Beauty Fridays

Ce trebuie să știi despre Regina Elisabeta a României: cinci informații surprinzătoare

Miercuri, 11.05.2016
de Alexa Galgau

Deși nu sunt atât de multe persoane pasionate de istorie, încât să citească tratate și cărți voluminoase pe acest subiect, cu siguranță un minimum de cultură generală ar trebui să avem cu toții. Asta înseamnă să ne cunoaștem istoria și să știm care au fost personajele importante care au influențat-o. În manualele de istorie se vorbește preponderent despre bărbații care au făcut istorie, însă au existat și câteva femei remarcabile care și-au lăsat amprenta asupra destinului țării și care s-au îndepărtat considerabil de ideea greșită conform căreia femeile sunt fragile și lipsite de putere.

O astfel de femeie remarcabilă a fost Regina Elisabeta a României, care nu s-a mulțumit cu o viață regală confortabilă, ci a vrut să realizeze cât mai multe cu ajutorul statutului pe care l-a avut. Află mai multe despre această femeie care a făcut istorie!

Regina Elisabeta a României: ce nu știai despre ea

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut în Germania, pe 29 decembrie 1843, și s-a mutat în România în 1869, când s-a căsătorit cu Carol I al României. Iată câteva informații pe care trebuie să le știi despre una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria țării noastre!

1. A fost supranumită „regina scriitoare”, pentru că a scris toată viata, opera ei fiind alcătuită din romane, poezii, basme și eseuri.

Pseudonimul sub care scria era Carmen Sylva, ceea ce în latină înseamnă cântecul pădurii. Regina Elisabeta a României a fost o admiratoare înfocată a poetului Mihai Eminescu, căruia a vrut să îi ofere ordinul Bene Merenti. 

Însă poetul a refuzat această recompensă, pentru că nu era de acord cu monarhia constituțională. În plus, acesta era în relații tensionate cu Carol I.

2. Elisabeta a devenit regină abia după Războiul de Independență din 1877, când România a fost recunoscută ca regat. În timpul războiului, ea a înființat spitale și servicii de ambulanță, tratând nenumărați răniți de pe front și oferindu-le gratuit medicamente. Elisabeta a oferit un exemplu demn de urmat femeilor din înalta societate a României, care au început să se implice activ în acțiuni caritabile și să ajute familiile nevoiașe.

3. Regina Elisabeta a României a avut, fără îndoială, o personalitate aparte, datorită spiritului boem și a inteligenței ieșite din comun. Se pare că regina a avut și o mică latură „rebelă”: conform revistei Historia, Elisabeta se număra printre puținele femei ale vremii care fumau. Acest obicei nu era deloc privit cu ochi buni în secolul al XIX-lea, iar „curajoasele” care își însușeau acest viciu erau adesea aspru criticate.

4. Cel mai mult a îndrăgit Castelul Peleș, unde dispunea de o bibliotecă imensă și de un spațiu în care îi făcea plăcere să scrie.

Vacanțele de vară le petrecea la Constanța, pentru că a iubit marea și litoralul. De altfel, se pare că Regina Elisabeta a României a iubit mult țara adoptivă, întrucât i-a văzut potențialul turistic și a încercat din răsputeri să o promoveze din acest punct de vedere și în afară, când încă nu era o destinație turistică populară. 

Astfel, renumitul tren Orient Express a ajuns să oprească și la Sinaia, iar călătorii puteau să se cazeze la Peleș. Mai mult, regina a îndrăgit portul popular și a participat la Expoziția Universală de la Paris cu articole lucrate manual de femei, pentru a populariza cultura românească și în restul Europei.

 5. Artistă prin excelență, nu doar în domeniul literar, ci și în muzică și arte plastice, Regina Elisabeta a României a fost implicată toată viața ei în activități caritabile culturale. Ea a înființat un salon pentru oameni de cultură și a ajutat tinerele talente în ascensiunea lor. Printre aceste talente s-a numărat și George Enescu, pe care l-a admirat sincer și căruia i-a construit special, lângă castelul Peleș, o sală în care să susțină concerte. În plus, compozitorul a primit de la Regina Elisabeta a României o vioară Amati, o adevărată operă de artă în rândul instrumentelor muzicale.

 Tu știai aceste lucruri interesante despre Regina Elisabeta a României?

Surse foto: theroyalforums.com, wikimedia.org

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016