Participa la vernisajul expozitiei Romanta florilor tarzii. Intrarea este gratuita!

Participa la vernisajul expozitiei Romanta florilor tarzii. Intrarea este gratuita!

Redactor Divahair.ro

Armonizand forma si culoarea, Mihai Plaveti nu se dezice in nicio panza de telul cel mai inalt al artistului, acela de a transpune echilibrul desavarsit si expresivitatea pura care subjuga ochii privitorului. Coloristica si prospetimea florilor pictate, aerul de melancolie, darzenia pensulei din autoportrete si curajul de avangarda sunt doar cateva elemente care raman la o scurta trecere in revista a picturilor sale si care au putut fi admirate joi, 27 noiembrie, in cadrul vernisajului expozitiei "Romanta florilor tarzii".

  

Pictor si artist plastic, Mihai Plaveti s-a nascut in Targu Carbunesti, judetul Gorj, la 3 martie 1974. A urmat cursurile liceului de arte plastice „Nichita Stanescu" din Craiova si ale Universitatii de Arte si Design din Cluj-Napoca. A obtinut, de asemenea, un masterat in pictura in cadrul aceleiasi universitati.  

Activitatea sa profesionala s-a impartit pana acum intre vocatia pedagogica - a fost profesor de educatie plastica in Targu Jiu si Targu Carbunesti - si dorinta de reiterare a valorilor spirituale, fiind colaborator conservare-restaurare pictura biserici.

 Numele sau este legat de cinci expozitii personale: „Spontaneitatea" (1996, Craiova), „Lumea intunecata la inceputul lunii albe" (1997, Targu Jiu), „Portrete" (2001, Targu Jiu), „Portret - spirit, materie - culoare" (2003, Targu Jiu), „Retrospectiva" (2007, Targu Jiu) si de numeroase expozitii colective nationale si internationale.

Expresionismul lucrarilor sale isi trage seva din clarobscurul marilor maestri fara de care, astazi, arta ar fi mai putina si mai trista: Rembrandt, Rubens, Tiziano si Corneliu Baba. In prezent, Mihai Plaveti isi dedica intreaga activitate artei sale.

Puteti admira lucrarile din cadrul expozitiei "Romanta florilor tarzii" zilnic, in perioada 27 noiembrie 2014 - 4 ianuarie 2015, la Inspayer Bistro - in Str. Batistei, nr. 24A - Palatul H. Spayer. Cladirea face parte din Ansamblul de arhitectura "Str. Batistei", o colectie de cladiri reprezentative de patrimoniu cultural. Intrarea este libera.

Articolul urmator
Este obligatorie spovedania înainte de nuntă? Ce spune Biserica
Este obligatorie spovedania înainte de nuntă? Ce spune Biserica
Ce floare de iarnă ești?
Incepe quiz
Ce floare de iarnă ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.