Pentru femeia care a trecut prin multe...

Pentru femeia care a trecut prin multe...

Redactor Divahair.ro

O scrisoare care are rolul de a le încuraja pe femeile care trec prin perioade grele face furori pe internet. Citește-o și tu!

femeie in depresie

„Știu că uneori te doare. Poate că o relație nu a mers cum te-ai fi așteptat ori toate relațiile tale ajung la același final. Poate că ai o problemă în familie. Poate că ai fost victima abuzului emoțional sau verbal. Poate că ai fost agresată. Poate că încerci să treci peste o tulburare alimentară sau peste o dependență. Poate că îți duci singură bătăliile interioare, poate ești în depresie, ești anxioasă ori ai gânduri negre.

Indiferent ce ți se întâmplă, vreau să știi cât sunt de mândră că nu te dai bătută, că încerci în continuare, chiar dacă mai cazi, chiar dacă mai greșești și chiar dacă simți că nu mai poți. Toate aceste lucruri te-au făcut mai bună, mai puternică și mai frumoasă, chiar dacă ți se pare nedrept că lucrurile au fost pentru tine mai grele decât au fost pentru alții. Dar tu știi mai multe despre lume decât cei care nu au trecut prin astfel de lupte.

Și ai impresia că ai trecut deja prin prea multe. În unele zile poate doar te gândești la obstacolele peste care ai trecut și ești surprinsă că încă continui, că partea urâtă a lumii nu te-a distrus. Știm amândouă că au fost momente în care te-ai întrebat dacă are rost să mergi mai departe, să încerci, să te mai doară. Uneori ți s-a părut că ai făcut un pas înainte, zece înapoi.
Poate ți se pare că știi prea bine cum e să fii jos. Și fix atunci când ți se pare că mai rău de atât nu se poate, îți dai seama că se poate. Și începi să cazi mai adânc și nu ai de ce să te prinzi. În astfel de momente îți dai seama că nu te poți baza decât pe tine. Tu ești singura persoană care poate trece cu grație prin toate aceste încercări. Tu ești singura care poate controla ce ți se întâmplă mai departe.

Așa că poate ajungi jos de tot, poate ajungi prea repede și prea dureros și chiar ești nevoită să rămâi acolo o vreme. Poate îți pare rău pentru tine. Poate au fost lacrimi despre care nu știe nimeni. Dar, în momentul în care termini cu plânsul, șterge-te la ochi și încearcă din nou. Ești mai puternică decât orice a încercat să te distrugă.

Ai ajuns atât de departe! Îți dai seama că oricât de distrusă te-ai simțit, admiri persoana care ai devenit. Iar eu sunt și mai mândră de tine. Continuă! Nu renunța niciodată! Nu te gândi niciodată că obstacolul din fața ta nu poate fi depășit. Când treci prin multe momente grele, înveți să apreciezi lumea într-un mod în care ceilalți nu vor putea să o facă vreodată, iar asta te face frumoasă, draga mea!”, este scrisoarea unei jurnaliste de la Puckermob.com.

Articolul urmator
7 metode simple prin care poți economisi bani în fiecare zi
7 metode simple prin care poți economisi bani în fiecare zi
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?
Incepe quiz
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.