Ce casa de moda te reprezinta in functie de zodie

Ce casa de moda te reprezinta in functie de zodie

Redactor Andreea Baluteanu

Asa cum exista cate un stil pentru fiecare zodie, exista si o casa de moda care le poate satisface exigentele vestimentare.

Afla care este casa de moda care te reprezinta
, astfel incat hainele sa vorbeasca limba semnului tau zodiacal!

Berbec - Chloe

In moda, nativa din Berbec va cauta, inainte de toate, lejeritatea. Va arata fabulos intr-o fusta scurta si nu poate spune ca nu ii plac rochiile, dar inima ei tresalta in fata acelor piese cool, proaspete. Daca esti nascuta in zodia Berbec, stilul tau graviteaza spre purtabil cu o tenta de trendsetter: nu imbraci articole vestimentare iesite din comun, dar le asociezi cu un spirit avangardist, care ii face pe cei din jur sa se intrebe: „eu cum nu m-am gandit la asta?".

Designerii de la Chloe sunt printre primii care au adus piesele haute couture in universul pret-a-porter, intelegand ca cea mai importanta caracteristica a unei haine este purtabilitatea. Vei adora modul in care casa de moda frantuzeasca asociaza o pereche de pantaloni lejeri cu o camasa vaporoasa sau o rochie alba, structurata, cu o pereche de cizme negre cu toc. Asa ai proceda si tu!

   

Taur - Stella McCartney

Taurii adora confortul, mirosul familiar al parfumului caruia ii vor ramane mereu fideli, dar si piesele statement. Iubesc sa se simta bine in ceea ce poarta, dar asta nu inseamna ca nu vor arata fabulos. Le plac formele proaspete, lejere, si culorile neon, puternice, care iti iau ochii, dar nu iti indeparteaza privirea de la femeia Taur.

Stella McCartney este designerul britanic celebru pentru aura de prospetime, de urbanism cool si de eclectism vivace al colectiilor ei. Fiind nascuta in zodia Taur, vei arata perfect in deux-pieces-ul cu perforatii alb, dar si in rochia cu print floral. Tu nu ai nevoie de rochii ultra scurte ca sa arati perfect: nu moda te face pe tine, ci tu faci moda.

   

Gemeni - Moschino

Este dificil sa porti Moschino, si orice fashionista stie asta. Trebuie sa detii acel mix perfect de inteligenta, vivacitate, spirit social sclipitor si ironie. Gemenii il au, si il insotesc de multe alte calitati, desigur. Nativei din Gemeni ii place sa se distreze, sa povesteasca si adora sa se imbrace dupa cum are ea chef. Nu o vei vedea planuindu-si cu o seara inainte outfitul si tot va arata fabulos.

Renumita pentru stilul vibrant, indraznet, si pentru creatiile pline de ironie, casa de moda italiana Moschino iti va pune in valoarea latura jucausa si inteligenta ascutita, care te vor ajuta sa intelegi sensul ascuns al hainelor pe care le porti. Nu te va inchista intr-un stil vestimentar anume si va intelege cand nu mai ai chef sa ii porti hainele. De ce nu exista si un barbat cu asemenea calitati?

   

Rac - Elie Saab

Daca esti nascuta in zodia Rac, ai o imaginatie debordanta, suferi de un romantism incurabil si de o sinceritate muscatoare, uneori, dar si de o sensibilitate atroce. Adori sa porti creatii feminine, in nuante acvatice, in alb si albastru, cu taieturi elegante, dar lejere, totodata. Rochiile sunt semnatura ta de stil, mai ales daca iti imbraca formele cu fidelitatea pe care o respecti si cu grija de care ai uneori nevoie.

Elie Saab este designerul care iti intelege toate aceste dorinte! Privindu-i rochiile absolut superbe, iti vei reaminti ca exista o frumusete ascunsa in lume, cu potential salvator. Pipaind materialele moi si pierzandu-te in imprimeurile bogate, iti vei uita peroratia sarcastica si te vei rescufunda in reverie.



Leu - Dolce&Gabbana

Nativa din Leu este ca nimeni alta: exuberanta, zgomotoasa si salbatica, nesupusa si aroganta. Ii place sa epateze prin ceea ce poarta: rochiile ultrascurte, accesoriile statement si in general orice piesa vestimentara care le sare tuturor in ochi, sunt favoritele ei.

Stefano Dolce si Domenico Gabbana s-au facut cunoscuti prin indrazneala si curajul lor, dar si prin croiul perfect executat. Hainele lor sunt vii si sofisticate, deopotriva: nimeni nu ii va oferi Leoaicei un lux desavarsit, precum un croitor italian adevarat. Subtilitatile nu isi au locul aici: ai o coroana de regina de aparat. Coroana pe care designerii italieni au tot perindat-o in ultimele colectii, special pentru tine.

   

Fecioara - Prada

Nu numai diavolul se imbraca de la Prada, ci si Fecioarele! In mod paradoxal, casa de moda care a inspirat filmul cu acest nume este autoarea unor creatii pline de eleganta si feminitate, care vor satisface dorinta de frumos a nativei din aceasta zodie. Stilul fetei nascute in Fecioara este rafinat, dar perfect functional, cu o doza de couture in el, dar eminamente purtabil.

Deux-pieces-urile si doza de pastel pe care Prada a infuzat-o in colectia sa de toamna te vor inspira, daca esti nascuta in zodia Fecioara. Vei adora confortul asociat cu clasa, si stilul concentrat pe purtabilitate, exact calitatile care au propulsat show-ul intre cele mai apreciate colectii actuale. O apreciere pe care o cunosti si de care te bucuri, la randul tau!

   

Balanta - Burberry

Fetele din Balanta sunt rafinate si sofisticate, dar apreciaza in aceeasi masura confortul. Nu vei vedea nicicand o Balanta veritabila cocotata pe cele mai inalte tocuri, cu o tinuta de o senzualitate ieftina. Dimpotriva, Balanta stie sa fie seducatoare, dar in felul ei, profund estetic. Se spune despre aceste native ca sunt cele mai dotate pentru moda din zodiac, tocmai de aceea, sa mixeze piese aparent opuse, este semnatura lor.

Regina modei britanice, casa de moda Burberry, celebra pentru trenciul, pentru tesatura tweed si pentru mai noile poncho-uri brodate care au cucerit suflarea fashionista a lumii, iti va oferi spatiul ideal de manevra. Va fi floare la ureche pentru tine, nativa Balanta, sa asociezi un poncho cu cizme inalte, pentru ca a doua zi sa fii ultra feminina, intr-o fusta cu talie inalta si o bluza brodata!

   

Scorpion - Alexander McQueen

Nativa din Scorpion este senzuala si fascinanta, dar fara sa o afiseze in mod ostentativ. Va taia respiratia oricarui mascul din zona, fara sa incerce si fara sa ii pese, de cele mai multe ori. Scorpioanei ii place sa imbrace piese rafinate, pretioase, dar cu o sclipire ascunsa: piele, negru si tocuri inalte. Daca esti nativa a acestei zodii, tine-te departe de piesele ultra feminine, copilaresti!

Casa de moda britanica Alexander McQueen a continuat sa se mentina in atentia pasionatelor de moda, chiar si dupa tragica moarte a genialului ei creator. La fel ca tine, piesele lor sunt misterioase, au o doza de „intuneric" ascunsa in tesaturile perfect englezesti si debordeaza de personalitate. Si perfect echilibrate: combinatia rochie cu volane, geaca de piele si pantofi sport nu le-ar fi iesit multor designeri! Versatilitate, un cuvant pe care il cunosti prea bine!

   

Sagetator - Versace

Vivace, sprintena si activa, fata Sagetator cauta piese feminine, dar care sa sclipeasca prin imprimeuri sau culori. Daca esti nascuta in aceasta zodie, vei adopta un stil structurat, care nu se ia insa prea in serios: piese cu forme clasice si printuri bogate. Mixul de funky si elegant iti iese perfect, de parca l-ai fi exersat ani intregi la cea mai prestigioasa academie de moda.

Asa cum nativa a sagetat inimile tuturor cu frumusetea ei vibranta, si casa de moda italiana Versace este favorita celebritatilor, care se grabesc sa adopte toate creatiile pline de personalitate ale Donatellei Versace. O rochie asimetrica cu insertii florale sau un animal print mini cu cizme lungi: care iti surade astazi?

   

Capricorn - Dior

Fata Capricorn este conducatoarea innascuta a zodiacului. Inteligenta si stapana pe sine, ea nu urmeaza trendurile, pentru ca trendurile se formeaza in urma atingerii ei. Simplu si sofisticat, sunt atributele modei, pentru nativa. O piesa care nu este clasica si nu debordeaza de putere, prin liniile ei elegante si atemporale, nu va avea niciodata onoarea sa imbrace o fata Capricorn.

Cine ar fi mai potrivit sa celebreze o asemenea personalitate decat nemuritorul Dior? Sub carma talentatului Raf Simons, noul director de creatie, casa de moda pariziana si-a castigat noi adepti. O rochie lunga, alba, sau un crop top si o fusta midi ampla, cu o extraordinara finete a detaliilor sunt suficient de sofisticate pentru fata Capricorn.

   

Varsator - Emilio Pucci

Fata Varsator este libera si creativa si nu se imbraca niciodata pentru altii. E frumos ce ii place ei, si nu vei putea in ruptul capului sa o convingi ca si-a imbracat bluza pe dos. Daca esti nativa a acestei zodii, vei aborda cu toata usurinta tinute inovatoare, jucause, pline de culori si de atitudine.

La fel de fashion-forward ca si fata Varsator, Emilio Pucci a impus de multe ori tendinte, pe care ceilalti designeri le-au urmat cuminti. O rochie maxi, plina de imaginatie, in ale carei detalii bogate oricine, mai putin fata Varsator s-ar pierde, urmata de o piesa mini cu un leu imprimat: de ce sa urmezi trendurile atunci cand poti sa te bucuri de moda, ca un copil care descopera pentru prima data imprimeurile?

   

Pesti- Valentino

Nu este zodie mai creativa si mai plina de imaginatie decat cea a Pestilor. Tocmai de aceea, nativa este perfect ancorata in moda. Va purta piese feminine, care au insa o poveste in spate. Un taior perfect croit, dar sec, nu o va atrage, in schimb, o rochie cu scene de poveste imprimate, deasupra carora isi poate tese propria fantasma, va fi favorita ei.

Ce alta casa poate fi mai propice fanteziei pestilor decat fabuloasa Valentino? Boeme si atingand in fosnet de matase perfectiunea, rochiile de mai jos nu sunt haine, si universuri noi, ratacite pe o bucata de material. Fata Pesti le va completa de minune, sau asa ii place ei sa creada.

   

Tu consideri ca te reprezinta casa de moda aleasa?


Surse foto: studded-hearts.com, meltyfashion.fr, wwd.com, thisisglamorous.com, afmu.net, julitastefashion.com, madame.lefigaro.fr, plus.google.com, glamour.com, 1-art.com, thebestfashionblog.com, alexandermcqueen.com, footwearnews.com, freakdeluxe.co.u, forums.vintagefashionguild.org, stylevitae.com, newfashionwearout.com, mujerhoy.com, laurapollacco.wordpress.com, maisonbentleystyle.com
Articolul urmator
Predicțiile numerologice pentru august 2023. Află cât noroc ai, în funcție de cifra destinului tău
Predicțiile numerologice pentru august 2023. Află cât noroc ai, în funcție de cifra destinului tău
Ce fel de casa ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.