17 citate de Maica Tereza care îţi vor da putere

Marţi, 17.05.2016
de Andreea Baluteanu

Maica Tereza se numără printre personajele emblematice ale istoriei: deşi mulți au încercat de-a lungul timpului să demonteze mitul care o înconjoară, nimeni nu îi poate contesta iniţiativele de ajutorare a săracilor şi faptul că a atras atenţia asupra problemelor ţărilor defavorizate.

Beatificată de Biserica Catolică în 2003 şi omagiată cu Premiul Nobel pentru Pace în 1979, Maica Tereza reprezintă o sursă de inspiraţie pentru noi toţi. Descoperă cele mai puternice 17 citate de Maica Tereza!

17 citate de Maica Tereza: învaţă să priveşti altfel viaţa!

Chiar dacă viaţa și credințele ei au fost controversate, pildele de înţelepciune conţinute de aceste citate de Maica Tereza vor aduce lumină în viaţa ta!

„Putem să muncim pe brânci. Putem să muncim până murim. Dacă nu muncim cu iubire, toată munca noastră este fără nicio valoare în ochii lui Dumnezeu.”

„Ştiu că Dumnezeu nu-mi va da nimic cu care să nu mă pot descurca. Mi-aş dori doar ca El să nu aibă atât de multă încredere în mine.”

„Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp... mergi mai departe când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă în așa fel încât, în loc de milă, să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.”

„Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, atunci hrăneşte unul singur.”

„Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp sa îi iubeşti.”

„Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!”

„Nu avem nevoie de arme şi de bombe pentru a aduce pacea, ci de dragoste şi compasiune.”

„Nu lăsa pe nimeni să plece de la tine fără a-i aduce bine şi fericire. Fii expresia vie a bunătăţii Domnului: bunătate pe chipul tău, bunătate în ochii tăi, bunătate în zâmbetul tău.”

„Să ne întâmpinăm întotdeauna cu un zâmbet, deoarece zâmbetul este începutul dragostei.”

„Nu toţi putem înfăptui lucruri mari. Dar putem face lucruri mici cu o iubire mare.”

„Vorbele frumoase pot fi scurte şi uşor de rostit, dar ecourile lor sunt nesfârşite.”

„Zâmbiţi-vă unii altora. Zâmbeşte-i soţiei tale, zâmbeşte-i soţului tău, zâmbeşte-le copiilor, zâmbeşte oricui – nu contează despre cine este vorba - şi asta ne va ajuta să creştem într-o iubire mai mare unii pentru alţii.”

„Dacă vrem să iubim, trebuie să învăţăm să iertăm.”

„Dragostea începe prin grija purtată celor apropiaţi – cei de acasă.”

„Am fost întrebată de ce nu particip la demonstraţii anti-război. Am spus că nu voi face niciodată asta, dar, de îndată ce veţi avea o adunare pro-pace, acolo voi fi!”

„E uşor să iubeşti oamenii care se află departe de tine. Dar nu e întotdeauna uşor să îi iubeşti pe cei apropiaţi. E mai uşor să dăruieşti o cană de orez pentru a uşura foametea decât să alini durerea şi singurătatea cuiva neiubit de acasă. Adu iubire în casa ta!”

„Cea mai cruntă sărăcie este singurătatea şi sentimentul de a fi neiubit!”

Pe tine te-au inspirat aceste citate de Maica Tereza? Care este preferatul tău?

Surse foto: Hepta, Splashnews

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (17)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016