Numerologia iti spune ce compatibilitate aveti

Numerologia iti spune ce compatibilitate aveti

Andreea Gluh, redactor

Ai auzit, cu siguranta, pana acum de o serie intreaga de criterii in functie de care poti calcula gradul de compatibilitate pe care il ai cu partenerul tau. Pe langa astrologie, numerologia este un alt domeniu dupa care te poti ghida in acest sens. In continuare, iti vom spune ce grad de compatibilitate exista intre voi conform numerologiei, din punctul de vedere al intereselor personale, dar si in ceea ce priveste destinul fiecaruia dintre voi.


Cum sa calculezi compatibilitatea in functie de numerologie

Fie ca vrei sa vezi daca exista compatibilitate intre tine si partenerul tau actual, fie ca doresti sa gasesti sursa neintelegerilor aparute in relatie, numerologia iti poate veni in ajutor. In cele ce urmeaza, iti vom prezenta o modalitate de a calcula raportul existent intre cifra destinului, despre care poti citi aici , si cifra care ii corespunde numelui tau, despre care poti afla mai multe informatii aici . Calculul trebuie efectuat pentru fiecare dintre voi, insumanand cifra destinului cu cifra numelui fiecarui partener.

Pentru a face comparatia intre raportul fiecaruia, poti folosi acest tabel:

Compatibilitate
excelenta
Compatibilitate
foarte buna

Compatibilitate
buna

Compatibilitate
medie
1, 5, 7   3, 9  2, 4, 6
2, 4, 8  3, 6 9  1, 5, 7
3, 6, 9  1, 2, 5    4, 7, 8
2, 4, 8  6, 7    1, 3, 5, 9
1, 5, 7  3, 9 8  2, 4, 6
3, 6, 9   2, 4, 8    1, 5, 7
1, 5, 7  4  2, 3, 6, 8
2, 4, 8  6 1, 5  3, 7, 9
3, 6, 9   1, 5 2, 7  4, 8

Iata un al doilea tabel, in functie de care te poti ghida in ceea ce priveste acest raport:

Termeni
de comparatie

Primul
partener
Al doilea
partener
Grad de compatibilitate: excelenta, foarte buna, buna, medie
 Cifra numelui      
 Cifra destinului      
 Total      


Ce grad compatibilitate exista intre voi, conform numerologiei

1-1: Sunteti nascuti pentru a fi lideri. Relatia voastra poate merge in doua sensuri: fie va sprijiniti reciproc pentru a va putea atinge idealurile, fie va veti lupta pentru a prelua conducerea. Este de preferat sa optati pentru cea dintai varianta, daca doriti sa aveti o relatie armonioasa.

1-2: Se pare ca aveti viziuni diferite asupra vietii. In vreme ce partenerul dominat de cifra 1 doreste sa controleze situatia si sa aiba intotdeauna succes, cel dominat de cifra 2 se concentreaza pe viata de familie si pe bunul mers al relatiei. Asadar, acesta ar putea fi un parteneriat de succes, daca persoana cu abilitati de lider accepta sa faca unele compromisuri in ceea ce priveste timpul acordat familiei.

1-3: Desi niciunul dintre voi nu suporta sa fie criticat, relatia voastra este, cu siguranta, una fericita. Faptul ca partenerul influentat de cifra 3 stie sa-i recunoasca meritele si sa-l impulsioneze pe cel dominat de cifra 1 reprezinta un plus, contribuind la armonia in cuplu.

1-4: Persoana influentata de cifra 4 doreste sa detina controlul la fel de mult ca si cea influentata de cifra 1. Aceasta ar putea fi o problema, care insa se poate rezolva daca cei doi parteneri invata sa faca compromisuri, acceptandu-si reciproc aceasta latura avida de putere.

1-5: Fiecaruia dintre voi ii place sa se simta liber, chiar daca se afla intr-o relatie serioasa. De aceea, va veti intelege de minune, din acest punct de vedere. Desi nu reusiti intotdeauna sa petreceti mult timp impreuna, atunci cand faceti acest lucru, momentele sunt cu adevarat de neuitat. Aveti grija la un singur aspect: nu incercati sa va impuneti unul in fata celuilalt, pentru ca se vor isca scantei.

1-6: Daca esti influentata de cifra 1, inseamna ca te-ai nascut pentru a conduce, iar daca esti dominata de 6, simti nevoia sa ai grija de cei din jur si sa planifici totul, pentru a te asigura ca lucrurile merg struna. Oricare ar fi situatia, un lucru este sigur: fie renunti la dorinta de a controla totul, chiar si pe cel de langa tine, fie va trebui sa te obisnuiesti cu tensiunile aparute in cuplu din acest motiv.

1-7: Poate ca partenerului influentat de cifra 1 ii place sa conduca, insa aceasta nu inseamna ca ia intotdeauna decizia potrivita. Asadar, cel dominat de cifra 7 il poate ajuta in acest sens si il poate motiva, invatandu-l sa analizeze posibilitatile astfel incat sa o aleaga pe cea care ii va aduce avantaje.

1-8: Din punct de vedere sentimental, un astfel de cuplu poate intampina greutati. Motivul il reprezinta faptul ca fiecare are asteptari prea mari de la celalalt. In schimb, un parteneriat de afaceri va avea cu siguranta succes, pentru ca ambii sunt motivati sa exceleze in ceea ce fac.

1-9: Partenerul guvernat de cifra 9 este generos si are o latura umanitara. Din acest motiv, nu-l poate intelege pe cel influentat de cifra 1, care isi concentreaza energia pe obtinerea succesului personal, dorind sa evolueze din punct de vedere profesional. Totusi, firea calma a celui dintai poate reprezenta un atu, el reusind sa pastreze echilibrul in relatie.

2-2: Ambii parteneri vor sti ce trebuie sa faca pentru a pastra armonia in relatie. Pentru ca isi cunosc foarte bine punctele slabe si punctele forte, nu le va fi greu sa isi corecteze defectele, astfel incat sa obtina rezultatul dorit.

2-3: Ambii parteneri au simtul umorului, asa ca se vor simti excelent impreuna. Adora sa fie in compania prietenilor, chiar daca cel dominat de cifra 2 nu este la fel de expansiv ca celalalt. Cand sunt doar ei doi, stiu cum sa se distreze de minune, pentru ca au o legatura atat de apropiata, incat ajung sa se inteleaga din priviri.

2-4: Iata un cuplu pentru care familia este pe primul plan. In timp ce partenerul influentat de cifra 2 se dedica in totalitate caminului, cel dominat de cifra 4 are un singur scop: sa le asigure celor dragi un trai cat mai bun. Atentie, insa, la un aspect: cel dintai are nevoie de dovezi de afectiuni, in vreme ce cel de-al doilea nu este extravertit. Asadar, trebuie sa invete cum sa treaca peste aceasta mica piedica in comunicare.

2-5: Pentru ca aceasta relatie sa functioneze, sunt necesare multe compromisuri. In vreme ce persoanele dominate de cifra 2 isi doresc o familie numeroasa si un camin unde sa se simta intotdeauna binevenite, cele influentate de cifra 5 isi doresc libertate de miscare si de actiune. Asadar, este nevoie de niste compromisuri serioase pentru ca aceasta relatie sa mearga cu adevarat.

2-6: Aceste persoane sunt iubitoare si capabile de a oferi afectiune. Se simt cel mai bine acasa, asa ca se vor concentra pe familie si pe crearea unui camin in care sa domine armonia.

2-7: Cel caracterizat de cifra 2 este afectuos, in timp ce partenerul influentat de cifra 7 are o viziune diferita asupra vietii, preferand sa isi manifeste latura analitica. Din acest motiv, cel dintai este nevoit sa se dedice in intregime familiei, pentru a completa golul afectiv pe care-l poate lasa partenerul.

2-8: In acest caz, vorbim despre familia traditionala: persoana dominata de cifra 2 isi dedica timpul familiei, in vreme ce partenerul influentat de cifra 8 le va asigura confortul celor dragi.

2-9: Avand in vedere faptul ca ambii parteneri sunt capabili de a oferi afectiune si sunt generosi, relatia lor are toate sansele de reusita. Partenerul dominat de numarul 9 are o latura umanitara, insa si tendinte de a fi lider, iar cel influentat de cifra 2 este docil. Asadar, vor reusi sa comunice, evitand conflictele.

3-3: Daca tu si partenerul tau faceti partea din aceasta categorie, inseamna ca va potriviti perfect: sunteti creativi, sociabili si sunteti capabili sa comunicati foarte bine atat in cuplu, cat si cu cei din jur.

3-4: Cand o persoana influentata de cifra 3 formeaza un cuplu cu una dominata 4, este posibil ca lucrurile sa nu mearga foarte bine. Motivul este simplu: in vreme ce cel dintai isi traieste viata fara a incerca sa-i schimbe cursul, lasandu-se condus de destin, cel de-al doilea prefera sa controleze totul, facandu-si planuri de fiecare data.

3-5: Un astfel de cuplu nu se va plictisi niciodata. Cei doi parteneri vor gasi intotdeauna o activitate care sa ii scoata din rutina, evitand, in acest fel, una dintre greselile care ar putea duce la ruperea relatiei: pierdea interesului pentru partener.

3-6: In vreme ce partenerul dominat de cifra 3 este creativ si cauta intotdeauna solutii pentru imbunatatirea relatiei, dar si a traiului in comun, cel influentat de cifra 6 reuseste sa il motiveze si sa il sustina in toate demersurile pe care le face.

3-7: Daca partenerul influentat de cifra 3 isi doreste sa faca mereu lucruri noi si este neobosit, cel dominat de cifra 7 este serios si nu se poate obisnui cu exuberanta celuilalt. De aceea, este nevoie de compromisuri pentru ca aceasta relatie sa mearga cu adevarat.

3-8: Partenerul dominat de cifra 8 este interesat de partea profesionala, asa ca cel influentat de cifra 3 nu va primi toata atentia de care are nevoie. Asadar, intr-o asemenea relatie este nevoie de mult timp petrecut impreuna, de preferinta in locuri care va pot ajuta sa va concentrati asupra voastra.

3-9: Celui influentat de cifra 3 ii va placea compania partenerului dominat de cifra 9, mai ales ca acesta din urma are atat de multe experiente de viata de impartasit. Aceasta relatie va fi una de succes, mai ales ca cei doi au cate o latura umanista.

4-4: Iata o relatie care va functiona cu siguranta! Ambii parteneri sunt motivati in tot ceea ce fac si reusesc sa se sprijine reciproc. Daca vor reusi sa treaca de momentele in care spiritul critic iese la suprafata, gradul de compatibilitate existenta in cazul acestui cuplu este foarte ridicat.

4-5: In vreme ce partenerul influentat de cifra 4 este foarte direct in comunicare, cel influentat de cifra 5 este diplomat. De asemenea, cel dintai nu este adeptul schimbarii, spre deosebire de cel de-al doilea. Din acest motive, probabil ca vor exista mici conflicte si discutii, peste care se poate trece daca cei doi ajung la un numitor comun.

4-6: Chiar daca cel al carui caracter este dominat de cifra 6 probabil ca va prelua conducerea relatiei, partenerul influentat de cifra 4 nu va avea nimic de obiectat, pentru vorbim despre o relatie traditionala, in care unul se ocupa de siguranta financiara a familiei, iar celalalt, de cea afectiva.

4-7: Si de aceasta data vorbim despre o relatie bazata pe siguranta. Avand in vedere faptul ca partenerul dominat de cifra 7 are o fire dornica de aventura si de cunoastere, cel influentat nu se va plictisi niciodata, asa ca aceasta este reteta perfecta pentru ca un asemenea cuplu sa functioneze.

4-8: Talentul managerial cu care sunt inzestrati ambele persoane contribuie la stabilitatea relatiei, chiar daca vorbim despre una amoroasa sau despre una de afaceri. De aceea, totul va merge ca pe roate. Singurul aspect care trebuie avut in vedere consta in petrecerea unor vacante relaxante departe de stresul cotidian, pentru a impartasi momente placute.

4-9: Trebuie facute cateva compromisuri pentru ca aceasta relatie sa mearga cu adevarat. Motivul il reprezinta faptul ca cel influentat de cifra 9 nu este atat de calculat precum partenerul dominat de cifra 4, asa ca acesta din urma nu se va simti intotdeauna in siguranta. In plus, faptul ca persoanele influentate de cifra 9 sunt foarte comunicative si sociabile reprezinta un punct in minus pentru ceilalti, care prefera sa se concentreze pe propria lor persoana si pe familie.

5-5: Dornice de aventura si neinfricate, aceste persoane se vor sprijini reciproc, astfel incat vor trece cu usurinta peste obstacole. Exista empatie intre parteneri, asa ca nu le va fi greu sa faca ceea ce trebuie pentru ca relatia sa reziste.

5-6: Daca aceste doua persoane reusesc sa faca un compromis major, relatia lor va avea succes. Este vorba despre acceptarea de care trebuie sa dea dovada partenerul dominat de cifra 6 in ceea ce priveste nevoia de libertate a celui influentat de cifa 5. In caz contrar, cuplul se va destrama, pentru ca in timp ce unul vrea sa traiasca in sanul familiei, celalalt cauta sa descopere cat mai mult din lumea inconjuratoare.

5-7: Iata doi parteneri care se vor intelege de minune, avand in vedere faptul ca au firi asemanatoare. Au multe de invatat unul de la celalalt, asa ca tot ce trebuie sa faca este sa comunice, iar relatia va merge de minune.

5-8: In timp ce partenerul influentat de cifra 8 vrea sa detina controlul si sa asigure stabilitatea financiara a familiei, cel dominat de cifra 5 nu vrea sa auda de nicio constrangere, iar banii sunt ultimul lucru la care se gadeste. Asadar, este vorba despre o relatie care trebuie sa fie bazata pe compromis, pentru a putea functiona.

5-9: Ambii parteneri accepta faptul ca viata implica schimbari si nu se opun prin incercarea de a detine controlul. De aceea, daca relatia se va baza pe intelegere si sustinere reciproce, cuplul va putea trece peste obstacolele vietii in doi.  

6-6: In acest caz, este vorba despre un cuplu in care exista, in egala masura, romantism si pragmatism. Acesta din urma contribuie la siguranta caminului, ceea ce reprezinta unul dintre motivele pentru care un astfel de cuplu are mari sanse de reusita.

6-7: Daca partenerul dominat de cifra 6 va invata ca nu poate controla totul in cuplu, sansele de reusita ale relatiei vor creste simtitor. Pe de alta parte, cel influentat de cifra 7 va trebui sa tina seama mai mult de dorinta celuilalt de a conlucra pentru binele familiei.

6-8: Ambii parteneri sunt plini de idei marete si reusesc sa se sprijine reciproc. Vor reusi in tot ceea ce isi propun daca cel influentat de cifra 6 incearca sa nu mai fie atat de posesiv, iar cel dominat de cifra 8 va acorda mai multa atentie caminului.

6-9: Persoana aflata sub influenta cifrei 6 va sti intotdeauna ce trebuie sa faca pentru a mentine armonia in familie. Partenerul dominat de cifra 9 apreciaza acest lucru, pentru ca este un pacificator care cauta sa mentina echilibrul in orice situatie.

7-7: Acesti parteneri se vor intelege si se vor motiva unul pe celalalt in explorarea lumii inconjuratoare, pentru ca au o trasatura de caracter comuna: curiozitatea. Totusi, trebuie sa invete sa comunice mai mult, pentru ca doua firi introvertite pot acumula nemultumiri in timp, iar daca acestea nu sunt rezolvate la timp, relatie are de suferit.

7-8: Partenerul dominat de cifra 8 vrea sa preia controlul in aceasta relatie, insa cel influentat de cifra 7 se simte constrans intr-o astfel de situatie, chiar daca nu este capabil sa isi exprime intotdeauna nemultumirea. Asadar, este nevoie de unele compromisuri pentru ca acest cuplu sa faca fata obstacolelor.

7-9: Ambii parteneri isi accepta destinul, asa ca nu sunt incantati sa faca schimbari si compromisuri in cazul in care relatia nu este pe masura asteptarilor. Asadar, acesta este un aspect la care trebuie lucrat.

8-8: Pasiunea, romantismul si forta sunt cele trei caracteristici tipice unui astfel de cuplu. Ambii parteneri sunt dornici de afirmare si reusesc sa se motiveze reciproc. Atentie, insa, cand vine vorba despre instinctul de a conduce! Comunicarea trebuie pusa pe primul plan in relatie, nu dorinta de putere.

8-9: Iata doua persoane cu firi opuse. In timp ce partenerul dominat de cifra 8 vrea sa aiba succes mai ales pe plan profesional, cel influentat de cifra 9 se gandeste mai intai la binele celor din jur si prefera sa lase viata sa decurga conform unor legi nescrise. Asadar, gradul de compatibilitate scade simtitor daca cei doi nu ajung la un numitor comun.

9-9: In acest caz, este vorba despre o relatie cu un grad ridicat de compatibilitate. Ambii parteneri au de invatat unul de la celalalt si reusesc sa treaca prin viata impreuna, dar facand ceea ce simt, indiferent de situatie. O astfel de libertate reprezinta o bila alba in cazul unui cuplu in care niciun partener nu pune presiune. 

Calculeaza-ti si tu compatibilitatea in functie de numerologie, pentru a descoperi ce traseu va urma relatia ta cu partenerul. Nu uita ca, intr-un cuplu, comunicarea si compromisul sunt doua aspecte de care trebuie sa se tina cont, pentru a evita tensiunile nedorite. 

Articolul urmator
Adevărat sau fals - există păcate care se transmit din generație în generație? Ce spune Biblia
Adevărat sau fals - există păcate care se transmit din generație în generație? Ce spune Biblia
Test de compatibilitate: cat de bine va potriviti?
Incepe quiz
Test de compatibilitate: cat de bine va potriviti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.