Cum e corect: remunerație sau renumerație?

Duminică, 30.10.2016
de Paula Rotaru

Cine l-a citit pe marele geniu I.L. Caragiale își mai amintește, probabil, de celebra replică a lui Ghiță Pristanda, personajul de comedie din opera „O scrisoare pierdută”, Actul I: „Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget”.

Probabil de aici și confuzia pe care încercăm să o lămurim astăzi, remunerație sau renumerație.

Nu de puține ori, oamenii folosesc termenul în accepțiunea lui Pristanda, respectiv renumerație, deși acesta nu e corect, conform normelor lingvistice actuale.

Remunerație sau renumerație: cum e corect?

În situația de față, avem de-a face cu un caz de etimologie populară, adică modificarea formei unui cuvânt sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau de sens. 

Probabil cei care utilizează termenul renumerație își închipuie că verbul provine de la substantivul „număr”, dar, în realitate, acest verb nu există. În schimb, există verbul a remunera, provenit din franțuzescul remuneration sau din latinescul remuneratio, care înseamnă salariu, plată, retribuție, plată în bani acordată unui angajat pentru prestarea unei munci, retribuție, leafă, așa cum putem vedea în imaginea de mai jos.

Așadar, corect este remunerație, nu renumerație. De asemenea, auzim frecvent că o persoană „a fost renumerată cu o anumită sumă”. Și în acest caz, varianta corectă este: „persoană remunerată”.

Spre exemplificare, iată un scurt video în care un cunoscut om de televiziune se exprimă astfel: 

„Graţiela Iordache va fi renumerată cu 2.400 de lei pe lună...” și „...fostul şef al Fondului Proprietatea a fost renumerat pe perioada mandatului...”

Desigur, prezentatorul TV folosește termeni inexistenți în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, iar variantele corecte sunt:

„Graţiela Iordache va fi remunerată cu 2.400 de lei pe lună...” și „...fostul şef al Fondului Proprietatea a fost remunerat pe perioada mandatului...”

Pentru a evita asemănarea cu polițistul Pristanda, te sfătuim să folosești sinonime uzuale ale termenului „remunerat”, respectiv plătit, retribuit. 

Acum știi care este varianta corectă dintre remunerație și renumerație, așa că te invităm să descoperi și forma recomandată dintre mileu și milieu

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016