Perseidele: cea mai frumoasă ploaie de stele din 2016

Perseidele: cea mai frumoasă ploaie de stele din 2016

Redactor Alexa Galgau

Persoanele romantice și cele pasionate de astronomie se vor putea delecta zilele acestea cu un spectacol celest minunat: una dintre cele mai frumoase ploi de stele! Este vorba despre Perseide, care vor sclipi pe cer atunci când Pământul va trece prin lunga urmă lăsată de cometa Swift-Tuttle, iar fenomenul are loc în fiecare an, în această perioadă.

Anul acesta, Perseidele vor fi și mai spectaculoase, pentru că va avea loc o adevărată „explozie” de stele! Iată tot ce trebuie să știi despre acest fenomen superb!

Perseidele: un fenomen spectaculos

Cometa Swift-Tuttle este cel mai mare corp ceresc care trece în mod repetat pe lângă Pământ, având o lățime de 26 de kilometri. Ultima oară a trecut pe lângă Pământ în timp ce orbita în jurul Soarelui, în 1992, iar data viitoare va trece pe lângă noi în 2126. Chiar dacă distanța dintre dintre aceste evenimente astronomice este mare, oamenii se bucură de o urmare a lor care îi încântă an de an: Pământul trece prin reziduurile și praful lăsat în urmă de cometă, ceea ce dă naștere minunatului spectacol ceresc al Perseidelor.

Atunci când admiri o ploaie de stele, ceea ce vezi, de fapt, este o acumulare de astfel de reziduuri care intră în atmosfera Pământului, se încing și apoi iau foc, arzând cu o flacără puternică și strălucitoare, care lasă acea urmă frumoasă pe cer, în timp ce rămășitele cometei circulă cu o viteză de 59 km/oră. Când sunt în spațiu, aceste reziduuri se numesc meteoroizi, iar când ajung în stratul atmosferic al Pământului, ele devin „meteori”. Dacă o bucată de reziduu ajunge pe Pământ fără a arde complet, ea se numește „meteorit”. Din fericire, cei mai mulți meteori din Perseide sunt mult prea mici pentru a ajunge la sol, ei fiind de mărimea unui fir de nisip.

Anul acesta, spectacolul oferit de Perseide va fi cu atât mai frumos, având în vedere că există mult mai multe reziduuri decât în mod normal, care vor forma o adevărată „explozie” - un fenomen care are loc atunci când acestea sunt „înghesuite” din cauza influenței unei planete-gigant. Perseidele din luna august sunt influențate de planeta Jupiter, care face ca particulele lăsate în urmă de cometă să se aglomereze în calea Pământului. Acest lucru nu se întâmplă în cazul tuturor ploilor de stele, deci vom avea parte de un spectacol ieșit din comun. De altfel, asemenea „explozii” de stele au fost aproape imposibil de prezis de către astronomi, până recent, când tehnologia modernă a permis acest lucru. Ultima oară, „explozia” a avut loc acum șapte ani, în 2009.

Când poți admira Perseidele în România

Perioada în care este vizibil curentul de meteori este 10-15 august, iar maximumul de activitate va fi în noaptea dintre 12 și 13 august. Din păcate, în România, acest fenomen va avea loc când este încă zi, deci nu va putea fi văzut, însă veștile nu sunt în totalitate proaste: între 11 și 12 august, după ora 22:00, poate fi admirată panta ascendentă a acestui maxim de activitate, iar în noaptea următoare va putea fi admirată panta ascendentă. Așadar, vei putea admira Perseidele chiar în această noapte, dar și în nopțile următoare, până pe 15 august. Cel mai bine poți observa acest fenomen după miezul nopții.

Pentru a te putea bucura complet de spectacolul ploii de stele, este recomandat să mergi într-un loc sub cerul liber. De exemplu, o locație perfectă este la țară sau la munte, unde cerul este mult mai clar și mai înstelat. Pentru ca ochii să se ajusteze la întuneric și să poată observa amănunțit fenomenul, este nevoie de aproximativ 30 de minute. Cu cât vei sta mai mult afară, cu atât vei putea observa mai mulți meteori. La o rată de 150 de meteori/oră, vei putea vedea circa 2-3 meteori pe minut, ceea ce este aproape dublu față de ce poți vedea în mod normal în cadrul acestui fenomen.

Nu ai nevoie de echimpament special pentru a te bucura de spectacolul oferit de Perseide. Nu trebuie decât să mergi într-un spațiu deschis, să te întinzi pe spate și să privești cerul. Nu îți mai rămâne decât să planifici o seară romantică în compania partenerului și să vă puneți dorințe împreună (anul acesta, de două ori mai multe!).

Articolul urmator
„Împărații hotarului” de Daria Logofătu: a treia apariție din seria „Hotare” e cea mai captivantă de până acum
„Împărații hotarului” de Daria Logofătu: a treia apariție din seria „Hotare” e cea mai captivantă de până acum
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.