Moda românească în jurul Pământului, la Noaptea Albă a Galeriilor. Află detaliile!

Moda românească în jurul Pământului, la Noaptea Albă a Galeriilor. Află detaliile!

Redactor Divahair.ro

Vineri, 30 septembrie 2016, cu ocazia ediţiei #10, Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Ephemair, îşi extinde programul nocturn în galerii de artă, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din alte nouă oraşe. Astfel, alături de Bucureşti, vor avea loc expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane în Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Modă Românească În Jurul Pământului


Ne place culoarea şi atitudinea transmisă de artele vizuale: eliberare de şabloane, explorare şi, odată găsită cheia pentru compoziţie, împărtăşirea de frumos.

În Noaptea Albă a Galeriilor, pe 30 septembrie, vrem să scoatem în evidenţă modă românească şi să sărbătorim împreună. Vor expune artişti români din domeniul modei, care au reprezentat România prin diferite prezentări de modă în marile capitale ale modei Paris, Londra, Milano, sau care au interacţionat cu acest domeniu realizând diferite şedinţe foto ori fiind modele pe celebrele podiumuri pentru marile case de modă la nivel internaţional.

Spaţiul „Home to Garcons” este un melanj de influenţe occidentale şi spirit creativ autohton, un cămin în care sunt bine-veniţi, deopotrivă, doamnele şi domnii. Este un spaţiu dedicat tuturor artiştilor: fotografi, pictori, sculptori, regizori, scenografi, coreografi, designeri etc.

Va invităm, aşadar, la vernisajul găzduit în Calea Moşilor nr. 62-68 (în incinta Anexa MNAC) începând cu orele 19:00. Printre artiştii cu care veţi avea ocazia să vă întâlniţi:

Vali Bărbulescu - Fotografie
Oltin Dogaru – Fotografie
Agenţia de modelling Rue des Modeles - Fotografie
Florin Dobre - Design Vestimentar

Home to Garcons vă aşteaptă!

Parteneri: Jägermeister / TrueDrinks

Parteneri media: Stil Masculin/ Social Agenda / Bărbosul.ro / Bucharest style / Creative Class / Vlogul lu' Cristache / DivaHair.ro / Revista FPM / InStilulMeu.ro / Jurnal LifeStyle / Louise Ro/ Marian Capet / Naked Brands / Pia Marina Voicu / Presă În Blugi / readmymind Blog / Revista Bulevard / Suburban Magazine / umblat.ro / Urban Things - Chestii Urbane / VIPStyle.ro /

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.