Cinci tradiţii româneşti care te vor şoca

Luni, 09.05.2016
de Nicoleta Soare

Tradiţiile româneşti păstrează şi astăzi simbolismul momentelor importante din viaţa unei persoane. Obiceiurile tradiţionale s-au transmis din generaţie în generaţie, iar noi ne putem bucura de evenimente autentice româneşti care îmbină muzica, portul tradiţional, culoarea, instrumentele, dansurile şi veselia.

Cele mai cunoscute tradiţii româneşti marchează cele trei evenimente importante din viaţa unui om, numite şi rituri de trecere: naşterea, nunta şi moartea.

Însă trebuie să recunoaştem că, uneori, se întâmplă să auzim sau să asistăm la manifestări ieşite din comun, pe care nu le înţelegem, catalogându-le mai degrabă drept superstiţii.

 

Cinci tradiţii româneşti care te vor şoca 

1. Pe vremuri, unui copil care trecea printr-o boală gravă sau printr-o primejdie i se schimba numele în Ursu ori Lupu, fiind astfel protejat de pericol. Acest obicei simboliza ideea „morţii şi a reînvierii” copilului.

2. Priveghiul ţine două nopţi, iar în acest timp cineva trebuie să stea mereu lângă cel decedat. Obiceiurile străvechi spun că cei veniţi la priveghi trebuie să danseze, să se joace cu măşti, să cânte din fluier, să spună poveşti, să mănânce, să bea şi să discute despre lucruri pozitive. Se pare că rostul unei astfel de petreceri la priveghi este să marcheze, în cadrul ritualului de trecere, momentul despărţirii de cel mort. Este ca o ultimă petrecere, trecerea în nefiinţă fiind privită ca un fenomen natural. 

3. La înmormântare, în anumite zone ale ţării, se păstrează tradiţii româneşti care te vor șoca: acoperirea oglinzilor din casă când cineva moare, asfel încât sufletul celui mort să nu rămână blocat, aruncarea cenușii pe drumul spre cimitir, pentru ca sufletul să ştie să se întoarcă acasă, sau împodobirea unui brad cu panglici colorate şi colăcei la mormântul unui tânăr necăsătorit ori îmbrăcarea în rochie de mireasă a unei tinere care a murit înainte de a se căsători.

4. În noaptea de Sfântul Andrei, când strigoii încep să umble și încearcă să intre în case, oamenii obişnuiesc să alunge spiritele rele punând usturoi la uşi sau frecând cu usturoi tocurile ușilor. 

5. Un obicei păstrat încă în multe zone ale ţării este dansul găinii la nuntă, la care trebuie să participe toată lumea. Găina reprezintă viitorul miresei ca nevastă şi gospodină. De asemenea, poate simboliza tinerețea și puritatea miresei. 

Ce părere ai despre aceste tradiții românești?

Surse foto: travelguideromania.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016