Alegeri pe care oamenii deştepţi le fac pentru a scăpa de datorii

Alegeri pe care oamenii deştepţi le fac pentru a scăpa de datorii

Eugenia Dinescu, redactor

Dacă realizezi că nu mai ai aproape niciun ban în doar câteva zile de la salariu, poate că primul tău gând nu ar trebui să includă găsirea unui job mai bine plătit. Gestionarea greşită a veniturilor îţi poate crea aceleaşi probleme şi în viitor, pentru că, de cele mai multe ori, obiceiurile noastre de consum sunt cele care ne determină să creăm datorii noi sau să ne afundăm în cele existente deja. Creditele şi facturile neplătite se pot transforma într-un adevărat motiv de anxietate, însă o strategie bine pusă la punct te poate ajuta să faci faţă mai uşor presiunii care creşte pe măsură ce data scandentă se apropie.

Dacă posibilitatea de a face un împrumut devine tot mai tentantă, dar eşti intimidată de angajamentul pe care îl implică, poate că următoarele sfaturi culese chiar de la oamenii care au reuşit să fie cu „datoriile la zi” îţi vor fi de folos!

Stabileşte un buget

Fie că ne place sau nu, onorarea împrumuturilor este întotdeauna o prioritate, iar stabilirea unui buget clar te va ajuta să te eliberezi de câteva griji. Creează un document Excel şi introdu toate datele tranzacţiilor tale lunare, din extrasele de cont şi bonurile fiscale. Datele adunate în câteva luni îţi vor permite să urmăreşti cu atenţie obiceiurile de consum, astfel încât să ai o viziune clară pentru fiecare categorie de cheltuieli (utilităţi, hrană, ieşiri în oraş etc.) Astfel, atunci când observi că ai depăşit bugetul într-o anumită arie, îţi va fi mai uşor să corectezi micile excese în luna următoare. Iar dacă spreadsheeturile din Excel sunt unul dintre lucrurile care îţi invadează coşmarurile, aplicaţii precum Mint (disponibilă în AppStore şi GooglePlay) te pot ajuta să îţi gestionezi mai bine finanţele!

Metoda „snowball”

Într-un demers atât de pragmatic precum acoperirea unui credit, poţi crede că atitudinea ta mentală are un impact prea mic asupra realităţii. Însă nu este deloc aşa. Autorul Dave Ramsey, în bestsellerul „Transformarea financiară totală”, te încurajează să foloseşti metoda snowball, în special dacă trebuie să jonglezi între mai multe credite. Principiul presupune să te concentrezi asupra datoriilor în funcţie de valoarea lor, de la cele mai mici până la cele mai mari. Aşadar, fixează rate mici şi achită-le în ordinea valorii lor, profitând de senzaţia pozitivă conferită de micile realizări pentru a-ţi păstra motivaţia pe toată perioada creditului.

Rezervă bani pentru urgenţe

Fii proactivă! Înainte de a face orice fel de plată, rezervă un fond pentru urgenţe. Astfel, dacă vei fi nevoită să acoperi anumite cheltuieli neprevăzute în perioada în care trebuie să plăteşti leasingul auto, te vei putea descurca fără să fii nevoită să recurgi la un nou împrumut.  

Găseşte resurse alternative

Faci deja economii, dar eforturile tale abia dacă se simt la sfârşitul lunii? Odată ce observi că venitul lunar nu îţi ajunge pentru a acoperi toate cheltuilelile, este momentul să te gândeşti la câteva soluţii alternative pentru a-ţi rotunji veniturile. Începe prin a renunţa la cheltuielile inutile, precum abonamentul la ziarul pe care îl citeşti oricum online. Dacă situaţia ta financiară nu se îmbunătăţeşte după acest pas, fii creativă şi găseşte moduri bănoase cu care să îţi umpli timpul liber: hainele pe care nu le mai porţi îşi pot găsi un nou proprietar pe eBay, iar abilităţile tale profesionale îţi pot aduce proiecte de freelancing de care te poţi ocupa în weekend, timp de câteva ore!

Fă o distincţie clară între „dorinţe” şi „nevoi”

O abordare minimalistă asupra stilului de viaţă nu ar trebui să te deprime, dimpotrivă. Să recunoaştem: uneori, doar endorfinele provocate de achiziţia în sine reprezintă motivul pentru care ajungem să cumpărăm încă o pereche de pantofi. Eşti sigură că perechea de sandale cu ciucuri pe care ai pus ochii îşi va justifica vreodată investiţia? Puţin timp de reflecţie înainte de a decide să plăteşti este, de cele mai multe ori, singurul lucru de care ai nevoie pentru a te convinge că nu eşti pe cale să iei o decizie înţeleaptă. Pentru început, pleacă la cumpărături cu o listă clară de shopping, pentru a reduce tentaţia de a face cumpărături din impuls. Schimbările mici vor avea un impact major: de exemplu, poţi învăţa să îţi prepari propria cafea aeropress acasă sau să organizezi o petrecere cu prietenele acasă în locul ieşirii în club de vineri seara. Vei simţi impactul primelor economii încă din primele săptămâni!

Gândeşte-te la posibilitatea relocării

Costurile traiului de zi cu zi sau chiriile sunt prea mari în oraşul în care locuieşti? Nu te sfii să te gândeşti la posibilitatea de a te muta în altă localitate, în special dacă domeniul în care activezi îţi permite să îţi desfăşori activitatea de oriunde te-ai afla. Centrele culturale vibrante, în care domeniul tău de expertiză este încă într-un stadiu emergent, îţi oferă posibilitatea de a te afirma într-un timp mai scurt şi se pot dovedi o variantă mult mai profitabilă pe termen lung.

Care sunt strategiile pe care te bazezi pentru a scăpa de datorii? Spune-ne în secţiunea dedicată comentariilor şi află cum poţi deveni milionar până la 30 de ani!

Articolul urmator
Femei care trăiesc singure ne-au împărtășit sfaturi utile care le ajută să se simtă în siguranță
Femei care trăiesc singure ne-au împărtășit sfaturi utile care le ajută să se simtă în siguranță
Pentru ce te invidiază oamenii?
Incepe quiz
Pentru ce te invidiază oamenii?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.