swipe

Lecţii de viaţă pe care le poti învăţa de la copii

Ce este dragostea

Odată ce am devenit adulţi independenţi, este uşor să cădem în capcana în care îi apreciem pe alţii judecând după lucrurile pe care le pot face pentru noi: apreciem un şef empatic, un prieten care joacă rolul de psihoterapeut atunci când avem nevoie sau o persoană care ne face să râdem mereu. Din acest punct de vedere, copiii nu pot face prea multe pentru noi: ne răpesc somnul, se exprimă mai mult prin sunete şi cer atenţia noastră completă fără să ofere prea multe lucruri în schimb.

Copiii şi bebeluşii ne reamintesc constant că avem capacitatea de a iubi necondiţionat şi nimeni nu a reuşit să se dezvolte de unul singur. Nu mai amâna momentul, ai toate motivele să îi dai un telefon mamei tale!

Lecţii de viaţă pe care le poti învăţa de la copii

Oamenii nu sunt întotdeauna răi – doar obosiţi sau frustraţi

Atunci când sunt mici, copiii nu ne pot spune ce îi nemulţumesc. Trebuie să intuim dacă le este prea frig sau prea cald, să ne dăm seama atunci când le este foame sau doar au nevoie de somn, dacă plâng din cauza unei colici sau pentru că încep să le apară primii dinţişori – nu ne gândim niciodată că o fac din maliţiozitate sau pentru a ne încurca planurile, aşa cum tindem să o facem când acuzăm un om de rea-credinţă.

Comportamentul dificil al copiilor ar trebui să ne reamintească să ne uităm şi dincolo de aparenta răutate a oamenilor şi să ne concentrăm pe cauzele reale ale acestor manifestări: confuzie, frică sau oboseală.

Lecţii de viaţă pe care le poti învăţa de la copii

Cum să fii mai creativ

Îţi aminteşti când ai fost surprinsă ultima dată sau când ai învăţat ceva nou? Cei mici ne oferă o lecţie importantă prin abilitatea lor de a fi surprinşi de o floare colorată sau de o clădire interesantă, care ne poate feri de riscul de a deveni blazaţi înainte de vreme. Lucrurile de care am început să ne plictisim, poate pe nedrept, capătă o strălucire aparte dacă îndrăznim să le privim prin ochii unui copil!

Lecţii de viaţă pe care le poti învăţa de la copii

Să nu îţi fie frică de noutate

Una dintre cele mai importante lecţii pe care le putem învăţa de la cei mici este apetitul lor pentru lucruri noi, o bucurie care se transformă uneori într-o teamă la maturitate. Copiilor nu le este frică de eşec, îşi poartă juliturile ca pe o medalie şi nici nu renunţă la ideea de a începe un sport pentru că există jucători mai buni decât ei – tu de ce ai face-o?

‹ Vezi si