Jocuri de petrecere pe care trebuie să le încerci în 2016

Jocuri de petrecere pe care trebuie să le încerci în 2016

Redactor Alexa Galgau

Cine spune că dacă ești adult nu mai trebuie să te joci? Dimpotrivă, pentru a-ți menține spiritul tânăr, ar trebui să nu renunți niciodată la copilul din tine. Vei descoperi cu surprindere că, indiferent de vârstă, este foarte distractiv să te joci întocmai ca atunci când erai mică. Tocmai pe asta se bazează și jocurile de petrecere create special pentru adulți, cu reguli interesante și uneori complicate, care transformă orice party într-o seară plină de voie bună.

Iată șapte jocuri de petrecere pe care trebuie să le încerci în 2016!

Cele mai interesante jocuri de petrecere în 2016

1. Cards Agaist Humanity

Acesta este unul dintre cele mai apreciate jocuri de petrecere din lume, însă nu ți-am recomanda să îl joci cu mama ta, pentru că poate fi destul de deocheat. De altfel, mottoul jocului este „A party game for horrible people„ (traducere - un joc de petrecere pentru oameni îngrozitori).

Jocul în sine este foarte simplu: un jucător extrage o carte neagră, care conține o întrebare, iar ceilalți aleg câte o carte albă din mână, care conține un răspuns. Cărțile cu răspunsurile se amestecă, iar jucătorul cu întrebarea o alege pe cea care i se pare că are răspunsul cel mai amuzant sau potrivit. Deținătorul cărții respective primește cartea neagră ca punct de victorie. Cine strânge cele mai multe puncte negre câștigă.

2. Activity

Activity este genul de joc care te face să râzi copios și să te împrietenești mai ușor cu invitații. Este un joc bazat pe cărți. Jucătorii trebuie să se împartă pe echipe și să avanseze pe traseul de pe tabla de joc prin ghicirea unui cuvânt sau a unei expresii. Coechipierii trebuie să aibă adevărate talente actoricești pentru a ilustra cuvântul respectiv, iar tu trebuie să dai dovadă de intuiție și istețime pentru a-l ghici!

3. Dixit

Dixit este un joc al imaginației! În fiecare tură, un jucător este cel care povestește ceva pe baza unei cărți pe care o alege din mâna sa. El va spune o propoziție sau o frază și ceilalți jucători aleg câte o carte din mâna lor, pe cea care se potrivește cel mai bine cu fraza indicată de povestitor. Acesta amestecă toate cărțile (a lui și pe cele alese de ceilalți jucători), apoi ceilalți trebuie să ghicească ce carte a avut el în mână.

4. Catan

Există cineva care să nu fi auzit măcar despre acest joc de petrecere atât de îndrăgit de copii și adulți deopotrivă? Jocul Catan este unul de strategie, iar jucătorii trebuie să se străduiască să dezvolte civilizații pe o insulă, unde, desigur, resursele sunt limitate și fiecare vrea să se extindă. Trebuie să faci negoț, să gestionezi corect resursele naturale și să construiești sate, orașe sau porturi, în funcție de interesele tale. Cel care dezvoltă o adevărată civilizație și adună 10 puncte este câștigător.

5. A Game of Thrones

Dacă ești o admiratoare înrăită a serialului „Game of Thrones”, clar nu trebuie să îți lipsească din casă acest joc de petrecere superb! Tu și prietenii tăi vă veți lupta cu încrâncenare pentru tronul din Westeros, folosindu-vă de simțul strategic. A doua ediție a jocului a încorporat o serie din expansiunile trecute și a introdus câteva cărți noi.

6. Monopoly Game of Thrones

Te-ai plictisit de clasicul Monopoly și ai vrea să încerci o variantă mai interesantă? Printre numeroasele variațiuni ale acestui joc trebuie să amintim de cea cu tematică extrasă din „Game of Thrones”. Regulile jocului sunt aceleași, dar se schimbă dramatic „peisajul”: pionii din metal sunt diferiți (un ou de dragon, un corb cu trei ochi, tronul de fier, un lup, un white walker și o coroană), gările sunt înlocuite cu casele Lannister, Baratheon, Stark și Targaryen, iar hotelurile sunt înlocuite cu sate și fortărețe. Acesta este clar unul dintre jocurile de petrecere pe care trebuie să le încerci în 2016!

7. Mafia: Vendetta

Binele se luptă cu răul în acest joc de petrecere, unde o parte dintre jucători devin mafioți, iar ceilalți devin oameni cinstiți. În fiecare noapte, mafia omoară un civil, iar a doua zi membrii comunității trebuie să condamne vinovatul la moarte, dacă îl pot identifica. Este un joc foarte distractiv și potrivit pentru toate vârstele, așa că trebuie să îl încerci împreună cu prietenii tăi!

Pe care dintre aceste jocuri de petrecere vrei să le încerci în 2016?  Toate pot fi cumpărate de pe redgoblin.ro sau de pe alte site-uri cu jocuri de societate!

Iată și care sunt cele mai bune jocuri pentru PC din ultimii 10 ani!

Surse foto: redgoblin.ro

Articolul urmator
Tată a trei băieți, preotul Vasile Ioana dă sfaturi de căpătâi părinților: „Nu deveniți slugile copiilor!”
Tată a trei băieți, preotul Vasile Ioana dă sfaturi de căpătâi părinților: „Nu deveniți slugile copiilor!”
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?
Incepe quiz
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.