Când pică Paștele în 2017

Joi, 23.06.2016
de Alexa Galgau

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, reprezentând însăși esența acestei religii: Învierea Mântuitorului. Creștini din lumea întreagă sărbătoresc acest moment miraculos în fiecare an, însă la date diferite, pentru că Paștele se calculează în funcție de echinocțiul de primăvară, care determină marea sărbătoare.

Află, așadar, când pică Paștele în 2017!

Când pică Paștele în 2017

Anul acesta, Paștele a fost pe 1 mai, însă la anul se pare că va fi mult mai devreme, iar Biserica Ortodoxă îl va sărbători pe 16 aprilie, în același timp cu catolicii de această dată!

Te-ai întrebat vreodată de ce Paștele catolic se sărbătorește la o altă dată decât cel ortodox? Acest lucru se întâmplă pentru că cele două biserici folosesc calendare diferite pentru a calcula echinocțiul de primăvară: calendarul gregorian (la catolici) și calendarul iulian (ortodocși). Conform Bibliei, moartea lui Iisus a avut loc la prima lună plină de după echinocțiu, ceea ce a condus la celebrarea Paștelui la date diferite, în funcție de calendarele folosite.

Calendarul gregorian a început să fie folosit pentru că s-a considerat că apropie Paștele de echinocțiu, în loc să îl îndepărteze de momentul respectiv, cum o face cel iulian. Conform calendarului gregorian, Paștele pică într-o duminică, între 22 martie și 25 aprilie, până în anul 2400. În calendarul iulian, Paștele pică între 3 aprilie și 10 mai, până în anul 2400.

Din când în când, se poate întâmpla ca Paștele ortodox să pice în același timp cu cel catolic, cum s-a întâmplat în 2007, 2010 sau 2011 și cum se va întâmpla și la anul. S-a încercat de-a lungul timpului o reformare a acestui sistem de calcul, pentru ca toți creștinii să sărbătorească în același timp, însă nicio schimbare nu a fost adoptată încă.

Așadar, va trebui să te interesezi în continuare, an de an, când pică Paștele, până când va avea loc o schimbare în acest sens!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016