Cum a redat un muribund fericirea și speranța prietenului său. O poveste emoționantă

Cum a redat un muribund fericirea și speranța prietenului său. O poveste emoționantă

Diana Solomon

Doi bărbați, ambii grav bolnavi, împărțeau aceeași cameră de spital. Unul dintre ei trebuia să stea ridicat în pat o oră, în jurul prânzului, pentru a drena astfel mai bine fluidele din plămâni, timp în care celălat era nevoit să stea tot timpul întins pe spate.

Cei doi vorbeau ore în șir. Povesteau despre soțiile lor și despre familie, despre casă, joburi, stagiul militar sau chiar despre vacanțele în care obișnuiau să meargă.

În fiecare după-amiază, bărbatul care putea să stea ridicat în șezut, deoarece avea patul fix în dreptul ferestrei, îi povestea celuilalt tot ce vedea privind pe geam, iar acesta începuse să trăiască pentru acea perioadă de o oră în care lumea lui era cuprinsă și animată de toate activitățile și culorile „lumii exterioare”.

Fereastra cu pricina avea vedere spre un lac spectaculos, unde rațe și lebede se bucurau de bălăceală, iar copiii făceau concursuri cu bărcile pe apă. Tot aici, tinerii îndrăgostiți se plimbau ținându-se de mână, iar apusurile erau un adevărat joc de lumini și culoare. În timp ce bărbatul care se putea ridica din pat îi descria toate aceste detalii, colegul de cameră închidea ochii și încerca să-și închipuie fiecare secvență descrisă.

Într-o după-amiază călduroasă, cel care stătea lângă geam începuse să îi vorbească celuilalt despre o paradă care era în trecere. Cu toate că bărbatul nu putea auzi zgomotul făcut de paradă, putea să și-o imagineze cu ochii minții, fiind ajutat și de descrierile detaliate ale colegului.

Și uite așa au trecut treptat zile, săptămâni, luni…

Într-o dimineață, când sora medicală a intrat în camera de spital a celor doi bărbați, l-a găsit pe cel ce avea patul în dreptul ferestrei fără suflare, însă, după chipul acestuia, părea că a murit împăcat în timpul somnului.

După o perioadă mai lungă, celălalt bărbat a întrebat dacă poate fi mutat pe patul de lângă fereastră. Sora medicală s-a arătat bucuroasă că-l poate ajuta, iar după ce a făcut schimbarea și s-a asigurat că pacientul stă confortabil, l-a lăsat singur.

Încet și cu mari dificultăți, bărbatul s-a ridicat puțin din poziția culcat, sprijindu-se cu grijă în cot, și a încercat să privească pe ferestră. Doar că în dreptul ferestrei nu era niciun parc, ci doar zidul unei alte clădiri.

Uimit de cele întâmplate, a întrebat-o pe asistentă de ce crede că fostul său coleg de salon l-ar fi păcălit. Asistenta i-a spus că bărbatul era orb, prin urmare nu putea vedea nici măcar zidul din dreptul ferestrei. Apoi i-a replicat că intenția bărbatului a fost, poate, să-l încurajeze.

Epilog

Este o bucurie imensă în a-i face fericiți pe ceilalți, în ciuda situației noastre mai puțin îmbucurătoare. Împărtășirea durerii poate face ca necazul pe care-l ai să pară mai nesemnificativ, însă atunci când împărtășești fericire, extazul se dublează. Așa că, dacă vrei să te simți bogat sufletește, amintește-ți de toate lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra.

Tu când i-ai insuflat ultima dată unei persoane străine sau apropiate fericire și speranță?

Articolul urmator
Tragica poveste a moștenirii Imperiului Gucci și culisele unei crime șocante în lumea modei
Tragica poveste a moștenirii Imperiului Gucci și culisele unei crime șocante în lumea modei
Cu ce fel de poveste se aseamana viata ta?
Incepe quiz
Cu ce fel de poveste se aseamana viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.