Ce vor oamenii să schimbe la tine în funcţie de zodie

Ce vor oamenii să schimbe la tine în funcţie de zodie

Redactor Andreea Baluteanu

Fiecare dintre noi are o listă cuprinzătoare de defecte cărora dorește să le insufle încărcătură pozitivă, transformându-le în calităţi. Însă, de multe ori, unghiul din care ne privim este unul distorsionat, iar punctul de vedere al cuiva apropiat ne-ar putea ajuta să căpătăm o mai bună perspectivă asupra caracterului nostru.

Ca să te cunoşti mai bine, descoperă mai jos care sunt lucrurile pe care oamenii dragi ar dori să le schimbe la tine, în funcţie de semnul astrologic sub care te-ai născut!

Care este principalul defect al zodiilor în ochii celor din jur

Berbec

Impulsivitatea este trăsătura de caracter care îi scoate pe cei dragi din minţi! E suficientă o scânteie slabă pentru ca temperamentul focos al Berbecului să se aprindă, incendiind tot ce are ghinionul de a se afla în jurul său. Ce şi-ar dori cei apropiaţi? Să fii mai calmă şi să te gândeşti, chiar şi câteva secunde, înainte de a te dezlănţui precum un uragan.

 

Taur

Tu eşti în general o fire paşnică, amabilă şi calmă, dar tocmai natura ta agreabilă face ca oamenii din jur să fie „răscoliţi” atunci când o dai în bară, în concepţia lor. Ce îi enervează la culme pe cei apropiaţi? Încăpăţânarea care te transformă dintr-o fire boemă, plăcută, într-una aproape imposibilă. Dacă îţi intră ceva în cap, chiar şi cele mai dragi persoane cu greu te pot convinge să renunţi la ideea ta.

Gemeni

Sociabilitatea şi comunicativitatea sunt cele mai de preţ calităţi ale tale, la care ţii ca la ochii din cap. Însă cu totul altfel stau lucrurile pentru oamenii din jurul tău! Dacă ar putea schimba ceva la tine, ei ţi-ar tempera tocmai firea prietenoasă, care transformă orice străin de pe stradă într-un potenţial amic. Pe lângă faptul că grupul cu care ieşi în oraş cunoaşte o dinamică controlată de tine, crescând şi scăzând după propria ta dorinţă, cei dragi nici nu se pot bucura prea mult de compania ta, pentru că mereu trebuie să te împartă. E atât de neplăcut!

Rac

Sensibilitatea poetică este un dar pentru toţi Racii, dar și un blestem pentru cei din jurul lor. De multe ori, prietenii îşi cântăresc cu atenţie vorbele, de teamă să nu te supere şi să te determine astfel să te refugiezi în cochilia ta faimoasă. Deşi cu greu găseşti o persoană mai caldă şi mai afectuoasă, emotivitatea în exces dăunează de multe ori relaţiilor tale.

Leu

Poate că tu ai impresia că eşti o fiinţă minunată, cum nu s-a văzut alta pe pământ, dar cei din jur sunt de o cu totul altă părere. E adevărat, caracterul tău focos şi generozitatea nativă are mulţi fani, dar aroganţa cu care abordezi anumite situaţii sau cu care tratezi uneori şi prietenii apropiaţi îi scoate din minţi pe cunoscuţii tăi. Ar schimba-o oricând cu un pic de timiditate, care nu ţi-ar strica!

Fecioară

Da, şi perfecţionismul tău îi deranjează pe cei din jur, dar pretenţiile exagerate pe care le ai nu numai de la tine, dar şi de la anturaj, pun răbdarea oamenilor dragi la încercare. Chiar dacă cineva îţi place suficient de tare pentru a-l accepta în preajma ta, cu siguranţă vei găsi cel puţin un defect pentru care să îl sâcâi constant. Rişti să rămâi singură!

 

Balanţă

Zodia renumită pentru diplomaţie, care face dreptate şi aduce pacea în viaţa celor din jur, este în acelaşi timp condamnată pentru... nehotărârea sa. Ca un cântar care pendulează necontenit, de multe ori eşti prinsă în capcana indeciziei şi nu ştii care alegere îţi poate fi favorabilă. Prieteni care te-au rugat zile în şir să te hotărăşti sau parteneri care şi-au văzut cererile în căsătorie acceptate şi apoi respinse: toţi şi-ar dori să îţi schimbe indecizia pe un caracter mai ferm!

Scorpion

La tine, oamenii dragi ar dori să schimbe cu orice preţ apetitul pentru răzbunare. Atunci când cineva te calcă pe coadă, chiar şi în mod accidental, se poate aştepta la orice: de la o iertare lentă la o vendetta rapidă şi dureroasă. Deşi fascinaţia pe care o manifeşti nu te va lipsi niciodată de admiratori, aceştia ar dormi mai liniştiţi dacă nu ar tremura constant de... frica ta!

Săgetător

Semn de foc, energică şi vibrantă, tu eşti una dintre nativele care nu vor să recunoască existenţa limitelor. Iar încrederea ta este neţărmurită: legi ușor relaţii de prietenie şi te destăinui fără frică tipei cu care te-ai întâlnit la coadă la supermarket sau vecinei nesuferite de la bloc. Oamenii tăi dragi sunt deja exasperaţi, pentru că de multe ori şi-au auzit  secretele şoptite zeflemitor de un străin cu care aveau o singură cunoştinţă comună: tu!

Capricorn

Tu te mândreşti cu ambiţia şi determinarea ta, dar cei dragi ar numi altfel aceste trăsături: egoism. Ştii prea bine ce vrei de la viaţă şi nu permiţi niciunui obstacol să se interpună între tine şi ţinta ta. Cei dragi s-au obişnuit deja să fie îndepărtaţi pentru un job sau un obiectiv profesional, dar asta nu înseamnă că nu şi-ar dori ca uneori să îţi înclini uşor sfera de interes de la tine... către ei.

Vărsător

Toţi cei care au fost vreodată abandonaţi de un Vărsător sau care au suferit din cauza schimbărilor sale bruşte de dispoziţie ar declama într-un cor: vrem să renunţi la o parte din independenţa ta! Desigur, niciunul dintre ei nu ţi-ar încătuşa firea iubitoare de libertate, de nesupus, pentru că acesta este farmecul tău, dar nu i-ar deranja dacă ai coborî uneori din înălţimile tale intangibile şi le-ai permite şi celor din jur să se bucure de atenţia ta.

Peşti

Ce îi deranjează pe cei dragi la tine? Reveriile în care te pierzi adesea! Din păcate, acest scenariu le este cunoscut tuturor apropiaţilor tăi: ei îţi vorbesc pasionaţi despre un subiect care îi preocupă, tu dai din cap înţelegătoare, până ce îţi pierzi interesul şi te scufunzi în visele tale dragi. Ar prefera să le spui că nu îţi pasă de problemele lor (deşi nu e deloc adevărat), decât să le aşezi în faţă un zid zâmbitor, dar impenetrabil, faţada ta atunci când eşti plecată pe alte tărâmuri.

Tu ce părere ai? Te simţi „vinovată” de aceste mici defecte? Crezi că acestea sunt trăsăturile pe care oamenii dragi ar dori să le schimbe la tine?

Articolul urmator
50 de citate despre libertate care te vor ajuta să o prețuiești mai mult
50 de citate despre libertate care te vor ajuta să o prețuiești mai mult
Ce vor prietenii tai sa schimbe la tine?
Incepe quiz
Ce vor prietenii tai sa schimbe la tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.