Beauty Fridays

La răscruce de vânturi, de Emily Bronte

Luni, 08.08.2016
de Andreea Baluteanu

Considerată de jurnalul The Guardian a 13-a cea mai bună carte scrisă în limba engleză a tuturor timpurilor, „La răscruce de vânturi” este o lectură obligatorie pentru orice pasionată de beletristică. Scris de Emily Bronte între 1845-1846 şi publicat în 1847, sub titlul „Ellis Bell”, romanul şi-a consumat prin pasiunea sa obsesivă, neobişnuită, nu numai protagoniştii sau cititorii, ci şi autoarea, care a murit la vârsta de 30 de ani, la numai un an de la publicare.

Capodoperă a literaturii engleze, „La răscruce de vânturi” rămâne şi azi una dintre cele mai neobişnuite şi totuşi fascinante opere!

Unul dintre cele mai complexe şi obsedante romane ale literaturii engleze

Faptul că Emily Bronte a schimbat literatura este acceptat unanim azi, dar, la data publicării, criticii nu prea au ştiut cum să primească opera sa. Deşi au fost şi voci care au lăudat stilul incisiv şi talentul autoarei, atribuindu-i-l unui bărbat (una dintre cele mai puternice aprecieri ale momentului respectiv), majoritatea opiniilor au fost negative, cu formulări pornind de la „Citiţi Jane Eyre, ardeţi La răscruce de vânturi” până la „Nu ştim cum o fiinţă umană a reuşit să scrie o asemenea operă fără să îşi ia viaţa înainte să ajungă la capitolul al XII-lea”.

 

A photo posted by Kaya Scodelario(@kayarscodders) on

Blamată la publicare pentru sălbăticia protagoniştilor ei şi pentru insolitul poveştii de dragoste, comparată la un moment dat cu Romeo&Julieta, „La răscruce de vânturi” este în prezent considerată unul dintre pilonii literaturii universale, mulţi critici constatându-i superioritatea faţă de mult mai blânda „Jane Eyre”, opera surorii lui Emily, Charlotte, publicată în aproximativ aceeaşi perioadă şi considerată punct de reper.

Că o urăşti sau că o adori, nu poţi rămâne indiferentă în faţa farmecului uneori revoltător, cel mai adesea obsedant din „La răscruce de vânturi”. Cu greu pot numi cărţi care să mă fi marcat la fel de tare precum acest roman gotic cu influenţe realiste şi romantice, lucru demonstrat şi de popularitatea imensă de care se bucură şi azi în rândul fanilor, cu ecranizări lansate aproape în fiecare an (cel mai nou film „La răscruce de vânturi” va fi lansat pe 30 decembrie 2016, iar în trecut am avut ocazia de a ne bucura de Heathcliff-ii interpretaţi de Laurence Olivier, Ralph Fiennes şi, mai ales, Tom Hardy). 

„La răscruce de vânturi” începe cu vizita bogatului Lockwood în sudul Angliei, unde închiriază proprietatea Thrushcross Grange, dorind să se bucure de o perioadă de linişte şi pace, în mijlocul vieţii tumultuoase de la începutul secolului al XIX-lea. Aşa cum bănuiţi, nu o găseşte, pentru că, mergând să îl viziteze pe proprietarul moşiei alăturate, Heathcliff, Lockwood e obligat de vremea turbulentă să înnopteze la Wuthering Heights şi crede că a fost atacat de o fantomă, nimeni alta decât marea iubire a neobişnuitei sale gazde. În zilele următoare, îşi roagă menajera, Nelly Dean, să îi povestească ce s-a întâmplat între cei doi, iar ea îşi începe istorisirea pe care o cataloghează încă de la început ca fiind imorală, o aventură a doi demoni fără linişte.

Cu 30 de ani în urmă, proprietarul Wuthering Heights, Mr. Earnshaw, aduce de la Liverpool un orfan aflat într-o stare deplorabilă, cu aspect mizerabil şi abia capabil să vorbească, pe care hotărăşte să îl crească alături de cei doi copii ai săi, Hindley şi Catherine. În timp ce între cei doi băieţi se naşte o adevărată rivalitate, Heathcliff se apropie nepermis de mult de rebela Catherine, care îi devine prietenă la cataramă.

Lucrurile decurg cum nu se poate mai bine până când cei doi adolescenţi ajung pe moşia alăturată, Thrushcross Grange, iar Catherine îl cunoaşte pe tânărul stăpân al casei, Edgar Linton, şi este iremediabil cucerită de nobleţea şi de aerul civilizat al acestuia, cu totul diferite de sălbaticul său prieten. Relaţia dintre ei evoluează, iar fata sfârşeşte prin a accepta cererea în căsătorie a lui Edgar, mărturisindu-i însă menajerei Nelly că nu îl va iubi niciodată ca pe Heathcliff, care este parte integrantă din sufletul ei, dar de care o despart legile unei societăţi nemiloase cu inegalităţile sociale. Auzind hotărârea ei (dar nu şi declaraţia de dragoste), Heathcliff dispare în mod misterios, provocându-i o adevărată boală lui Catherine. Aceasta se mărită cu Edgar, dar are surpriza de a-şi revedea peste câţiva ani adoratul din copilărie, devenit un bărbat bogat, nemilos, cotropit de o sete de răzbunare care va face ravagii ani întregi de atunci încolo. Şi de aici începe „nebunia”.

Poveste de dragoste nemuritoare sau scenariu horror claustrofobic

Dacă nu ai citit încă „La răscruce de vânturi” şi eşti avidă de paginile sale pe care le-ai pictat în culori romantice, opreşte-te acum! Nu vei găsi ceea ce cauţi. „La răscruce de vânturi” nu e „Romeo şi Julieta”, dar nici măcar „Pe aripile vântului”. Extrage din prima pasiunea aproape viscerală, dar îi adaugă sălbăticie, şi din a doua, caracterul insolit, de anti-erou al personajelor, dar îi adaugă tone de nebunie aproape obsesivă.

 

A photo posted by Azra17 (@murderedfeels) on

Catherine şi Heathcliff, eroii poveştii de dragoste din prima parte a romanului (există şi o a doua parte, cu o istorie amoroasă mult mai palidă decât prima, pe care nu o dezvăluim pentru a nu strica plăcerea celor care nu au citit încă romanul), nu corespund deloc idealului romantic al literaturii iubiri: ei sunt imorali, egoişti, violenţi, nişte monştri iraţionali, absorbiţi de propria patimă. Iar scriitoarea nu încearcă nicio secundă să îi scuze, nu ne îndeamnă să le iertăm păcatele şi nici nu le îndulceşte trăsăturile, parcă provocându-ne să îi dispreţuim.

În acelaşi timp, ne îndepărtează şi de „eroii pozitivi” ai romanului, descriindu-le bunătatea adesea ca pe o slăbăciune, într-un mod care te oripilează la fel de tare precum sălbăticia lui Heathcliff şi a lui Catherine. În „La răscruce de vânturi” există salvare, dar vine la un moment dat, târziu, când nu îţi mai pasă de ea: ceea ce nu înseamnă că nu consumi filele cărţii aproape cu disperare, incapabilă să o abandonezi sau să te scuturi de obsesia căreia nu i te poţi opune.

Stilul viu, alert, atât de diferit de candoarea specifică poveştilor de dragoste ale generaţiei sale, o face pe Emily Bronte atât de modernă. Dar, mai presus de toate, claustrofobia romanului este cea care te ţine lipită de paginile sale. De inspiraţie gotică, opera prezintă nu numai o poveste de dragoste damnată, stafii sau sete de răzbunare, ci şi un fir narativ de-a dreptul inchizitorial: personajele din „La răscruce de vânturi” îşi petrec tot timpul în acelaşi spaţiu al celor două moşii, au aceleaşi nume (Catherine, Heathcliff, Linton şi Earnshaw se repetă aproape spasmodic), iar izolarea geografică, în mijlocul unei naturi la fel de sălbatice precum locuitorii ei, te face să te întrebi dacă nu ţi-ai părăsit cumva realitatea pentru a poposi în Anglia imprevizibilă a secolului al XIX-lea. Iar atunci când adăugăm şi perspectivele narative care oscilează (la început povesteşte vizitatorul Lockwood, apoi Nelly), preschimbăm speriate genul romanului, din romantic în horror.

„La răscruce de vânturi” rămâne una dintre cele mai puternice şi mai pline de emoţii viscerale cărţi, o poveste de dragoste damnată, dar atât de frumoasă! Dacă nu ai citit-o, îţi recomandăm să remediezi imediat această „greşeală”: nu o vei mai putea lăsa din mână!

Tu ai citit „La răscruce de vânturi”? Se numără printre operele tale favorite?

Surse foto: Instagram, Facebook

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016