Beauty Fridays

10 filme cu si despre caini

Miercuri, 03.02.2016
de Diana Solomon

Cu totii iubim filmele si, cu atat mai mult, cainii! Fie ca avem deja un caine , membru al familiei, fie ca ne place sa ne petrecem timpul cu animalele de companie ale prietenilor, cu siguranta ca nu vom spune niciodata „nu” unor pelicule care au ca subiect principal cel mai bun prieten al omului.

Asadar, filmele cu si despre caini vor fi pe placul tuturor, indiferent de varsta, si vor reprezenta un prilej excelent de relaxare la sfarsitul unei zile grele sau in weekend.

Prin urmare, luati-va un bol mare de popcorn, asezati-va confortabil pe canapea si incepeti un maraton cu filme despre caini.

Filme cu si despre caini

1. My dog Tulip

Desi este vorba despre o animatie, nu un film propriu-zis, „My dog Tulip” prezinta intr-un mod cat se poate de realist toate problemele pe care le poate avea un detinator de caine, dar si beneficiile de care acesta se bucura. Printre acestea amintim prietenia, care este cel mai pretios lucru pe care il poti primi de la un necuvantator, dar si devotamentul. In privinta celorlalte lucruri, ei bine, cainii nu fac niciodata prostiile intentionat, ci doar din dorinta de a atrage atentia stapanului si de a primi mai des mangaieri. 

De asemenea, animatia este cu atat mai interesanta deoarece este inspirata din memoriile scriitorului si editorialistului J. R. Ackerley, aparute in 1956, in care este prezentata frumoasa legatura dintre acesta si cainele sau Tulip. Este cu siguranta o animatie pentru toata lumea, copii sau adulti, care va smulge cateva zambete, dar si lacrimi de emotie.

2. A Dog Year

Un scriitor aflat in criza varstei de mijloc isi cauta refugiul intr-un loc departe de oras, unde incearca sa isi gaseasca inspiratia pentru urmatoarea lui carte. Insa nu este singur, ci insotit de noul sau caine, care pare sa aiba mai multe probleme decat el. Relatia dintre cei doi este multa vreme una tensionata, pana cand, usor-usor, incepe sa se creeze o legatura, iar in cele din urma reusesc sa se inteleaga unul cu celalalt.

In film este foarte evidenta relatia om-patruped si cat de mult este aceasta afectata, pozitiv sau negativ, de felul in care stapanul isi gestioneaza starile si trairile emotionale, care pot influenta foarte mult comportamentul animalului. Intr-o mai mica masura, este valabila si reciproca, iar omul trebuie sa fie atent la nevoile cainelui sau.

3. A Boy and His Dog


Lansat in 1975, filmul este bazat pe o serie de povesti science-fiction si ar putea parea ca o fabula, dar este mai mult decat atat. Este o poveste despre relatia dintre un barbat si un caine, prezentata intr-un mod inedit, diferit de orice se facuse pana atunci in istoria vizuala a filmelor cu tema post-apocaliptica.

4. Baxter

Baxter este personajul canin principal al acestui film frantuzesc,un hibrid intre drama, comedie neagra si horror. Cel mai probabil, acest film nu va fi gustat de toata lumea, iar pentru multi poate parea suparator si va produce o stare de disconfort. Insa pelicula despre un caine ale carui ganduri pot fi auzite este opusul tuturor filmelor de familie despre animale de companie iubitoare si bune. „Baxter” merita vazut in cazul in care doresti sa mai schimbi din cand in cand perspectivele impuse de Hollywood.

5. The Plague Dogs

Atunci cand vine vorba de filme despre caini, cei mai multi isi amintesc de „101 dalmatieni” sau de „All dogs go to Heaven”, insa „The plague dogs” ar trebui, de asemenea mentionat, pentru ca este de neratat. Bazata pe un roman scris de Richard Adams, aceasta este povestea a doi caini care au evadat din laboratorul de teste pe animale. Astfel, un labrador si un fox terrier isi cauta un adapost prin salbaticii, dar cu siguranta intamplarile lor nu se aseamana deloc cu cele specifice filmelor Disney.

6. After Thomas

Acesta este un film despre caini emotionant, bazat pe un caz real, si prezinta povestea unui cuplu care se lupta cu provocarile cauzate de autism, boala de care sufera fiul lor Thomas. Insa, pe langa toate aspectele cutremuratoare ale acestei boli, se va vedea legatura fantastica si prietenia dintre Thomas si companionul lui patruped, un super golden retriever.

7. Belle et Sebastien

Acesta este un film care ilustreaza aventurile pe munte ale unui pusti si ale cainelui sau, intr-un oras mic, la sud de Alpi, si va face cu siguranta deliciul unui sfarsit de zi obositoare. Aceasta pelicula, pe langa faptul ca te va face sa iti doresti sa calatoresti, iti va crea si senzatia acuta de a avea un caine (daca nu ai deja unul), pentru ca relatia dintre copil si patruped este prezentata ca fiind cea mai frumoasa experienta pe care un tanar o poate avea inca de la o varsta frageda. Astfel, daca vrei sa vezi peisaje uimitoare, dar si legatura dintre oameni, natura si animale, pune acest film pe lista ta.

8. Wendy and Lucy

Un film american independent, cu un iz de nostalgie, dar si cutremurator pe alocuri, prezinta povestea lui Wendy si a cainelui sau, Lucy. Aceasta decide sa impacheteze tot ce are si sa plece spre Alaska. Insa, in scurt timp, este retinuta in Oregon, din cauza unor evenimente neprevazute - masina care se strica, disparitia cainelui. Desi este o drama, filmul merita fiecare minut vizionat datorita naratiunii autentice si foarte personale care creeza o relatie foarte intima intre pelicula si privitor.

9. Umberto D

Realizat in 1952, un clasic al filmelor alb-negru, „Umberto D” este o capodopera italiana a stilului neo-realist si este unul dintre preferatele faimosului Ingmar Bergman. In contextul post-razboi, actiunea are loc in Roma si prezinta povestea emotionanta a unui pensionar care face parte din clasa de mijloc si a cainelui sau devotat. Ceea ce face ca aceasta poveste sa se distinga de restul este situatia financiara precara a stapanului, Umberto, si modul in care acesta face tot posibilul pentru a-i oferi cainelui, pe nume Flag, strictul necesar.

10. Old Yeller

„Dog yeller” spune povestea unui caine care isi iubeste si protejeaza stapanii. Insa patrupedul se imbolnaveste si nu mai poate fi salvat, iar Travis, unul dintre baietii stapanului, il impusca, invatand astfel o lectie dura despre maturitate. Aceasta este o poveste trista cu care se confrunta majoritatea detinatorilor de caini, iar sfarsitul nefericit al filmului ii va emotina puternic pe privitori.

Prin urmare, daca iubesti filmele despre caini, trece-le pe lista de de vizionat si pe cele de mai sus.

 Tu ce filme despre caini ai recomanda?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016