinta coborarea lui Infern, trecerea prin Purgatoriu si ascensiunea in Paradis.

71. Robinson Crusoe - Daniel Defoe

Aventurile lui Robinson Crusoe te vor cuprinde in vraja lor inca de la inceputul romanului. Viata lui este presarata cu evenimente intense inca din copilarie, iar iubirea lui pentru mare si salbaticie pare sa creasca pe zi ce trece.

robinson_crusoe

72. Vrajitorul din Oz - Frank Baum

Urmareste cu sufletul la gura peripetiile fetitei Dorothy si pe ale prietenilor ei. Chiar daca este vorba despre o carte pentru copii, nu inseamna ca nu te poti bucura de fantezie.

73. Decameronul - Giovanni Boccacio

Decameronul contine o colectie de 100 de nuvele din care nu lipsesc picanteriile, asa ca nu vei avea timp nici macar o clipa sa te plictisesti.

74. Amantul doamnei Chatterley - D.H. Lawrence

Romanul descrie relatia adultera dintre doamna Chatterley, al carei sot este paralizat, si paznicul de vanatoare Oliver Mellors. Nu condamna personajul principal inainte de a-i cunoaste tumultul interior.

75. Jurnalul unei iubiri - Nicholas Sparks

Aceasta poveste de iubire te va tulbura pana in adancul sufletului. Ceea ce parea sa fie doar o iubire de o vara intre doi tineri ce proveneau din categorii sociale diferite s-a transformat in dragoste pe viata. Filmul „The Notebook”, in care Rachel McAdams si Ryan Goslin sunt personajele principale, este inspirat din aceasta carte.

76. Gargantua si Pantagruel - Francois Rabelais

Trece pe lista celor 100 de carti de citit intr-o viata „Gargantua si Pantagruel” si nu vei regreta. Povestirile fantastice te vor conduce catre o lume plina de imaginatie.

77. Calatoriile lui Gulliver - Jonathan Swift

Cine nu a auzit de fascinantele calatorii ale lui Guliver? In urma unui naufragiu, personajul este purtat pe rand in diferite lumi extraordinare: a liliputanilor, a uriasilor, a locuitorilor din Laputa, care traiesc pe o insula plutitoare, si a cailor.

78. O mie si una de nopti

Aceasta carte nu apartine unui singur autor, avand in vedere ca in cuprinsul ei se gasesc povesti culese de-a lungul secolelor din diferiti scriitori, traducatori si literati. Povestile provin din: Yemen, India Antica, Asia Minos, vechea Arabie si Persie.

79. Maitreyi - Mircea Eliade

De pe lista celor 100 de carti de citit intr-o viata nu ar trebui sa lipseasca nici „Maitreyi”. Cartea este, de fapt, un jurnal de dragoste al autorului: povestea de iubire dintre el si Maitreyi, o frumoasa indianca de care s-a indragostit iremediabil.

80. Muntele vrajit - Thomas Mann

Acest roman a fost caracterizat drept unul complet. El ofera cate putin din fiecare: istorie, boala, suferinta, dragoste si cugetari intelectuale.

81. Visarile unui hoinar singuratic - Jean-Jack Rousseau

Ultima carte a autorului este un fel de jurnal in care scrie despre supararile unui om in varsta caruia celebritatea nu i-a adus fericirea, ci l-a impovarat.

visarile_unui_hoinar_singuratic

82. Iluzii pierdute -Honore de Balzac

In „Iluzii pierdute” il vei cunoaste pe Lucien, un tanar dintr-un oras provincial al Frantei de la sfarsitul secolului al XIX-lea. El spera sa ajunga un scriitor mare, insa viata il dezamageste profund.

83. Dune - Frank Herbert

Daca esti atrasa de genul SF, atunci cu siguranta iti va placea acest roman. Actiunea lui este plasata intr-un viitor indepartat, in mijlocul unui imperiu interstelar.

84. De veghe in lanul de secara - J.D. Sallinger

Tema familiei ocupa un loc principal in aceasta carte, asa ca iti va fi prezentata inca din primele pagini. Personajul principal este Holden Caulfield, un adolescent rebel care hotaraste sa isi ia lumea in cap dupa ce este exmatriculat a treia oara. In cele din urma se va intoarce acasa si va povesti peripetiile lui.

85Un yankeu la curtea regelui Arthur - Mark Twain

Romanul reprezinta o incursiune fantastica in trecut. Un american care traieste in secolul al XIX-lea se loveste la cap si se trezeste in Anglia secolului al VI-lea. Aventurile lui spectaculoase te vor tine cu sufletul la gura.

86. Magicianul - John Fowles

Magicianul" nu se numara deloc printre acele carti care te lasa sa le ghicesti firul narativ. Dimpotriva, Nicolas Urfe si Maurice Conchis, doua personaje inedite, vor condimenta actiunea cartii.

87. Lupul de stepa - Herman Hesse

Cuvintele-cheie ale romanului sunt: singuratate, captivitate, pierdere si respingere a lumii exterioare. Lupul de stepa, un animal care nu exista de fapt, este asociat in carte cu acei oameni care prefera sa isi petreaca timpul singuri, nu in compania celor din jur.

88. Aventurile lui Alice in Tara Minunilor - Lewiss Carroll

Nu trebuie sa fii copil ca sa te bucuri de o astfel de carte. Lasa-ti imaginatia libera si viseaza la o lume fantastica.

89. Romanul adolescentului miop - Mircea Eliade

Poate ca titlul nu iti exprima nimic captivant, dar vei descoperi in roman farmecul adolescentei. Ti se va „zugravi” in fata ochilor experienta de licean a lui Mircea Eliade prin prima lui opera autobiografica.

90. Procesul - Franz Kafka

„Procesul", un roman intrigant, urmareste povestea unui functionar urmarit in justitie, care incearca sa afle de ce este acuzat, dar nu reuseste. Bineinteles, nici cititorul nu are acces la aceasta informatie...

91. Jocul cu margele de sticla - Hermann Hesse

Romanul prezinta cititorului o lume spectaculoasa. Oamenii au renuntat la valorile materiale si sunt mai preocupati de cultivarea stiintelor, a artelor si de cercetarea creatiilor spirituale. Jocul cu margele de sticla este o disciplina de baza in carte.

jocul_cu_margele_de_sticla

92. Batranul si marea - Ernest Hemingway

Nuvela prezinta povestea batranului Santiago, un pescar sarac, care trudeste mereu sa prinda peste. Chinul lui simbolizeaza batalia omului cu viata de zi cu zi.

93. Fructele maniei - John Steinbeck

Acesta este un roman care te va impresiona cu adevarat, avand in vedere ca autorul iti va prezenta faptele fara ascunzisuri, fara ocolisuri. Viata unei familii americane reprezinta tema centrala. Ceea ce este ciudat este ca membrii ei fie pleaca, fie dispar. Singura care se straduieste sa ii stranga pe toti la un loc este mama.

94. Pe drum - Jack Kerouac

Personajele romanului traiesc viata intr-un ritm intens, asa ca actiunea este prezentata cititorului in acelasi mod. Calatoriile initiatice, sexul si drogurile ocupa un loc central in viata pesonajelor.

95. Seria Harry Potter - J.K. Rowling

Populara serie ce apartine genului fantastic este mult mai valoroasa decat productia cinematografica, asa ca nu trebuie sa o ratezi. Ea este o comoara pe lista celor 100 de carti de citit intr-o viata.

96. Varsta inocentei - Edith Wharton

Nimic nu pare sa stea in calea fericirii si iubirii care ii asteapta pe Newland Archer si May Welland, insa lucrurile se complica atunci cand apare misterioasa contesa Ellen Olenska. Ce decizie va lua Archer in final? Cu cine va ramane?

97. Aventurile lui Sherlock Holmes - Arthur Conan Doyle

Un alt roman care a stat la baza unui film, „Aventurile lui Sherlock Holmes", o colectie ce cuprinde 12 povestiri politiste, te va tine cu sufletul la gura la fiecare fila.

98. Pacientul englez -  Michael Ondaatje

Romanul prezinta viata unei asistente care se retrage in Toscana spre sfarsitul razboiului, unde este insotita de un bolnav amnezic si desfigurat. Ea reuseste sa il faca sa isi aminteasca de o poveste de iubire crunta.

99. P.S. Te iubesc - Cecelia Ahern

Holly si Gerry formau un cuplu minunat, dar o tumoare pe creier pare sa le schimbe viata. Ea trebuie sa invete sa traiasca fara el, iar sprijinul pe care i-l lasa in urma este nepretuit - 10 scrisori prin care o indeamna sa inceapa o noua viata. Durerea ei este sfasietoare, insa reuseste sa se ridice si sa priveasca inainte.

100. Trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey - E.L. James

Cartea „Cincizeci de umbre ale lui Grey" ii are in prim-plan pe Christian Grey si Anastasia Stelle. El - un tanar om de afaceri de succes, cu dorinte si pofte sexuale speciale. Ea - o studenta virgina, retrasa si visatoare. Intalnirea cu el ii da complet viata peste cap...

In viziunea ta, cum arata lista celor 100 de carti de citit intr-o viata?

 

Surse foto: eonline.com, alpsp15.weebly.com, brhsbookreviews.com, amazon.com, audiobookstore.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016