Cum citești mesajele de pe WhatsApp sau Facebook fără să se vadă

Luni, 22.08.2016
de Alexa Galgau

Dacă acum câțiva ani eram obișnuiți să comunicăm mai lent și să nu primim un răspuns imediat dacă trimiteam un sms sau un e-mail, în zilele noastre chatul ne-a obișnuit cu viteza și cu răspunsurile instant. Nu mai avem răbdare, ci trebuie să primim cât mai repede o replică. Și mai rău este că aplicațiile moderne de chat arată dacă un mesaj a fost primit și dacă a fost citit, așa că ne putem da seama cu ușurință cine ne ignoră și cine nu. Și pentru că suntem „bombardați” cu mesaje peste mesaje toată ziua, uneori nu avem timp sau dispoziție să răspundem la toate sau să începem o conversație. Însă știai că există o metodă de a citi mesajele pe Facebook sau WhatsApp fără să se vadă?

Află cum să faci acest lucru și să citești cele mai noi mesaje fără obligația de a răspunde imediat!

Mesajele de pe Facebook, citite în secret

Probabil că și ție ți se întâmplă adesea să nu ai chef de vorbă sau pur și simplu să nu vrei să răspunzi cuiva, din diverse motive. Totuși, dacă citești mesajul trimis pe chat și acest lucru se vede, ești obligată să răspunzi cât mai repede sau persoana în cauză își va da seama că este ignorată și, cel mai probabil, se va simți ofensată.

Din fericire, ca să nu fie nevoie să ignori complet mesajele de pe Facebook și WhatsApp, dar nici să nu se vadă că le-ai citit, există o metodă de a le parcurge în „secret”. Ambele aplicații trimit mesajele direct pe telefon, transmițând datele aproape instant, fără să fie nevoie ca tu să deschizi aplicația pentru a le vedea. Acest sistem este cheia citirii mesajelor fără să se vadă.

Metoda este foarte simplă: trebuie să activezi în telefon notificările care includ mesajul, iar acestea vor apărea când tragi bara de notificări în jos. Probabil că și tu ai făcut acest lucru până acum. Din păcate, dacă primești un șir lung de mesaje, această metodă nu este eficientă, pentru că cele vechi sunt înlocuite de cele noi, așa că nu vei putea citi chiar tot.

În acest caz, a doua variantă este la fel de simplă și te va scuti de multe bătăi de cap: activează pe telefon modul avion, care îți va opri temporar conexiunea la internet (trebuie să oprești și internetul wireless). Odată ce ai activat modul avion, poți să citești mesajele care intraseră deja pe telefon, însă fără ca acestea să fie bifate ca citite în fereastra persoanei care le-a trimis. După ce ai citit mesajele, poți să dezactivezi modul avion și persoana nu va ști că ai citit mesajele de pe Facebook sau WhatsApp, chiar dacă apoi te conectezi la internet.

Cu acest mic truc pentru citirea secretă a mesajelor de pe Facebook sau WhatsApp poți să îți vezi liniștită de viață, fără a fi nevoită să conversezi atunci când nu ai chef, dar în același timp nu rămâi nici cu semnul întrebării, dacă ești o fire curioasă.

Descoperă și șapte greșeli pe Facebook care duc la despărțire, dar și cum să îți spionezi iubitul pe Facebook.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016