Poziţiile de selfie care au detronat duckface-ul

Poziţiile de selfie care au detronat duckface-ul

Redactor Andreea Baluteanu

Dacă aveai până acum impresia că a face un selfie este ceva banal, află că există o întreagă filosofie în spatele ipostazelor în care se lasă fotografiate divele momentului! De la influenţe celebre până la studii amănunţite despre poziţia care le avantajează cel mai bine, nimic nu este lăsat la voia întâmplării!

Încă îţi mai ţugui buzele senzual în fotografiile de pe Instagram? Trebuie să renunţi la acest obicei, deoarece duckface-ul nu mai este de mult la modă! Noi îţi prezentăm în schimb noile poziţii de selfie, care au detronat acest trend!

Câştigă aprecieri pe Instagram: poziţiile de selfie-uri ale momentului!

Descoperă în rândurile de mai jos noile tehnici care îţi vor propulsa contul de Instagram la nivelul unor vedete precum Kylie Jenner sau Selena Gomez (regina absolută a acestei reţele de socializare).

Fingermouthing

Îţi prezentăm cultura pop în direct: termenul de „fingermouthing” a fost inventat de cei de la Buzzfeed şi este presupune plasarea degetelor în apropierea gurii în instantaneele de Instagram. Efectul seducător al acestei noi poziţii selfie este mai accentuat decât în cazul duckface: degetele atrag atenţia asupra buzelor voluptuoase şi încadrează frumos faţa, un gest demn de figurile cu sex-appeal ale momentului.

 

O fotografie postată de Kylie (@kyliejenner) pe

Fiind vorba despre un trend în social media, Kylie Jenner este considerată inventatoarea sa, deşi contribuţia la naşterea fingermouthing nu i-a fost încă brevetată. Iar dacă te pregăteai să oftezi deja oripilată la gândul că familia Kardashian ne spune din nou ce să facem, află că motivaţia celei mai tinere dintre surorile power este cât se poate de... emoţionantă. Într-un interviu acordat revistei Elle, Kylie afirma că nesiguranţele provocate de buzele sale mult prea subţiri (cândva) au determinat-o să îşi apropie degetele de gură, cu intenţia de a o masca. Însă rezultatul a înnebunit online-ul şi a dat naştere poziţiei de selfie care este unanim considerată drept „ultimul răcnet” al momentului!

Lui Kylie i-au urmat rapid nume precum Bella şi Gigi Hadid, iar, odată cu catapultarea în universul supermodelelor, trendul a devenit un must!

 

O fotografie postată de nail&spa(@cndthailand) pe

 

O fotografie postată de Gigi Hadid (@gigihadid) pe

Fish gape

Dacă duckface ne ducea pe toate cu gândul la mutriţa simpatică (sau enervantă, în funcţie de caz) a unei răţuşte supărate, fish gape (gură căscată de peşte) aduce cu expresia uimită a unui peşte... dar îţi promitem că rezultatele sunt incredibil de atrăgătoare!

Spre deosebire de fingermouthing, fish gape este mult mai uşor de imitat şi nici nu are la bază filosofii complicate, aşa că nu te vei întreba unde ar trebui să îţi plasezi mâna sau de câte degete ai nevoie în ecuaţia reuşitei în social media. În schimb, va trebui să îţi întredeschizi buzele seducător, lăsând la vedere o dantură impecabilă, albă ca neaua, şi să te pregăteşti să primeşti aprecieri pe bandă rulantă!

Selena Gomez, Zendaya şi Hailey Baldwin sunt numai câteva dintre numele care s-au lăsat cucerite de acest trend!

 

O fotografie postată de Zendaya (@zendaya) pe

T-Rex Hands

Nu vrem să te înspăimântăm cu cea de-a treia poziţie de selfie a momentului, dar, pentru a obţine aprecieri pe Instagram, va trebui să îţi pui la bătaie cunoştinţele de biologie şi de preistorie! Sperăm că ai urmărit cel puţin o ecranizare „Jurassic Park” sau că eşti familiarizată cu aventurile lui Tyrannosaurus Rex, deoarece această poziţie de selfie necesită câteva cunoştinţe de bază.

Va trebui să începi prin a-ţi aduce mâinile mai aproape de faţă, însă fără să îţi atingi buzele cu ele. T-Rex Hands (mâini de T-Rex) se opreşte undeva la jumătatea drumului spre fingermouthing, iar esenţa sa stă în a-ţi încovoia degetele sub forma unei gheare. Dacă te pasionează etimologia cuvântului, află că bloggeriţa de frumuseţe Huda Kattan este cea care a inventat termenul, într-o abordare uşor ironică a trendului!

 

Un clip video postat de Huda Kattan (@hudabeauty) pe

Nu ai nici cea mai mică intenţie de a aborda lookul unui dinozaur fioros în imaginile de pe profilul tău? Gândeşte-te la T-Rex Hands mai mult ca la un instrument pentru a obţine o fizionomie de regină neînfricată, precum Beyonce. Ţi-ai schimbat deja părerea?

Tu ce părere ai? Ai folosit până acum cele trei poziţii de selfie ale momentului?

Surse foto: Instagram, Splashnews

Articolul urmator
El 26, ea 80 de ani și sunt căsătoriți și fericiți împreună. Ce urare i-a făcut bărbatul soției cu ocazia aniversării celor 80 de primăveri
El 26, ea 80 de ani și sunt căsătoriți și fericiți împreună. Ce urare i-a făcut bărbatul soției cu ocazia aniversării celor 80 de primăveri
Cum este personalitatea ta de tip selfie?
Incepe quiz
Cum este personalitatea ta de tip selfie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.