Cum va fi iarna ta în funcție de zodie

Cum va fi iarna ta în funcție de zodie

Victoria Dragan

Ai lăsat în urmă toamna cu peripețiile ei și te pregătești să faci față provocărilor pe care ți le va așterne această iarnă în cale. Ca să nu fii luată prin surprindere, noi îți dezvăluim ce ți-au pregătit astrele în următoarele luni. 

Așadar, descoperă cum va fi iarna ta, în funcție de semnul zodiacal care te guvernează!

Cum va fi iarna ta după suflet și zodie

Berbec

Nu te vei sinchisi prea mult de temperaturile reci ale acestei ierni, pentru că vei avea parte de multe experiențe intense, care îți vor pune inima pe jar. Vei avea parte de furtuni pe plan sentimental – fie te vei despărți cu fast, fie te vei îndrăgosti nebunește. Vestea bună este că te vei distra așa cum nu ai mai făcut-o până acum, dar toate economiile tale se vor duce pe „apa sâmbetei”. Ține mereu la îndemână niște remedii pentru mahmureală, pentru că vei avea nevoie de ele destul de des.

Taur

În această iarnă vei fi în centrul atenției, fără să depui prea mult efort în acest sens. Vei fura inima mai multor bărbați, dar, din păcate, nu se va număra printre ei și cel pe care ți-l dorești tu cel mai mult. Ai grijă să nu cazi în depresie, pentru că deserturile vor deveni cel mai bun prieten al sufletului tău, dar nu și al siluetei. Ziua Îndrăgostiților te-ar putea prinde într-o companie interesantă, dacă reușești să te menții în formă și socializezi mai mult.

Gemeni

Credeai că ai avut o vară fierbinte și o toamnă intensă? Stai să vezi cum va fi această iarnă! Vei întâlni multe persoane noi care te vor conduce pe un drum nou. Nu spunem că va fi și unul bun, astfel că trebuie să fii cu ochii în patru ca să nu aduni prea multe nebunii pe lista ta. Nu va exista petrecere pe care să nu o frecventezi în această iarnă, unde vei reuși să punctezi multe cuceriri în rândul reprezentanților de sex opus.

Rac

Nu îți face probleme în privința faptului că vei avea o iarnă monotonă, pentru că nu va fi deloc așa. Atunci când nu îți vor face astrele probleme, ți le vei face tu. Vei intra în multe încurcături, dar vei avea parte și de distracție. Nu te teme să spui „Da!” unor provocări noi, fiindcă ele îți vor umple pușculița în această iarnă. La capitolul amoros, tu aștepți prințul călare pe cal alb, dar vei avea parte de slujitorul lui, așa că este mai bine să nu îți faci prea multe speranțe.

Leu

Iarna nu este deloc anotimpul tău preferat, dar îți vei îneca amarul în shopping și în petreceri cu fast. Ai de gând să arunci cu banii în stânga și în dreapta pentru a uita de temperaturile reci. Nu îți mai pasă nici de fostul iubit care te-a rănit, nici de prietenii care îți spun că ar trebui să o iei mai ușor. Tu îți vei face iarna așa cum vei dori tu! Spre finalul anotimpului vei avea o surpriză. Astrele te vor ține în suspans și îți vor oferi o experiență intensă. Fie vei fi cerută în căsătorie, fie vei rămâne însărcinată.

Fecioară

Această iarnă îți va aduce multe lucruri bune, însă trebuie să te hotărăști cât mai repede în privința unui bărbat care îți tot dă târcoale. Nu este el rupt din soare, dar este singurul în stare să îți ofere luna de pe cer. Prinde acum norocul în dragoste și ține-l lângă tine, pentru că nu se știe când vei mai reuși să te întâlnești cu el.

Balanță

Balanțele vor profita de temperaturile reci ale iernii pentru a-și etala cele mai frumoase ținute, care să includă, desigur, noua lor haină de blană. Vei atrage multe priviri invidioase asupra ta, dar nu te va interesa prea mult acest lucru, mai ales că vei obține exact ceea ce îți dorești. Oriunde vei merge, vei cuceri inima oricărui bărbat. De la barmanul care îți va face cinste cu shoturi până la șeful tău, care te va feri de sarcinile grele.

Scorpion

În această iarnă vei simți un gol în suflet, pentru că efectiv nu mai găsești pe cine să te răzbuni. Fostul iubit nu mai reprezintă interes pentru tine, iar cel nou îți face pe plac în toate. Prea multă monotonie pentru tine? Stai să vezi ce îți aduc astrele spre finalul anotimpului! Schimbarea pe care ți-o dorești va apărea, dar situația se va aranja atunci când te aștepți mai puțin.

Săgetător

Deși această iarnă se anunță monotonă pentru reprezentanții zodiei Săgetător, vei avea tu grijă să nu fie așa și pentru tine. Unde vei auzi că se mai organizează vreo petrecere ori o drumeție, acolo vei fi și tu. Dar ai grijă, pentru că vei călca pe coadă o persoană importantă, una care nu se va lăsa cu una, cu două până nu îți va oferi o lecție care să te usture.

Capricorn

Degeaba încerci să strângi bani pentru planurile de viitor, pentru că vei da peste un iubit care ți-i va cheltui pe toți. Te vei îndrăgosti până peste cap de el și îi vei face toate mofturile. Nu îți vei mai permite nici măcar să investești în garderoba ta de iarnă. Din fericire, te vei trezi din această stare până la finalul iernii, astfel că vei avea timp să îți refaci economiile.

Vărsător

Nu vei fi deloc cuminte în această iarnă. Nu va fi reuniune cu familia ori cu prietenii care să nu se transforme într-o beție de pomină pentru tine. Ai grijă cu cine te vei săruta de Anul Nou sub vâsc, pentru că vei rămâne cu el tot anul. Așadar, alege un bărbat care să fie pe placul tău, nu unul pe care să îl ții ascuns, pentru că îți va fi rușine cu el în fața celor dragi.

Pești

În această iarnă vei fi în elementul tău, în special pentru că temperaturile scăzute sunt cele mai bune prietene ale tale. În sfârșit, vei avea parte de aventurile fierbinți la care visai încă din vară. Te vei îndrăgosti intens, dar nu va dura prea mult povestea ta de dragoste, pentru că descoperi că nu ești compatibilă cu zodia lui și te vei teme de rezultate. Poate că ar trebui să te lași pur și simplu purtată de val și să afli pe parcurs cum vor decurge lucrurile între voi.

Te încântă ce ți-au pregătit astrele în această iarnă sau ai da orice pentru a trăi din nou experiențele din toamna 2016?

Articolul urmator
Ce animal spiritual îți ghidează pașii în viață, în funcție de data nașterii
Ce animal spiritual îți ghidează pașii în viață, în funcție de data nașterii
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.