Rugăciunea de ajutor a lui Antoine de Saint-Exupéry te va ajuta să treci peste momentele grele

Rugăciunea de ajutor a lui Antoine de Saint-Exupéry te va ajuta să treci peste momentele grele

Redactor Alexa Galgau

Autorul povestirii „Micul Prinț” a fost un renumit poet, scriitor, eseist, jurnalist și aviator francez. De altfel, la vremea respectivă, Antoine de Saint-Exupery era mai degrabă faimos ca aviator și, în cel de-al Doilea Război Mondial, s-a alăturat forțelor aeriene franceze, fiind trimis în misiuni de recunoaștere până în 1940.

Pentru că a avut o minte excepțională, el a reușit să cucerească publicul și cu scrierile sale, printre care se numără și o rugăciune de ajutor despre care se spune că te poate ajuta să treci peste dificultățile din viață!

 

Rugăciunea de ajutor a lui Antoine de Saint-Exupery

Rugăciunea de ajutor a lui Antoine de Saint-Exupery se adresează direct lui Dumnezeu și este o rugăciune mai degrabă rațională, care nu cere lucruri extraordinare, ci doar puterea de a fi prezent și de a se bucura cu adevărat de minunile vieții. Oricine spune această rugăciune de ajutor va descoperi că ea aduce imediat alinare sufletului și că face viața să pară mai frumoasă chiar și în cele mai grele momente.

„Doamne, nu cer minuni şi miraje, ci dă-mi putere în fiecare zi. Învaţă-mă să fac paşi mici. Fă-mă să fiu atent şi inventiv, ca în zilele săptămânilor să mă opresc la experienţe şi descoperiri care m-au captivat. Învaţă-mă corect să împart timpul meu, să cunosc ce este prioritar şi ce este secundar.

Cer de la Tine să mă înveţi cum să-mi plănuiesc parcursul zilei, să am timp ca să mă mă bucur de frumuseţea artei! Ajută-mă să înţeleg că visele nu ajută, nici cele despre trecut, nici cele despre viitor. Învaţă-mă să fiu aici şi acum, să înteleg că momentul pe care îl trăiesc acum este cel mai important. 

Izbăveşte-mă de convingerea naivă că totul în viaţă trebuie să fie neted. Dăruieşte-mi o conştientizare clară că înfrângerile, căderile şi dificultăţile sunt o parte a vieţii, datorită cărora creştem şi ne facem înţelepţi. Aminteşte-mi că inima deseori se contrează cu raţiunea. Trimite-mi în momentul potrivit pe cineva care îmi va spune în faţă adevărul, dar să-mi spună cu dragoste.

Eu ştiu că multe probleme se rezolvă dacă nu facem nimic, deci învaţă-mă să am răbdare. Ştii cât de tare avem nevoie de prietenie. Învredniceşte-mă să am acest dar minunat. Dăruieşte-mi fantezie bogată, ca în momentul şi locul potrivit să dăruiesc căldura necesară.

Fă-mă om care să ajungă la acei de „jos”. Scapă-mă de frica să pierd ceva în viaţă. Dăruieşte-mi ceea ce mi-i de folos, nu ceea ce doresc eu. Învaţă-mă arta pașilor mici !”

Antoine de Saint-Exupery a scris această rugăciune de ajutor din suflet, motiv pentru care credem în puterea ei, pentru că nu sunt doar vorbe, ci simțămintele cele mai profunde ale unui mare gânditor.

Te mai invităm să citești niște rugăciuni puternice pentru momente dificile și câteva rugăciuni făcătoare de minuni pe care să le repeți atunci când simți că îți pierzi speranța.

Articolul urmator
Rugăciunea inimii, ajutorul tău de nădejde când simți că nu îți găsești liniștea sufletească
Rugăciunea inimii, ajutorul tău de nădejde când simți că nu îți găsești liniștea sufletească
Treci repede peste despartiri?
Incepe quiz
Treci repede peste despartiri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.