Cele mai bune 15 filme istorice din toate timpurile

Joi, 12.05.2016
de Laura Voica

Care este cel mai bun mod de a preda istorie copiilor? Pentru un cinefil, răspunsul este: filmele istorice. Primul film istoric din cinematografie a fost „Nașterea unei naţiuni”, în 1915. Succesul acestei pelicule a determinat regizorii şi producătorii să se orienteze tot mai mult către acest gen. 

Iată o listă cu cele mai bune 15 filme istorice din toate timpurile pe care nu trebuie să le ratezi!

 Cele mai bune filme istorice ale tuturor timpurilor

  1. „Andrey Rublyov” (Patimile după Andrei) - 1966

Regizat de bine-cunoscutul Andrei Tarkovski, acest film istoric cunoaște succesul în Europa, câștigând numeroase premii la Cannes şi la Dom Kino, însă abia în 1971 este proiectat în întregime în Rusia, unde fusese cenzurat sau chiar interzis din cauza „palmei” date sistemului opresiv. Pelicula are în prim-plan un călugăr nonconformist, pictor de icoane în Rusia medievală, care se luptă cu autoritatea. Tema centrală a filmului este reprezentată de religie și de puterea de a lupta pentru apărarea propriilor credințe și idealuri în vremuri foarte dificile, în care opiniile potrivnice erau pedepsite chiar și cu moartea. Pe de altă parte, filmul prezintă un tablou realist al Rusiei sovietice, marcată de gravele nereguli din administrație, implicarea abuzivă în viețile oamenilor, negarea tradițiilor creștinești și înlocuirea religiei cu ateismul. Dacă ești pasionată de istorie, „Patimile după Andrei” este o capodoperă cinematografică pe care nu trebuie să o ratezi!

  1. „La Battaglia di Algeri” (Bătălia pentru Alger) - 1966

Această dramă istorică a reușit să capete nu mai puțin de trei nominalizări la premiile Oscar, un premiu BAFTA și două premii Veneția, motiv pentru care trebuie să o incluzi pe lista de filme istorice must see. „Bătălia pentru Alger”, în regia lui Gillo Pontecorvo, are drept temă principală frica și violența care marchează evenimentele din 1957, un an de cotitură în ceea ce privește lupta pentru independență a algerienilor de sub ocupația franceză. Torturile la care sunt supuși algerienii, în scopul obținerii de informații, și violența la care recurg cei asupriți, precum și modul realist în care este filmată pelicula, recreează fidel această bătălie istorică, la finalul căreia algerienii, sătui de ocupația franceză, vor cunoaște libertatea mult râvnită. 

  1. „La Passion de Jeanne d'Arc” (Patimile Ioanei d'Arc) – 1928

Capodopera regizorului danez Carl Theodor Dreyer descrie povestea martirei franceze Ioana d'Arc, interpretată magistral de Renee Falconetti. Acest film istoric a fost realizat la distanță de zece ani de Primul Război Mondial și la numai opt ani după sanctificarea Ioanei în Franța, iar intensitatea lentă în care a fost filmat, scenele de prim-plan și construirea spațiului din punct de vedere regizoral au contribuit la reinventarea cinematografiei. 

  1. „Hotel Rwanda” (Hotel Rwanda) - 2004

Inspirat de evenimente reale, acest film istoric are loc în Rwanda anilor '90, când mai mult de un milion de oameni au fost uciși, genocidul fiind ignorat de restul lumii. Pelicula ilustrează povestea unui bărbat hotărât să își apere familia cu orice preț, care ajunge să devină un erou. Chiar dacă restul lumii ignoră situația, Paul Rusesabagina (Dob Cheadle), un director de hotel din Rwanda, își folosește curajul și viclenia pentru a adăposti peste o mie de refugiați amenințați cu moartea, demonstrând astfel că până și un singur om poate schimba ceva.

  1. „Judgment at Nuremberg” (Procesul de la Nuremberg) – 1961

„Procesul de la Nuremberg” este un film american ce are în prim-plan procesele în cadrul cărora au fost judecați liderii naziști, în Nuremberg, Germania, în 1948, de către un tribunal american. Bătrânului judecător american Dan Haywood îi revine datoria de a stabili vinovăția sau inocența magistraților care au decis destinul tragic a mii de evrei. Dilema judecătorilor este dacă acești oameni au fost mai mult sau mai puțin forțați să facă ceea ce li s-a comandat de către regimul nazist. 

  1. „Kings Speech” (Discursul Regelui) - 2010

Filmul prezintă povestea omului care a devenit regele George al VI-lea, tatăl reginei Elisabeta a II-a. După ce abdică fratele său, George („Bertie”) își asumă fără tragere de inimă tronul. Chinuit de bâlbâială și considerat nepotrivit pentru rolul de rege, Bertie apelează la ajutorul unui logoped, Lionel Logue. Printr-un set de tehnici neașteptate și ca urmare a unei prietenii, Bertie îşi recapătă vocea și conduce cu îndrăzneală țara în război.

  1. „The Great Escape” (Marea Evadare) - 1963

Naziștii, exasperați de numărul de evadări din lagărele lor, relochează prizonierii de război britanici într-o altă tabără de înaltă securitate. Neînfricaţi, prizonierii planifică una dintre cele mai ambiţioase încercări de evadare din al Doilea Război Mondial. Filmul este bazat pe o poveste adevărată.

  1. „Braveheart” (Inimă neînfricată) - 1995

Înfuriat de uciderea lui Murron, dragostea sa din copilărie, legendarul războinic scoţian William Wallace ucide un pluton de soldați locali ai unui lord englez. Acest lucru duce la revolta satului în care trăia William Wallace și, în cele din urmă, la revolta întregii țări împotriva dominației engleze. „Braveheart” este un film istoric în regia lui Mel Gibson, acesta fiind totodată și protagonistul.

  1. „The Elephant Man” (Omul Elefant) - 1980

Un chirurg victorian, interpretat de Anthony Hopkins, salvează un om desfigurat, care îşi trăieşte viaţa ca o ciudăţenie a naturii. În spatele fațadei sale monstruoase, ni se dezvăluie o persoană inteligentă și sensibilă. „The elephant man” relevă o poveste emoționantă despre marginalizarea unui om din societate, din cauza aspectului fizic.

  1. „Downfall” (Ultimele zile ale lui Hitler) - 2004

În aprilie 1945, Germania se află la un pas de înfrângere. La Berlin, capitala celui de-al treilea Reich, Adolf Hitler proclamă că Germania va continua să câştige bătălii și ordonă generalilor și consilierilor săi să lupte până la ultimul om. „Downfall” explorează ultimele zile ale Reich-ului, perioadă în care liderii germani de rang superior (cum ar fi Himmler și Göring) au început să fugă de lângă iubitul lor Fuhrer, într-un efort de a-şi salva propriile vieți, în timp ce alții (Joseph Goebbels) rămân alături de acesta.

  1. „Das Boot” (Submarinul) - 1981

„Submarinul” este un film din 1981, în regia lui Wolfgang Petersen. Datorită realismului său, este considerat unul dintre cele mai bune filme istorice. Acțiunea filmului are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când submarinele germane primesc sarcina de a scufunda nave de comerț britanice, pentru a împiedica importul de materiale de război. În curând, nava germană, după ce ratează ținta, devine vânată. Submarinul va fi atacat, iar echipajul încearcă să supraviețuiască sub mare.

  1. „Lawrence of Arabia” (Lawrence al Arabiei) - 1962

„Lawrence al Arabiei” este filmul autobiografic al lui Thomas Edward Lawrence, care, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis în misiune de către Imperiul Britanic în Arabia. Filmul este o capodoperă ce nu trebuie ratată!

  1. „Saving Private Ryan” (Salvați soldatul Ryan) – 1998

În timp ce trupele SUA atacă plajele din Normandia, trei frați mor pe câmpul de luptă, cu un al patrulea prins în spatele liniilor inamice. Căpitanul John Miller și alţi șapte bărbați au sarcina de a pătrunde pe teritoriul german şi de a recupera omul rămas în urmă. Este unul dintre cele mai bune filme ale lui Steven Spielberg, avându-i în rolurile principale pe Tom Hanks și Matt Damon.

  1. „The Human Condition I” (Condiţia umană) - 1959

„Condiția umană” este o trilogie japoneză a unui film epic realizat între 1959 și 1961. Trilogia lui Masaki Kobayashi urmărește viața lui Kaji, un pacifist japonez socialist, care încearcă să supraviețuiască în Japonia fascistă și opresivă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

  1. „Schindler's List” (Lista lui Schindler) -  1993

Locul 1 este ocupat de un alt film regizat de Steven Spilberg: „Schindler's List”.  Filmul prezintă faptele omului de afaceri Oskar Schindler, interpretat de Liam Neeson, care a salvat peste o mie de vieți evreiești în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta i-a angajat în fabrica sa, salvându-i astfel de la moarte. „Lista lui Schindler” se bazează pe o poveste adevărată. 

Nu rata niciunul dintre aceste filme istorice! Dincolo de lectiile de istorie pe care le ilustrează, cele 15 filme sunt adevărate lecții de viață, care descriu nu doar întâmplări și regimuri politice, ci și firea umană. 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016