Beauty Fridays

Statusuri de fericire: cum le spui tuturor pe Facebook cât de bine te simți

Marţi, 11.10.2016
de Alexa Galgau

Dacă ești o persoană deschisă, înseamnă că simți mereu nevoia să îți exprimi sentimentele, fie ele bune sau rele. Atunci când ești tristă, îți verși amarul peste tot, iar atunci când ești fericită, ai vrea ca toată lumea să știe cât de bine te simți! Dacă ești ca 90% dintre oameni, mai mult ca sigur că primul lucru pe care îl faci este să deschizi Facebookul ca să scrii un status relevant.

Dacă simți că explodezi de bucurie, dar nu știi exact ce să scrii, iată cele mai drăguțe statusuri de fericire prin care să îți exprimi sentimentele clar și răspicat!

Statusuri de fericire: exprimă-ți bucuria pe Facebook

  • Viața este doar o serie lungă de decizii, iar fericirea este, la rândul ei, o decizie. Dacă vrei să fii fericit, vei fi fericit, iar dacă vrei să fii trist, vei fi trist.

  • Toată viața căutăm fericirea unde nu e și nu ne oprim niciodată din această „vânătoare”. Dar, poate, ca să fim fericiți, nu trebuie decât să ne oprim și să ne bucurăm pur și simplu.

  • Până nu începi să te bucuri de toate lucrurile mărunte de zi cu zi, nu ai cum să înveți ce înseamnă fericirea adevărată. Astăzi am descoperit-o ascunsă în cele mai neașteptate locuri și poate că nu o voi mai căuta prea curând acolo unde o caută toată lumea.

  • Nu ar trebui să ne fie atât de greu să fim fericiți. Nu trebuie decât să ne eliberăm inima de ură și mintea de griji, să trăim mai relaxați, să dăruim mai mult și să ne așteptăm la mai puțin.

  • Fericirea este ceea ce simți când ai oameni dragi în jur, o mâncare bună, o muzică de calitate și toată voia bună din lume. Nu ai nevoie de nimic mai mult, iar eu am fost destul de norocoasă încât să nu îmi lipsească aceste lucruri, dar să pot și să le apreciez cu adevărat.

  • În fiecare zi ne dorim o mie de lucruri, dar poate că fericirea înseamnă nu să ai tot ceea ce vrei, ci să vrei tot ceea ce ai. Dacă poți să fii mulțumit cu ce este al tău, ești cel mai împlinit om din lume!

  • Nu mi-e rușine să spun că sunt fericită că am ajuns persoana care sunt acum, cu bune și cu rele, pentru că am luptat atât de mult ca să ajung aici.

  • În fiecare zi ne facem planuri și iar planuri, visând la un viitor mai bun și mai fericit, în timp ce fericirea trece pe lângă noi în momentul prezent. Numai atunci când împlinirea ta nu depinde de viitor poți să spui că ești cu adevărat fericit.

  • Mereu am căutat fericirea în exterior, în ceva care nu avea legătură cu mine, dar, de fapt, ea s-a aflat în mine dintotdeauna.

  • „Fericirea este secretul oricărei forme de frumusețe. Nu există frumusețe fără fericire.” (Christian Dior)

  • Astăzi am învățat cea mai prețioasă lecție de până acum: să nu mai caut niciodată fericirea acolo unde am pierdut-o!

  • Prietenii mi-au oferit cel mai prețios dar pe care mi l-ar fi putut da cineva vreodată: au crezut în mine. Și așa m-au făcut fericită!

  • Cea mai frumoasă femeie este cea care strălucește efectiv de fericire, cea care te molipsește cu starea ei și te face și pe tine să te simți în al nouălea cer prin simpla ei prezență!

  • Nu trebuie să fii supărată că nu ai pe cineva, ci să te bucuri că nu e nimeni acolo care să îți distrugă viața!

  • Am multe persoane în jur care ar vrea ca eu să fiu nefericită și, fără să își dea seama, mă ajută foarte mult, pentru că mă conving să fiu fericită doar ca să le fac în ciudă și să le văd cum se înverzesc de invidie.

  • Cea mai mare provocare în viață este să ajungi să te cunoști, iar a doua cea mai mare provocare este să ajungă să îți placă ce descoperi la tine. Sunt fericită pentru că am ajuns să mă cunosc și să fiu și împăcată cu cine sunt.

  • Nu există o viață complet fericită, există numai zile fericite, iar aceasta este una dintre ele!

  • Cel care este vesel ajunge să fie fericit, iar cel care este fericit este un om bun!

  • Astăzi sunt fericită, pur și simplu, fără vreun motiv, doar pentru că exist, respir și sunt mulțumită de viața mea, așa cum este.

  • Nu am fost fericită până când nu mi-am dat seama că nu trebuie și nu vreau să fiu perfectă, pentru că persoanele care mă iubesc imperfectă sunt cele pe care vreau să le am lângă mine pentru totdeauna!

Aceste statusuri de fericire le arată celorlalți cât de bine te simți și, de ce nu, îi molipsește și pe ei cu această stare bună!

Descoperă și 18 statusuri de indiferență pentru el și cele mai subtile și interesante statusuri despre invidie!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016