10 tipuri de flori de primavara si semnificatia lor

10 tipuri de flori de primavara si semnificatia lor

Redactor Alexa Galgau

In anotimpul cel mai inmiresmat al anului, primavara, atentia pe care o oferim cel mai des celor apropiati este un buchet de flori de sezon, iar aceasta este fara indoiala una dintre micile bucurii care ne fac viata mai frumoasa. Cui nu ii place sa primeasca flori de primavara? Atentia in sine este suficienta, dar stiai ca florile simbolizeaza ceva anume in functie de tipul lor? Daca stii semnificatia florilor de primavara, poti sa transmiti cuiva un mesaj mai complet, fie el de iubire sau de prietenie. 

Descopera 10 tipuri de flori de primavara si ce semnifica ele!

10 tipuri de flori de primavara

1. Ghiocel: este cel mai timpuriu simbol al primaverii si il poti gasi sub forma de buchetele in pietele de flori inca din luna ianuarie, datorita temperaturilor deosebit de crescute de anul acesta. Ghiocelul este simbolul unui nou inceput si a unei noi perspective sau atitudini. Totodata, el mai este si simbolul prieteniei adevarate si al puritatii. Ghiocelul este o floare a sperantei si a optimismului, motiv pentru care oferirea lui are un mesaj clar: „Sunt alaturi de tine si totul va fi bine!”.

2. Zambila: aceasta floare de primavara cu un miros unic poate fi oferita oricui, chiar si barbatilor. Ea provine din Asia si a ajuns pe pamant european acum cateva secole, bucurandu-se de un mare succes. Zambila este un simbol al bucuriei si aspectul ei, o adevarata „explozie” de floricele in forma de clopotel, chiar sugereaza acest lucru. Culoarea zambilei are si ea o semnificatie aparte: florile albe transmit ideea ca iubirea este pura, cele albastre inseamna iubire vesnica, iar cele roz sau purpurii simbolizeaza faptul ca iubirea va invinge toate obstacolele. 

3. Narcisa: sunt printre cele mai frumoase tipuri de flori care apar primavara, avand in spate o legenda fabuloasa. Se spune ca narcisele au inflorit atunci cand un tanar obsedat de propria sa imagine in apa, Narcis, a murit. La fel ca Narcis, care se uita in apa mereu, narcisele isi tin capul in jos. De aceea simbolul narcisei este acela al iubirii pasionale intense, dar nemanifestate. Daca un barbat ofera narcise unei femei, se spune ca acesta are o pasiune pentru ea. De obicei, narcisele sunt daruite persoanelor pe care le consideram foarte atragatoare. 

4. Frezie:  este una dintre cele mai delicate si parfumate flori de primavara, iar daruirea loc sub forma unui buchet semnifica feminitatea si prietenia. Tine cont de aceste lucruri atunci cand vrei sa oferi frezii: cele galbene inseamna incredere (spre deosebire de galbenul trandafirilor, care inseamna gelozie) si prietenie, iar albul simbolizeaza, ca de obicei, puritate sufleteasca. Frezia este o floare pe care sa o oferi prietenelor adevarate.

5. Lalea: este una dintre cele mai indragite flori din lume si vine intr-o multitudine de culori minunate. Olanda este tara oficiala a lalelelor, dar si in Romania se gasesc numeroase soiuri superbe. Simbolul din spatele lalelei este unul cat se poate de frumos: trainicia sentimentelor. Atunci cand o femeie primeste lalele de la un barbat inseamna ca acesta are sentimente puternice pentru ea, care vor invinge orice obstacol si nu sunt doar o simpla manifestare a pasiunii, ci mai mult de atat. 

6. Liliac: nimic nu se compara cu parfumul liliacului, aceasta floare de primavara delicata. Pentru ca mireasma lui este dulce, subtila si persistenta in acelasi timp, liliacul este o floare asociata cu amintirile si misterul. Poate fi o floare a nostalgiei sau a celebrarii unui moment important din trecut. In traditia populara, liliacul mai este folosit de fetele nemaritate, care il poarta pentru a-l intalni pe alesul inimii lor.  

7. Bujori: aceasta floare bogata este un simbol al pasiunii si iubirii patimase, asa ca trebuie oferit persoanelor pentru care avem sentimente foarte puternice. Bujorul este o floare adorata in Asia, in special in China si Japonia, unde se considera ca aduce bogatii materiale celor care il primesc. Bujorii aduc noroc la bani si in casnicie atunci cand sunt tinuti in casa. 

8. Magnolia: este o floare de primavara nobila, care are un aspect regal si impresionant. Magnolia este de provenienta franceza si simbolizeaza perseverenta si viata lunga. Este un simbol al puterii, datorita faptului ca magnolia este un arbore foarte vechi, care a rezistat schimbarilor climatice, dar si pentru ca florile sale sunt dure, nu delicate ca altele. 

9. Iris: aceasta floare are numeroase semnificatii in functie de culoare. Cel mai des oferim flori de iris violet, care simbolizeaza intelepciunea si dragostea. Florile de iris galbene semnifica pasiunea si posesivitatea, cele albe reprezinta puritatea, iar cele albastre simbolizeaza speranta si trainicia sentimentelor. 

10. Mac: pentru ca din maci se extrage opiul, aceste flori de primavara sunt asociate cu calmul mintal si emotional. In antichitate erau folositi in potiuni si in vraji de dragoste, pentru ca se credea ca puteau vindeca suferintele. Ca toate florile rosii, macii pot exprima iubire, insa tine cont ca in anumite culturi ei simbolizeaza moartea, din cauza asocierii rosului cu sangele.

In curand o sa ne putem bucura de atat de multe tipuri de flori de primavara, incat ar fi si pacat sa nu le oferim persoanelor dragi, cu sau fara ocazie! 

Nu stii ce flori sa alegi pentru persoanele din jurul tau? Afla ce flori de primavara sunt potrivite pentru fiecare zodie in parte!

Articolul urmator
Porți sau nu cruce la gât? Află care este semnificația acestui simbol în diferite culturi și religii
Porți sau nu cruce la gât? Află care este semnificația acestui simbol în diferite culturi și religii
Ce cuvânt te definește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce cuvânt te definește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.