Scrisoare de la bunica: ce m-a invatat cand a incetat din viata

Scrisoare de la bunica: ce m-a invatat cand a incetat din viata

Magda

Bunica mea, persoana pe care am iubit-o cel mai mult pe aceasta lume, a murit acum trei luni. M-am inchis in mine si i-am indepartat pe toti. Simteam ca nimeni nu ma iubeste cu adevarat si ca ea a fost singura care tinea la mine din suflet. M-a durut atat de mult ca am pierdut-o mai devreme decat ma asteptam, incat am uitat si eu sa traiesc. Dupa cele trei luni, cand am realizat ca lucrurile ei erau neatinse, am luat decizia sa le ofer unor persoane nevoiase. M-am oprit cu regret in suflet asupra paltonului ei preferat si (cred ca din impuls) am cautat prin buzunarele lui. Cred ca mi s-a oprit respiratia atunci cand am simtit in interiorul unui buzunar o foaie. Am scos-o tremurand de emotie si am simtit ca mi se strange inima cand am despaturit hartia si am vazut scrisul ei. Am „mangaiat" fila si am inceput sa plang. Era o scrisoare de la ea.

femeie citind o scrisoare

„Nu am avere sa iti las, draga mea, dar nu vreau sa plec de pe aceasta lume fara sa iti mai spun cateva lucruri, cele mai de pret adevaruri ale vietii pe care nu trebuie sa le uiti niciodata.

Nu iti pierde niciodata speranta. Intotdeauna exista o luminita care te asteapta la capatul tunelului. Dar nu iti face nici sperante desarte, ci doar scoate tot ce este mai bun din tine, ocupandu-te de lucrurile pe care chiar le poti controla. Fa tot ceea ce tine de tine si, daca iti este ceva sortit, va fi al tau.

Viata este simpla atunci cand te ocupi de un singur lucru. Du-l pana la capat, apoi indeplineste-ti alt vis. Nu trebuie sa vezi viata ca pe un sir de esecuri, ci ca pe un sir de dorinte indeplinite, chiar daca pentru unele iti vei da si duhul.

Desi iti tremura vocea, nu te teme sa spui adevarul. Lasa-i pe cei din jur sa te vada asa cum esti. Nu astepta intelegere sau aprobare de la ei. Doar tu stii ce este cu adevarat in sufletul tau.

Tot ceea ce ti se intampla te ajuta sa fii mai puternica. Viata nu este doar lapte si miere, insa tu trebuie sa inveti sa depasesti problemele cu fruntea sus, asa cum te-am invatat pana acum.

Nu te gandi la bogatie, ci la fericire. Cele mai bune zile din viata ta sunt cele in care faci ceva care iti aduce zambetul pe buze.

zi insorita

Acorda-le atentie celor pe care ii iubesti cat timp sunt in viata ta. Atunci cand iti spun ca se simt bine, uita-te in ochii lor si imbratiseaza-i. S-ar putea sa descoperi ca lucrurile stau altfel si ca ei chiar au nevoie de ajutorul tau.

Nu te teme sa ii indepartezi de tine pe cei care nu iti sunt prieteni. Cerne-i pe cei buni de cei falsi fara regret. Mai tarziu, la timpul potrivit, vei fi multumita ca ai luat aceasta decizie.

Nu renunta la ceea ce vrei pentru nimeni. Suna mai bine sa spui cu zambetul pe buze  "Nu pot sa cred ca am facut asta", decat sa recunosti cu durere "Ce rau imi pare ca am renuntat".

Nu cauta un final fericit atunci cand nu-l gasesti nici cu lupa, ci alege un inceput promitator. Este important sa intelegi cand sa pui punct si sa mergi mai departe. Te va scuti de multe suferinte."  

M-am simtit de parca mi-ar fi trimis scrisoarea din Rai. Dupa ce am citit-o pe nerasuflate de zeci de ori, am decis sa fac tot ceea ce scria in ea.

Iti multumesc, bunico! M-ai salvat de la o viata trista, neimplinita.
Articolul urmator
Psalmul 13 și puterea lui vindecătoare și binecuvântătoare. Cum și când trebuie rostit
Psalmul 13 și puterea lui vindecătoare și binecuvântătoare. Cum și când trebuie rostit
Ce fel de bunică vei fi?
Incepe quiz
Ce fel de bunică vei fi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.