Ce personaj dintr-un film de Craciun esti, in functie de zodie?

Ce personaj dintr-un film de Craciun esti, in functie de zodie?

Redactor Andreea Baluteanu

Pe masura ce zilele se succed, conducandu-ne mai aproape de sarbatoarea nasterii lui Iisus, ne dorim sa lasam in urma agitatia vietii cotidiene si sa ne relaxam in compania unui film de sarbatori.

Ca sa nu pierzi degeaba timpul urmarind ceva ce nu ti se potriveste, de ce nu ai viziona chiar propriile tale aventuri? Iata care este personajul dintr-un film de Craciun care se potriveste zodiei tale!

Berbec - John McClane (Bruce Willis, Greu de ucis, 1988)


Poate ca Greu de ucis nu este filmul traditional de Craciun, cu brazi impodobiti si mosi care se strecoara voiosi prin semineu, dar asta nu inseamna ca nu este una dintre cele mai apreciate pelicule de sarbatori. Daca ar trebui sa joci intr-un film de Craciun, John McClane ar fi personajul care ti s-ar potrivi manusa. Ofiterul de politie incearca sa isi salveze sotia si ceilalti prizonieri tinuti captivi de teroristul german Hans Gruber, la o petrecere de Craciun. Agitat, incapatanat, energic si imprudent, usor laudaros si extrem de indraznet si curajos, personajul lui Bruce Willis s-a nascut cu siguranta in zodia eroica a Berbecului.

Taur - Ralphie Parker (Peter Billingsley, Poveste de Craciun, 1983)


Pelicula Poveste de Craciun este una dintre cele mai populare in America; daca nu ai vizionat-o inca si esti nascuta in zodia Taur (sau in oricare alta zodie) trebuie sa te grabesti sa repari aceasta greseala. Ralphie Parker este un pusti de 9 ani care are o singura dorinta de Craciun: sa primeasca o pusca de jucarie populara. In timp ce toti adultii din jurul sau incearca sa il determine sa se razgandeasca, Ralphie da dovada de incapatanarea specifica unui Taur si face tot posibilul sa isi vada visul atins. Iti vei vedea ilustrata pe ecran tenacitatea si meticulozitatea caracteristice si suntem sigure ca il vei indragi pe micutul si creativul Ralphie la fel de mult ca si noi!

Gemeni - Jack Frost (voce Chris Pine, Cinci eroi de legenda, 2012)


Desenul animat cu subiect dedicat Craciunului este o poveste pentru adulti si copii deopotriva. Dupa ce afla ca maleficul Bau Bau intentioneaza sa restaureze dominatia intunericului pe Pamant, cei cinci eroi de legenda: Zana Maseluta, Mos Craciun, Iepurasul de Paste, Mos Ene si geamanul Jack Frost hotarasc sa lupte pentru a salva copiii de pretutindeni. La fel ca si tine, Jack este sociabil, adora sa se joace cu prichindeii si gaseste cele mai ingenioase metode de a se distra. Nu ai cum sa te plictisesti in compania sa, are mereu ceva de zis dar ascunde si un secret, la fel ca orice geaman cu personalitate complexa!

Rac - Cindy Lou Who (Taylor Momsen, Cum a furat Grinch Craciunul, 2000)


Numai un suflet cald si sensibil ca al tau ar putea reusi sa redea speranta si credinta morocanosului Grinch. Micuta Cindy Lou Who adora Craciunul, dar incepe sa ii puna la indoiala semnificatia atunci cand intelege ca sufletele pierdute precum cel al lui Grinch sunt lasate in afara sarbatorii, fara ca nimeni sa incerce sa le salveze, intelegandu-le. Craciunul inseamna mai mult decat cadouri si podoabe perfect asortate; albeata zapezii ar trebui sa ni se reflecte in suflete, iar caldura sa nu reverbereze din luminitele decorative, ci din faptele bune ale omenirii: este o credinta romantica, altruista si plina de bunatate, pe care o inima de Rac o va intelege pe deplin.

Leu - Billy Mack (Bill Nighy, Pur si simplu dragoste, 2003)


Comedia romantica Pur si simplu dragoste (Love Actually) a setat trendul peliculelor pline de staruri, cu mai multe povesti care se desfasoara concomitent si ale caror personaje interactioneaza la un moment dat. In acelasi timp, este filmul de Craciun in care iti vei gasi sufletul Leu pereche! Billy Mack este un star rock legendar care doreste sa reatinga succesul de odinioara, inregistrand o varianta de Craciun a clasicului Love Is All Around. Arogant si impulsiv, Billy ii indeparteaza pe cei din jur cu personalitatea lui eclectica si complicata, dar demonstreaza in cele din urma ca nu are doar o inima de leu, ci si una de aur, admitand ca si pentru el Craciunul este perioada in care trebuie sa le fii alaturi oamenilor pe care ii iubesti si induiosandu-ne cu cele mai emotionante replici ale filmului.

Fecioara- Baietelul erou (voce Tom Hanks, Expresul Polar, 2004)


Cea mai frumoasa oda vizuala adusa Craciunului, The Polar Express nu este numai argumentul cinematografic al talentului extraordinar al lui Tom Hanks, ci si gazda personajului de film reprezentativ pentru zodia Fecioara. Pustiul fara nume care urca in expresul polar in seara de Craciun pentru a-l cunoaste pe Mosul are mentalitatea specifica unei Fecioare: este inteligent, analitic si practic, adept al dictonului „pana ce nu vad, nu cred". Odata ce descopera insa adevarul, este unul dintre cei mai loiali si mai puternici aparatori ai sai, asa cum este si nativa acestei zodii.

Balanta - Mos Craciun/Kris Kringle (Edmund Gwenn, Miracol pe strada 34, 1947)


Te simti onorata ca personajul tau reprezentativ este chiar simbolul Craciunului, Mos Craciun? Asa si trebuie! In pelicula din 1947, Mos Craciun/Kris Kringle sufera de amnezie si nu mai este atat de sigur de identitatea sa. Sociabil si inimos, el demonstreaza insa bunatate si un sarm pe care numai o Balanta adevarata le poate reflecta. Suntem sigure ca dragostea ta pentru frumos si simtul estetic ireprosabil sunt sursa tuturor acelor jucarii extraordinare pe care le primim de la Mosul, dar si ca nesiguranta de care dai dovada uneori i-a cauzat lui Kris Kringle amnezia.

Scorpion - Scott Calvin (Tim Allen, Cine este Mos Craciun, 1994)


Scott Calvin este un barbat divortat care traieste o viata cu totul banala: este gelos pe noua pereche a fostei sale sotii si doreste sa isi vada mai des singurul fiu. Existenta lui se schimba insa in mod miraculos in momentul in care cauzeaza din greseala moartea lui Mos Craciun si este obligat sa ii ia locul. Ce are in comun cu nativa din Scorpion? Pe langa aplecarea spre misticism si ezoteric, insusiri care il califica pentru pozitia de Mos Craciun, Scott este curajos si hotarat, isi asuma cu loialitate noul job, desi continua sa fie incapatanat, agresiv verbal si sarcastic la adresa inlocuitorului sau in caminul conjugal. Poate ca nu da dovada de spirit altruist de Mos, dar este cu siguranta fidel naturii sale de Scorpion.

Sagetator - Jack Skellington (voce Danny Elfman, Cosmarul dinaintea Craciunului, 1993)


Animatia gotica intunecata a lui Tim Burton are o legiune de fani, care o incadreaza in randul peliculelor de Craciun atipice. Personajul cu care orice Sagetator se poate usor identifica este haiosul schelet Jack Skellington. Rege in Orasul de Halloween, Jack descopera Orasul Craciunului, dar nu il intelege in totalitate. Ca orice veritabil Sagetator, el are o viziune profunda asupra lumii, desi o directioneaza gresit, cauta sa isi imbogateasca orizonturile si hotaraste sa cucereasca Orasul Craciunului. Cu spirit organizatoric, Jack isi conduce toti supusii groazei spre taramul pasnic al Craciunului si reuseste sa il rapeasca pe Santa Claws (Mos Gheare). Cu obiectivitatea tipica unui Sagetator, isi da insa seama la timp de greseala sa, isi abandoneaza pozitia sociala sigura, de Rege al Halloween-ului si se imbarca in calatoria salvarii Craciunului, cu generozitatea acestui semn zodiacal.

Capricorn - George Bailey (James Stewart, O viata minunata, 1946)


Te-ai intrebat vreodata cum ar arata viata celor din jur, daca nu te-ai fi nascut? Este o dilema pentru toate zodiile, dar suntem sigure ca nativa din Capricorn, liderul cu un puternic simt al datoriei fata de comunitate, ar primi un raspuns asemanator celui pe care George Bailey l-a obtinut in O viata minunata. Bailey este un om de afaceri care cauta sa ii ajute pe cei din jur, dar se ingroapa in datorii, prin prisma umanitatii sale. In momentul in care decide sa isi ia viata, un inger ii arata cum ar fi universul fara el: mult mai trist! Este o realitate care se aplica oricarei zodii, dar de care nativele din Capricorn, cu tendintele lor spre depresie si pesimism, nu sunt intotdeauna sigure.

Varsator - Kevin McCallister (Macaulay Culkin , Singur Acasa, 1990)


Singur Acasa este filmul copilariei noastre, in care ne-am indragostit de unul dintre cei mai simpatici Varsatori, personajul lui Macaulay Culkin, Kevin McCallister. Uitat acasa de parintii plecati in vacanta, Kevin trebuie sa isi apere casa de invazia a doi hoti si o face printr-o comedie dementiala: capcanele pe care acesta le pune in calea raufacatorilor sunt expresia ingeniozitatii si originalitatii unui adevarat Varsator. Nu poti afirma despre Kevin ca este vreodata banal si plictisitor, asa cum nu ai putea afirma vreodata despre un Varsator ca nu te lasa cu gura cascata. Le lasam ambilor menirea de a schimba si transforma lumea, in timp ce noi ne asezam comod intr-un fotoliu, cu o punga de popcorn, rezumandu-ne la a-i privi.

Pesti - Buddy the Elf (Will Ferrell, Elful, 2003)


Aceasta comedie simpatica de Craciun a fost votata de utilizatorii de Internet drept cel mai iubit film reprezentativ al sarbatorilor. Este o popularitate de care se bucura si nativii din Pesti, altruisti si visatori, fara sa realizeze insa. Buddy este un copil crescut de elfii de la Polul Nord, care se intoarce la varsta de 30 de ani in New York pentru a-si cunoaste tatal. Naivitatea si inocenta specifice zodiei Pesti il determina sa intre din bucluc in bucluc, dar credinta in bine si imaginatia bogata il ajuta sa transforme lumea din jur. Este un vis pe care si acest semn zodiacal il impartaseste, ridicandu-l pe Buddy la rang de personaj reprezentativ dintr-un film de Craciun al Pestilor.

Daca ti-au placut recomandarile noastre, consulta aici si lista filmelor de Craciun pe care trebuie sa le urmaresti, in functie de semnul tau zodiacal!

Surse foto: thepopculturecynic.blogspot.com, christmas-specials.wikia.com, riseoftheguardians.wikia.com, youtube.com, mafab.hu, polarexpress.wikia.com, iveneverdonethat.com, dvdizzy.com, wall.alphacoders.com, artofmanliness.com, hero.wikia.com, screenprism.com, mooseintl.org
Articolul urmator
7 moduri prin care soacrele chiar pot distruge căsnicii 
7 moduri prin care soacrele chiar pot distruge căsnicii 
Ce film de Craciun esti?
Incepe quiz
Ce film de Craciun esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.