În fiecare an, în noaptea de Paști, mergem la biserică, ne rugăm și luăm Lumină, în timp ce contemplăm la sacrificiul lui Hristos și la Înviere. Această tradiție prin care luăm Lumină Sfântă există în creștinism încă din secolul IV și continuă și în prezent, fiind un miracol recunoscut de Biserica Ortodoxă, însă nu și de cea Catolică. Desigur, într-o eră a scepticismului, miracolul este pus sub lupă de multe persoane și ridică numeroase semne de întrebare, pentru că omul modern nu mai este la fel de ușor de convins precum semenii săi de acum câteva secole.
Așadar, pentru că se apropie Paștele, o să discutăm puțin despre Lumina Sfântă de la Ierusalim, un fenomen situat între mit și adevăr.
Lumina Sfântă de la Ierusalim: mit sau adevăr?
Cum se desfășoară miracolul
În ziua de dinainte de Paște, la înserat, Patriarhul grec, urmat de Arhiepiscopul armenian, înconjoară Mormântul Sfânt, alături de alți preoți, într-o procesiune solemnă, în timp ce cântă rugăciuni. Odată ce aceasta se încheie, Arhiepiscopul și Patriarhul grec rostesc o anumită rugăciune, iar acesta din urmă își scoate roba și intră singur în Mormântul Sfânt, cu 33 de lumânări albe care simbolizează vârsta lui Iisus când a fost crucificat. Înainte de a intra, Patriarhul este verificat de autoritățile locale, pentru a dovedi că nu are asupra sa niciun fel de dispozitiv cu care ar putea aprinde lumânările. În timp ce Patriarhul este în Mormântul Sfânt și se roagă, toți oamenii adunați pentru a lua Lumină fac și ei același lucru. Apoi, se spune că o flacără coboară la cele 33 de lumânări, aceasta reprezentând puterea Învierii. Patriarhul iese apoi cu lumânările și împarte Lumină credincioșilor. Astfel este descris cel mai vechi miracol atestat din creștinism, care a stârnit însă multe controverse de-a lungul istoriei.
O scurtă istorie a Luminii Sfinte de la Ierusalim
Prima însemnare referitoare la Lumina Sfântă de la Ierusalim datează din secolul IV, însă există autori care susțin că aceasta a început să fie recunoscută ca miracol încă din primul secol al erei noastre. Sfântul Grigorie din Nissa povestește cum Apostolul Petru a văzut Lumina Sfântă în Mormântul Sfânt după învierea Domnului. Preotul rus Daniel detaliază în scrierile sale din 1106-1107 ceremonia dedicată Luminii Sfinte, foarte asemănătoare cu cea de azi: Patriarhul intra cu două lumânări în Mormântul Sfânt, apoi îngenunchea în fața pietrei unde a fost depus Iisus după moarte și se ruga până se aprindea lumânarea. Este descris inclusiv procesul de aprindere a lumânării: o lumină albăstruie pornea din centrul pietrei și urca spre lumânări, aprinzându-le. Aceste însemnări importante arată că acest miracol este celebrat din cele mai vechi timpuri în același mod, în același moment și în același loc.
Cu toate acestea, au existat încă de pe atunci voci critice. Îndoielile au început să apară și să se răspândească încă de pe vremea când Ierusalimul s-a aflat sub dominație islamică. Însă pelerinii nu au fost niciodată împiedicați să participe la această tradiție, pentru că aduceau venituri importante guvernului de la momentul respectiv. Atunci când Cruciații au preluat funcția clerică în Ierusalim, flacăra nu a apărut, ceea ce a stârnit un puternic scepticism, în special în rândul creștinilor vestici. Pentru că numărul de pelerini era tot mai mic și se simțea lipsa contribuțiilor pecuniare ale acestora, au fost reinstaurați preoții ortodocși la conducerea Bisericii și, uimitor sau nu, Lumina Sfântă a început din nou să apară an de an, în noaptea dinainte de Paște.
Biserica Catolică nu a fost nici pe departe dispusă să admită că este vorba despre un miracol, iar în secolul al XIII-lea, în 1238, Papa Grigore al IX-lea a denunțat ritualul Luminii Sfinte ca fiind o înșelătorie.
Explicația scepticilor referitoare la Lumina Sfântă de la Ierusalim
Dincolo de interesele politice, miracolul Luminii Sfinte a continuat să creeze controverse aprinse între sceptici si credincioși. În anul 2005 a fost difuzată la televizor o demonstrație live, realizată de un istoric religios grec, prin care se arăta un proces chimic care ar putea explica Lumina Sfântă. Istoricul a pus trei lumânări în fosfor alb. După circa 20 de minute, acestea s-au aprins singure, din cauza proprietăților chimice ale forforului alb care intră în contact cu aerul umed. Aceasta este singura explicație pentru aprinderea spontană a lumânărilor, fără o altă sursă de foc. Se pare că aceste proprietăți ale fosforului sunt cunoscute încă din Antichitate.
Ca o concluzie, lăsând deoparte dezbaterile intelectuale și științifice, trebuie să nu uităm un aspect important: Lumina Sfântă de la Ierusalim, chit că este sau nu un miracol, este un simbol pe care trebuie să îl respectăm. Tradiția în sine are un scop mai important decât atestarea sau negarea miracolelor divine: unirea oamenilor și trezirea unor sentimente care să îi facă mai buni. De aceea, poate că este mai bine să nu căutăm cusur chiar oricărui obicei, oricât de însetați de adevăr am fi.
Urmareste-ne pe Google News
