Cum se descurcă zodiile la volan

Cum se descurcă zodiile la volan

Viorica Ghinea, redactor

Fiecare persoană are obiceiurile ei la volan, iar astrele își bagă coada și la acest capitol, astfel că nu este greu să îți dai seama cum se comportă fiecare nativ. Ca să știi peste ce fel de oameni dai în trafic, iată cum se descurcă zodiile la volan și ce atitudine au ele atunci când se află în situații complicate. Își pierd cumpătul și fac „dedicații” tuturor șoferilor din jur ori dau dovadă de diplomație și autocontrol?

Zodiile în trafic: ce semne sunt un pericol pentru cei din jur

Berbec

Berbecii se numără printre cei mai buni șoferi din zodiac, însă au și ei punctele lor slabe. Își ies repede din pepeni și nu se sfiesc să le arunce tot felul de jigniri celorlalți șoferi. Dacă ar putea, le-ar da câteva lecții de condus mașina. 

Lor le place să atingă viteze mari la volan și nu se dau în lături de la manevre complicate. Sunt atât de siguri pe ei la volan, încât reușesc să îi impresioneze pe ceilalți cu abilitățile pe care le au în acest domeniu.

Taur

Taurii se bucură de momentele pe care le petrec la volan. Ca să nu se enerveze atunci când este aglomerat, își găsesc tot felul de ocupații practice. De exemplu, își notează idei care le vin în legătură cu anumite proiecte de la muncă ori rețete culinare.

Nu au obiceiul să conducă impulsiv și calcă accelerația doar atunci când cineva drag are nevoie de ei urgent. Nativii știu să se controleze la volan și fac orice le stă în putință pentru a respecta regulile de circulație.

Gemeni

Gemenii se pricep de minune să facă mai multe lucruri în timp ce conduc. Vorbesc lejer la telefon, își retușează machiajul ori își fac ordine prin mașină. Profită de fiecare minut pentru a face ceva util.

Nu ai cum să te plictisești atunci când ești în mașină cu un nativ al acestei zodii. El întreține atmosfera cu glume și povești interesante. În plus, încearcă să facă tot felul de scamatorii la volan, mișcări care îi lasă fără cuvinte pe cei din jur.

Rac

Racii se cam pierd cu firea la volan, pentru că nu au instincte bune când conduc. Au nevoie de o pauză după fiecare moment mai tensionant. Ei se numără printre acei conducători auto care ascultă muzică de relaxare și își iau animalele de companie în călătorii.

Racii nu riscă niciodată la volan, mai ales că nu sunt stăpâni pe abilitățile lor, ci încearcă să fie atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor. Pentru că merg uneori prea încet, riscă să fie luați la rost de ceilalți șoferi din trafic.

Leu

Leii sunt acei șoferi care se remarcă mereu în trafic. Fie au o mașină care impune respect și stârnește invidie, fie se strecoară cu măiestrie. Le place să se joace și să meargă cu viteză. Adoră ca cei din jur să îi privească admirativ și să le facă multe complimente.

Nici nu te gândi să contrazici un Leu în trafic, pentru că nu va ieși bine. Nativii nu se sperie de controlul poliției, pentru că reușesc mereu să iasă cu capul sus din astfel de situații. Farmecul lor personal îi ajută chiar să scape de amenzi.

Fecioară

Obsesia nativilor din Fecioară este să aibă mereu mașina curată. Nu le scapă nici măcar o dâră de praf ori o scamă. Ei sunt perfecționiști, astfel că sunt atenți la fiecare mișcare pe care o fac în trafic. Nu mai are sens să spunem că fac parcarea ca la carte.

Atunci când alți șoferi greșesc la volan, cei din zodia Fecioară nu îi lasă nepedepsiți, ci le oferă gratis lecții de condus. Bineînțeles, nu în varianta blândă și caldă, ci în cea aprigă.

Balanță

Balanțele sunt prietenoase la volan. Nici măcar atunci când se supără nu aruncă în stânga și în dreapta cuvinte grele, ci sunt chiar haioase pentru cei din jur. Problema lor este că se concentrează prea mult și stau foarte încordate. Condusul nu este o plăcere pentru ele, ci o necesitate.

Balanțelor nu le place să fie singure în mașină, ci preferă mereu să fie cineva lângă ele, în special partenerul de cuplu. Nu numai că se plictisesc, dar au nevoie și de susținerea cuiva.

Scorpion

Scorpionii au un instinct bine dezvoltat la volan, așa că rareori sunt implicați în accidente rutiere. Având în vedere că reacționează exact la timp, ei se pricep de minune să anticipeze anumite momente complicate din trafic.

Reprezentanții acestui simbol astrologic sunt pasionați de condus, motiv pentru care ar putea să facă acest lucru ore întregi și nu ar avea nicio problemă. Ei adoră să șofeze cu viteză și să fie una cu drumul.

Săgetător

Săgetătorii nu sunt făcuți să conducă o mașină într-un oraș aglomerat, ci să plece în drumeții. Acolo le place să își exercite abilitățile de șoferi. Adoră să riște la drum, astfel că de multe ori depășesc fără să se asigure. Dar, cum sunt norocoși din fire, nu au parte de accidente.

Nu suportă aglomerația, iar reacția lor nu este deloc una elegantă în acele momente. Urechile șoferilor care le ies în cale nu au cuvinte prea bune de auzit. Iar dacă ei fac greșeli grave în trafic, lucrurile se complică mai mult de atât.

Capricorn

Chiar dacă riscă să întârzie undeva, lucru care se întâmplă rar, Capricornul nu va depăși niciodată limita de viteză. El este corect la volan și își păstrează calmul la suprafață, chiar dacă în interior arde de nervi. Le place să se considere cei mai buni șoferi din trafic, așa că respectă regulile de circulație aproape la sânge.

Dacă nativii observă că cineva vrea să facă pe grozavul în trafic, au ei grijă să îi ofere aceluia o lecție pe care să nu o poată uita toată viața lui.

Vărsător

Vărsătorii urăsc orașele aglomerate, așa că nu prea se dau în vânt după condus. Ar prefera oricând să meargă pe o bicicletă, decât să conducă un autoturism. Dar, cum nevoia îi împinge, trebuie să facă și acest lucru.

Nu le place să se certe cu ceilalți șoferi din trafic, așa că nici măcar nu se uită prea atent la fețele lor crispate. Nu vor să își strice ziua cu o privire încruntată ori cu câteva cuvinte obscene care se pot citi cu ușurință pe buze.

Pești

Peștii adoptă o atitudine zen la volan, motiv pentru care reușesc să îi surprindă pe cei dragi cu calmul lor. Evită zonele aglomerate și orele de vârf, pentru că vor să se bucure de această acțiune. Nu își doresc ca șofatul să devină ceva pe care să îl facă în silă.

Nativii acestei zodii sunt extrem de respectuoși la volan. Ei acordă mereu prioritate și încearcă să fie cei mai drăguți șoferi din trafic, ceea ce le reușește din plin. Nimeni nu se poate plânge de ei.

Ce părere ai despre cum se comportă zodiile la volan?

Articolul urmator
Reguli de conduită în societate: cele 3 întrebări pe care NU trebuie să le adresezi niciodată nimănui
Reguli de conduită în societate: cele 3 întrebări pe care NU trebuie să le adresezi niciodată nimănui
Afla ce fel de soferita esti
Incepe quiz
Afla ce fel de soferita esti

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.