Reguli de bune maniere la restaurant

Reguli de bune maniere la restaurant

Andreea Gluh, redactor

Probabil ca ti s-a intamplat si tie sa iei masa la un local si ospatarul sa nu se comporte asa cum ar fi trebuit, cel putin dupa standardele tale. Te intrebi care ar putea fi motivul? Ei bine, trebuie sa stii ca exista cateva reguli de bune maniere de care este indicat sa tii seama atunci cand mergi la restaurant. In cele ce urmeaza, noi ti le vom prezenta in detaliu, pentru a fi sigura ca nu vei mai avea neplaceri data viitoare.

Iata ce reguli de bune maniere ar trebui sa respecti cand intri in contact cu un ospatar!

Cum sa te porti la restaurant

1. Daca esti condus la locul tau, mergi in ritm suficient de alert, astfel incat sa nu incurci circulatia pe culoarele dintre mese. Este posibil ca pe acolo sa treaca ospatarii care duc comenzile.

2. Cand esti la restaurant, nu esti la tine acasa! Aceasta inseamna ca nu trebuie sa muti scaune sau mese fara sa intrebi un ospatar mai intai. Este posibil ca masa din apropierea ta sa fie rezervata, asa ca trebuie sa ceri permisiunea pentru a face o schimbare.

3. Odata ce ti-ai ales un scaun, nu te muta pe un altul, mai ales daca ospatarul a luat deja comanda. Nu vei face decat sa il derutezi, atunci cand te va servi. 

4. Cere condimente, zahar sau orice alt adaos atunci cand plasezi comanda. In acest fel, economisesti timp atat tu, putand incepe sa savurezi mancarea imediat cum a sosit ospatarul, cat si acesta din urma, avand in vedere faptul ca nimanui nu ii place sa se iroseasca timp.

5. Daca nu iti place gustul sau aspectul mancarii pe care ai comandat-o, spune-i celui care te serveste fara a folosi un ton de repros. Nu el a gatit-o, asa ca roaga-l sa iti schimbe comanda sau chiar cere sa discuti cu managerul restaurantului, daca asta doresti intr-adevar, dar pastreaza intotdeauna tonul politicos.

6. Ai organizat o petrecere la restaurant? Ai grija ca atunci cand ospatarii iau comanda sa fie liniste deplina, pentru ca toate comenzile sa fie luate corect. Cand sunt atat de multe persoane la o masa, se poate strecura oricand o greseala.

7. Tine minte numele ospatarului si adreseaza-i-te folosindu-l! In acest fel, il poti chema atunci vrei sa mai comanzi ceva, cand ceri nota de plata etc, fara a-ti flutura mainile si fara a striga "Hei, tu!".

8. Daca ai fost cu adevarat multumita de serviciile care ti-au fost oferite, mai ales dupa o petrecere organizata la localul respectiv, nu numai bacsisul este o dovada, ci si faptul ca il lauzi pe cel care te-a servit la superiorii sai. Cauta-l pe seful de sala si impartaseste-i opinia ta!

9. Daca localul respectiv a ajuns pe lista restaurantelor tale preferate, ai grija ca data viitoare sa apelezi la serviciile aceluiasi ospatar.  

Acum ca ai aflat care sunt regulile de bune maniere de care ar trebui sa tii cont atunci cand te duci la restaurant, afla de aici si ce spune codul bunelor maniere despre cum trebuie sa te comporti la masa! 

Articolul urmator
Reguli de conduită în societate: cele 3 întrebări pe care NU trebuie să le adresezi niciodată nimănui
Reguli de conduită în societate: cele 3 întrebări pe care NU trebuie să le adresezi niciodată nimănui
Cât de manierată eşti la întâlnire?
Incepe quiz
Cât de manierată eşti la întâlnire?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.