Cum e corect: bunăstare sau bună stare?

Cum e corect: bunăstare sau bună stare?

Paula Rotaru

Bunăstare sau bună stare? Deși pauza de vorbire este evidentă, unele persoane nu știu să facă diferența între aceste cuvinte omofone (se pronunță identic, dar se ortografiază diferit, având sensuri diferite).

Să aflăm care este sensul fiecăruia! Desigur, venim și cu exemple, pentru ca tu să reții mai ușor lecția de gramatică de astăzi!

Cum e corect: bunăstare sau bună stare?

Bunăstarea, un cuvânt compus prin contopire (scris într-un cuvânt) are, potrivit DEX, sensul de situație materială bună, prosperă; prosperitate, belșug, bogăție. 

Pe de altă parte, bună stare este o structură alcătuită din substantivul stare şi adjectivul bună (care poate fi antepus sau postpus substantivului bună stare/stare bună), referindu-se la prezentarea sau situaţia nealterată, neuzată, în care se află ceva sau cineva.

Inclusiv DOOM2 face o distincție clară între cele două cuvinte.

Așadar, diferenţa de sens între bună stare şi bunăstare este uşor de sesizat. Însă mai există un mijloc de verificare a formei corecte, în context, structura bună stare acceptând intercalarea între cei doi termeni şi a altor cuvinte. De exemplu: „Am ezitat să cumpăr aceste ghete, dar buna lor stare m-a convins”.

Iată și câteva exemple:

1) Îți doresc bunăstare și fericire în noul an!

2) Bambusul este un simbol tradițional al bunăstării și sănătății.

3) Coletul a ajuns în bună stare.

4) Menținerea bunei stări/stării bune a organismului se realizează prin hrană sănătoasă și sport.

Bunăstare sau bună stare? Acum știi care este diferența de sens dintre cele două cuvinte! Află și cum e corect: diseară sau deseară?

Articolul urmator
Rugăciunea desfacerii blestemelor până la șapte generații. Când și cum trebuie să o rostești dacă vrei să scapi de puterea necuratului
Rugăciunea desfacerii blestemelor până la șapte generații. Când și cum trebuie să o rostești dacă vrei să scapi de puterea necuratului
Ce fel de nevasta vei fi: buna sau rea?
Incepe quiz
Ce fel de nevasta vei fi: buna sau rea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.