Sfaturi pentru alegerea unui scaun auto pentru copii de la nichiduta.ro

Sfaturi pentru alegerea unui scaun auto pentru copii de la nichiduta.ro

Redactor Divahair.ro

Este deja cunoscut faptul că orice persoană care deţine autoturism propriu şi are copii cu vârste de până în 12 ani este obligat sa îl transporte pe acesta într-un scaun auto special, în scopul protejării integrităţii corporale a acestuia. O dilemă apare în cazul în care trebuie să alegeţi un scaun auto pentru copil adecvat vârstei şi greutăţii corporale ale acestuia, astfel încât să-l utilizaţi o perioadă îndelungată. O investiţie de acest tip presupune o alegere înţeleaptă din partea părinţilor. Scaunele auto pentru copii se pot achiziţiona din magazine sau prin comenzi online cu livrare la domiciliu.

Vă sugerăm câteva modele de scaune auto destinate copiilor cu greutatea corporală de până în 25 kg, mai exact până când aceştia împlinesc vârsta de 5-6 ani. Paleta opţiunilor este foarte largă, începând de la culoarea huselor ce pot să fie adecvate maşinii sau genul copilului. Să presupunem că acestea sunt atribute mai puţin importante în comparaţie cu designul, sistemul de montare în maşină şi rezistenţa la impact pe care o dezvoltă structura scaunului ales.

Din categoria scaunelor auto pentru copiii cu vârsta menţionată mai sus se află câteva în topul preferinţelor clienţilor, datorită rezistenţei la impact şi a confortului oferit celor mici, calităţi garantate de standardele UE în care se încadrează produsele. Din această categorie face parte modelul „Caretero Scope Red”, realizat în combinaţia coloristică roşu şi negru. Acest model de scaun poate fi montat cu faţa sau cu spatele în direcţia de deplasare, în funcţie de vârsta copilului şi de necesităţile ce se impun. Confortul generat de perniţele cu care este căptuşit interiorul pe întreaga suprafaţă asigură şi atenuarea şocurilor mecanice generate de frânările bruşte sau sinuozitatea drumului. Perniţele sunt amplasate pentru protecţia lombară, toracică, cervicală şi a capului, iar în cazul în care copilul este sub un an, se utilizează perniţele suplimentare detaşabile.

Centura de siguranţă cu prindere în 5 puncte este accesorizată cu protecţie specială pentru umeri şi nu îngrădeşte mişcările naturale ale copilului. Tetiera se poate poziţiona în 4 moduri, fiind reglabilă pe înălţime, iar spătarul se poate poziţiona în 4 moduri, asigurând şi confortul pentru somn al celui mic. Husa detaşabilă şi lavabilă și buzunarul exterior pentru mici accesorii reprezintă câteva avantaje suplimentare. Calitatea acestui produs este certificată ECE R44/04. Acest model de scaun auto poate fi achiziţionat şi în variantele coloristice: „Caretero Scope Purple”; „Caretero Scope Navy”; „Caretero Scope Cappuccino”. Pentru mai multe modele, accesaţi site-ul www.nichiduta.ro

Un alt model de scaun specific aceleiaşi perioade de utilizare în condiţii perfecte de fiabilitate, siguranţă şi confort este „Scaunul auto 4Baby Freeway”. Se poate monta pe bancheta din spate, cu faţa sau cu spatele în direcţia de deplasare. Centurile de siguranţă cu prindere în 5 puncte sunt ajustabile pe înălţime, iar spătarul scaunului are 3 posibilităţi de înclinare, asigurând confort în stare de veghe sau în timpul somnului celui mic. Husa detaşabilă şi lavabilă acoperă perniţele moi cu care este căptuşit interiorul generos al scaunului auto. În cazul bebelușilor, sunt de mare ajutor perniţele suplimentare detaşabile incluse în pachet. Calitatea acestui produs este certificată ECE R44/04. Acest model este disponibil şi în variantele coloristice roşu şi albastru.

Scaunul auto cu un design ce sfidează orice imaginaţie este modelul „Royal 0-25 kg Innovaciones Ms”. Poate fi montat cu spatele în direcţia de deplasare, în cazul în care cel mic are o greutate de până în 13 kg, ulterior montându-se cu faţa în direcția de mers. Structura sa este realizată din materiale rezistente, dar uşoare, permiţând manevrabilitate facilă. Interiorul este capitonat pe întreaga suprafaţă cu spumă cu memorie ce accentuează rezistenţa la impactul frontal sau lateral. Copilul este protejat împotriva şocurilor mecanice generate şi de frânările bruşte în trafic. Centurile de siguranţă cu care este echipat sunt ajustabile pe lungime. Tetiera permite poziţionări multiple, iar spătarul este rabatabil în 5 poziţii. Este accesorizat în partea inferioară cu suport pentru picioare din plastic dur, ce sporeşte confortul copilului de peste 3 ani.

Modelul de „Scaun auto 0-25 kg Safeguard” presupune un spaţiu generos în care copilul poate fi poziţionat în siguranţă de la 1 lună până la 6-7 ani. Perniţele reductoare şi detaşabile, moi şi delicate la atingere asigură bebeluşilor o mare stabilitate în acest scaun când călătoresc împreună cu părinţii. Șezutul, spătarul şi tetierele au multe posibilităţi de rabatare în scopul oferirii confortului adecvat momentului şi grupei de vârstă a celui mic: 0, 1 sau 2. Se poate monta cu faţa sau cu spatele în direcţia de deplasare, numai pe bancheta din spate a autoturismului dotat cu centuri de siguranţă cu prindere în 3 puncte. Structura sa rezistenţă la şocuri mecanice şi căptuşeala moale ce absoarbe şocurile mecanice sunt adecvate cerinţelor UE. După vârsta de 7 ani, scaunul se poate folosi ca înălţător auto. Centurile de siguranţă cu care este accesorizat modelul la care facem referire are 4 variante de reglare pe lungime, astfel încât să contribuie la siguranţa copilului, fără a-i îngreuna mişcările naturale. Este disponibil în trei variante coloristice.

De un design special beneficiază părinţii care aleg modelul de scaun auto „Evolusion”.  După cum arată şi numele său, este special creat pentru utilizare îndelungată, de la 0 la 7 ani, accesoriile permiţând utilizări specifice evoluţiei copilului în vârstă, dar şi în greutate şi înălţime. În prima etapă de viaţă, copilul poate fi aşezat în scaunul auto poziţionat spre sau dinspre direcţia de deplasare. După vârsta de 3 ani, se va poziţiona numai cu faţa în direcţia de deplasare. Centurile de siguranţă din dotarea scaunului sunt reglabile pe lungime şi se pot folosi până când copilul are 3-4 ani; după această vârstă, se utilizează centurile de siguranţă din dotarea maşinii. Structura sa este realizată din materiale speciale cu inserţii metalice, pentru o rezistenţă sporită la impact. Protecţia laterală este suplimentată de dublul ranforsaj. Perniţele din interiorul scaunului sunt realizate din spumă poliuretanică ce implică un confort de nedescris atât în starea de veghe, cât şi în timpul somnului copilului. Acest confort este sporit de posibilitatea de poziţionare şi rabatare a spătarului şi tetierelor în diverse poziţii. Scaunul are o prelungire în partea superioară a spătarului, ceea ce asigură confort şi siguranţă maximă chiar şi pentru copiii mai înalți. Spătarul este accesorizat cu o prelungire în partea superioară, destinată copiilor mai înalţi decât media de înălţime specifică vârstei. Realizat prin tehnologii revoluţionare, deţine certificare ECE R44/04. Este disponibil în varianta albastru, gri sau roşu.

Un alt tip de scaun auto pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-7 ani şi frecvent solicitat prin comenzi online este modelul „Vaillo”, disponibil în culorile roşu sau gri. Scaunul se adaptează nevoilor copilului încă de când este bebeluş, datorită accesoriilor din dotare. Poate fi montat pe bancheta din spate a maşinii, cu faţa sau cu spatele în direcţia de deplasare, menţinând aceeaşi rezistenţă şi robusteţe în caz de impact sau şocuri mecanice generate de frânarea bruscă. Structura sa laterală este rezistentă deoarece este metalică. Interiorul este căptuşit cu spumă poliuretanică şi are în dotare perniţe moi şi delicate pentru perioada în care copilul este bebeluş. Aceste perniţe sunt detaşabile. Centurile de siguranţă cu prindere în 5 puncte au întăritoare în zona umerilor şi sunt reglabile pe lungime. Acestea se utilizează pentru grupa de vârstă 0 şi 1, putând fi eliminate ulterior. Pentru grupa a 2-a de vârstă se utilizează centurile din dotarea maşinii. Modalitatea de înclinare a spătarului este dublă: prin glisare şi prin rabatare. Aceste funcţii permit menţinerea confortului la cote maxime pe întreaga perioadă de utilizare. Este un scaun ergonomic ce garantează siguranţă şi protecţie corporală pe întreaga perioadă de utilizare, datorită procesului de realizare BQS.

În alegerea unui scaun auto pentru copii, atenţia dumneavoastră trebuie să se concentreze pe calitatea produselor ce implică fiabilitate în manevrare şi rezistenţă la impact. Nu faceţi rabat de la alegerea calităţii, deoarece viaţa celui mic sau integritatea sa corporală poate fi protejată tocmai datorită alegerii unui scaun adecvat.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.