Plante ”magice” care erau folosite pentru a atrage iubirea

Plante ”magice” care erau folosite pentru a atrage iubirea

Redactor Alexa Galgau

Pentru că au fost folosite în scop medicinal încă din cele mai vechi timpuri, plantelor le-au fost atribuite în cele din urmă proprietăți magice și au început să fie folosite în astfel de ritualuri, de multe ori pentru a ajuta în dragoste. Pe vremea când oamenii nu aveau prea multe cunoștințe despre efectele nocive și reacțiile chimice pe care anumite plante le pot declanșa în organism, mandragora și alte plante periculoase erau folosite în ritualuri și vrăji menite sa atragă iubirea.

Facem și noi o mică incursiune în trecut și trecem în revistă câteva plante magice care, deși puteau fi letale, erau folosite pe vremuri pentru a le aduce oamenilor cel mai râvnit lucru din lume: dragostea!

Plante magice care ajutau în dragoste

Infertilitatea și singurătatea au fost întotdeauna două năpaste care au provocat disperare, iar încercarea de a le rezolva a dus inclusiv la crearea unor ritualuri magice și obiceiuri care au făcut mai mult rău decât bine. Pe vremea când omenirea nu făcuse descoperiri medicale majore, plantele erau folosite în vindecare, dar și în magie. Unele dintre ele erau considerate magice, deși în realitate erau periculoase pentru oameni.

Încă din cele mai vechi timpuri, mandragora a fost o astfel de plantă, alături de altele din familia Solanaceae. Aceste plante "magice" aveau într-adevăr efecte care la vremea respectivă nu puteau avea decât explicatii supranaturale: halucinații, delir, confuzie, stări de letargie. Astăzi însă știm că ele afectează sistemul nervos și de aceea sunt extrem de periculoase.

Mandragora a fost întotdeauna o plantă învăluită în mister și a reprezentat una dintre cele mai importante plante magice ale Evului Mediu. O plantă a legendelor, despre care se spunea că poate trata infertilitatea și aduce dragostea, mandragora este menționată în vechile scrieri egiptene și chiar și în Biblie. În Antichitate, ea era folosită pentru efectele narcotice, fiind principalul anestezic al vremii respective. Spre deosebire de oamenii din Evul Mediu, cei din Antichitate erau totuși conștienți de faptul că o doză prea mare de mandragora poate fi letală.

În Evul Mediu, însă, mandragora a devenit o adevărată plantă magică și a început să fie comercializată pentru talismane și ca remediu pentru problemele cu infertilitatea și amorul în general, chiar dacă Biserica s-a opus vehement acestor întrebuințări oculte. Iar unul dintre aspectele care au făcut ca mandragora să fie considerată o plantă magică a fost faptul că rădăcina arăta ca un om (uneori femeie, alteori bărbat) antropomorfismul (proiectarea calităților umane asupra obiectelor și ființelor non-umane) fiind atunci o parte importată a gândirii și credințelor din vechime. De altfel, surprinzător sau nu, firea ingenioasă a omului este cea care a dus la "îmbunătățirea" mandragorei vândute în piață, prin sculptarea rădăcinii, pentru a arăta și mai mult ca un om.

Și mai bizare erau obiceiurile ritualice care urmau după cumpărarea mandragorei, care trebuia îngrijită într-un anumit fel. Ea trebuia să fie îmbăiată în lapte la intervale regulate si hrănită cu anumite alimente, apoi înfășurată în cea mai fină mătase. Toate acestea pentru a aduce noroc și a trata infertilitatea. În alte culturi, oamenii se culcau cu mandragorele în așternut, pentru a putea face copii.

Pe vremuri, românii nu au folosit la fel de mult mandragora. Mai mult mătrăguna sau iarba lui Barboi, le-a stârnit fascinația din același motiv pentru care mandragora a fost considerată magică: rădăcina plantei are forma unui cap de drac. La fel ca restul plantelor din familia Solanaceae, iarba lui Barboi are proprietăți narcotice și a fost adesea folosită în descântece și vrăji, în ciuda toxicității ei. Chiar și culegerea plantei era ritualică, iar cei care mergeau la recoltă nu trebuiau să se uite înapoi și trebuiau să poarte cămăși albe.

Au existat și există în continuare și plante "magice" care sunt folosite în mod tradițional pentru a atrage iubirea. O astfel de plantă este busuiocul, care în continuare este o plantă esențială a riturilor românești. Floarea de ferigă este și ea o plantă despre care se crede că aduce noroc în dragoste și era folosită pe vremuri în farmece pentru căsătorie.

Plantele magice au fascinat întotdeauna omenirea, mai ales pe vreme când efectele lor asupra corpului erau asociate cu magia, nu cu toxicitatea. Astăzi, mandragora a fost aproape uitată, iar alte plante sunt doar un alt capitol în istoria tradițiilor și superstițiilor diverselor culturi ale lumii.

 

Articolul urmator
Ce culoare trebuie să aibă portofelul pentru a atrage banii și prosperitatea în viața ta
Ce culoare trebuie să aibă portofelul pentru a atrage banii și prosperitatea în viața ta
Ce trasatura fizica te atrage in primul rand la un barbat?
Incepe quiz
Ce trasatura fizica te atrage in primul rand la un barbat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.