Carti citite de scriitori: descopera operele din care s-au inspirat autorii celebri!

Joi, 21.01.2016
de Cristina Babii

Ai citit cartile lor pe nerasuflate si finalul mereu te-a lasat dorindu-ti sa stii mai mult. Te-ai intrebat vreodata daca si ce carti citesc scriitorii? Credem in mod eronat ca operele stralucite au fost scrise de cei cu adevarat inzestrati, binecuvantati cu un talent iesit din comun, de genii ale literaturii. Nimic mai adevarat, dar chiar si cei mai buni scriitori au avut sursele lor de inspiratie; stii cum se spune, fara munca, talentul nu duce nicaieri!

A fost nevoie de multe pagini rasfoite pentru a simti cu adevarat chemarea. De aceea, noi am intocmit o lista cu acele carti citite de scriitori faimosi care si-au pus amprenta pe literatura.

Ce carti citesc scriitorii? Harper Lee - „Pride and Prejudice”, de Jane Austen

 

Cunoscuta scriitoare Harper Lee, castigatoare a premiului Pulitzer pentru romanul „Sa ucizi o pasare cantatoare” (To Kill a Mockingbird), a crescut inconjurata de dragostea pentru citit. In copilarie, i se citea cu voce tare cel putin o poveste pentru copii in fiecare zi, asa ca, pe vremea cand a intrat la scoala, stia deja sa citeasca si sa scrie. Printre autorii care au marcat-o pe scriitoare se numara William Faulkner, Thomas Macaulay si Eudora Welty, insa de departe cea mai marcanta personalitate este Jane Austen. De altfel, chiar Harper Lee spunea intr-un interviu acordat la radio in 1964: „Tot ce imi doresc este sa devin o Jane Austen a sudului Alabamei.”

Scriitorul Edgar Allan Poe a citit „The Partisan”, de William Gilmore Simms

 

Edgar Allan Poe (1809-1849), unul dintre cei mai importanti autori americani, este recunoscut pentru poeziile si povestirile sale scurte, mai ales cele inconjurate de mister si un simt macabru. De altfel, a fost primul autor care a creat caracterul de „detectiv”, asa cum il stim din multe alte scrieri politiste (in povestirea sa „The Murders in the Rue Morgue” - Crimele din Rue Morgue).

In ceea ce priveste autorii care l-au marcat, Edgar Allan Poe spunea ca William Gilmore Simms a fost unul dintre cei mai mari romancieri ai tuturor timpurilor. Simms este, printre altele, si autorul cartii „The Sword and the Distaff”, opera care se crede ca a fost scrisa ca un raspuns la cartea anti-sclavie, „Uncle Tom's Cabin” (Cabina unchiului Tom), semnata de Harriet Beecher Stowe. Totusi, Simms a ramas cunoscut pentru scrierile sale de fictiune, „The Partisan”, roman publicat in anul 1935, fiind cel mai popular dintre ele.

Agatha Christie - „Bleak House”, de Charles Dickens

 

Binecunoscuta autoare de romane politiste Agatha Christie, creatoarea personajului epic Hercule Poirot, a scris prima carte in urma unei provocari lansate de sora sa, Madge. Aceasta a fost refuzata de sase edituri pana cand, dupa cinci ani de incercari, a vazut in sfarsit lumina tiparului.

Stilul Agathei (1890-1976) a fost puternic influentat de scrierile lui Edgar Allan Poe si ale lui Arthur Conan Doyle, insa de departe autorul sau preferat ramane Charles Dickens. Scriitoarea isi amintea adesea cum mama sa ii citea „Bleak House” (Casa Umbrelor) atunci cand era doar o copila. Atat de tare i-a placut Agathei romanul lui Dickens incat aceasta a convenit cu casa de productii MGM sa scrie o adaptare a scenariului. Cu toate ca productia filmului ar fi trebuit sa inceapa in primavara anului 1962, proiectul a fost abandonat din motive necunoscute.

Ernest Hemingway - „Razboi si Pace”, de Leo Tolstoy

 

Ernest Hemingway (1899-1961), unul dintre cei mai cunoscuti scriitori americani ai tuturor timpurilor, a fost si reporter de razboi, in ambele razboaie mondiale. Se foloseste de toate mijloacele artistice pe care le are la indemana pentru a crea opere cu un puternic impact emotional. Opera sa cea mai cunoscuta, „For Whom the Bells Tolls” (Pentru cine bat clopotele), ia nastere la trei ani dupa ce acesta calatoreste in Spania, in calitate de jurnalist la ziarul nord-american „Alliance”, pentru a se documenta asupra Razboiului Civil.

Un tanar scriitor, Arnold Samuelson, dezvaluie ca a calatorit jumatate de tara pentru a-l cunoaste personal pe Hemingway si a-i cere sfatul. Scriitorul l-a intrebat pe tanar ce autori ii plac si, dupa ce a primit raspunsul, a cazut pe ganduri: „Ai citit Razboi si Pace? Aia e o carte foarte buna. Trebuie sa o citesti”, i-a spus acesta.

Mai tarziu avea sa ii ofere tanarului o lista intreaga de carti pe care le recomanda, printre care se numara si „Fratii Karamazov”, de Feodor Doestoievski, „La rascruce de vanturi”, de Emily Bronte, sau „Madame Bovary”, de Gustave Flaubert. 

Carti citite de scriitori contemporani: George R.R. Martin - „Stapanul inelelor”, de J.R.R. Tolkien

 

Poate nu este surprizator faptul ca George R.R. Martin, celebrul autor al seriei „Game of Thrones”, blamat de multe ori pentru modul in care isi elimina personajele pozitive, indrageste si alte opere de fantezie de succes. De pilda, acesta a spus de nenumarate ori ca „The Lord of The Rings” (Stapanul Inelelor), opera scrisa de J.R.R. Tolkien, ramane o carte pe care o admira, desi a trecut multa vreme de cand a citit-o pentru prima data.

Prezent la o emisiune TV, Martin a spus despre romanul „Station Eleven”, scris de Emily St. John Mandel: „Este o carte pe care nu o voi uita prea curand. Un roman profund melancolic, insa foarte frumos scris si extraordinar de trist...o carte la care ma voi intoarce.”

Stephen King - „Imparatul mustelor”, de William Golding

 

Stephen King, celebrul autor de romane horror, a inceput sa scrie de la o varsta frageda. De pilda, in anii de scoala, scria povestiri bazate pe filmele pe care le urmarea la cinema, pe care le vindea apoi colegilor si prietenilor. In jurul varstei de 13 ani, acesta gaseste o colectie impresionanta de carti vechi horror si science fiction, care i-au apartinut tatalui sau, si se indragosteste pe loc de acest gen literar.

Cu toate ca am fi tentati sa credem ca opera lui Stephen King a fost influentata de Edgar Allan Poe sau H.P. Lovercraft, in topul cartilor sale preferate nu intra niciuna dintre operele scrise de acestia. In schimb, redescoperim „Bleak House” (Casa Umbrelor), carte scrisa de Charles Dickens, care a impresionat-o si pe Agatha Christie, dar si „The Adventures of Huckleberry Finn” (Aventurile lui Hackleberry Finn), de Mark Twain, si „Lord of the Flies” (Imparatul mustelor), de William Golding.

J.K. Rowling - „Emma”, de Jane Austen

 

J.K. Rowling, autoarea faimoasei serii „Harry Potter”, era cercetator si secretara bilingva la Amnesty International cand i-a venit ideea povestii micului vrajitor. Era in anul 1990 si Rowling calatorea de la Manchester spre Londra, intr-un tren care avea intarziere. Totusi, primul roman al seriei, „Harry Potter si Piatra Filozofala”, apare abia in 1997, dupa ce scriitoarea trece printr-o multime de schimbari.

Una dintre cartile sale preferate din vremea copilariei este „The Story of the Treasure Seekers” (Povestea cautatorilor de comori), scrisa de E. Nesbit, autor de carti pentru copii, cu care Rowling spune ca se identifica foarte bine. Insa cartea sa preferata ramane romanul scris de Jane Austen, „Emma”, despre care autoarea lui Harry Potter spune: „Esti tras in poveste si abia la sfarsit scapi, iar atunci realizezi ca ai vazut o actiune grozava. Insa nu poti vedea elementele acestea de artificii; nu este nimic care sa bata la ochi.” 

Aveai idee despre aceste carti citite de scriitori? Se pare ca pana si cei mai cunoscuti autori au avut, la un moment dat, o muza care i-a marcat si determinat sa mearga pe un anumit drum. Pe tine ce carti te-au impresionat?

Sursa foto: wallpaperscraft.com, janeaustenworld.wordpress.com, ebay.co.uk, special.lib.gla.ac.uk, olx.ro, tolkieniano.blogspot.com, vogueandjazz.blogspot.com, thecaptivereader.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016