Teatrul muzical educativ pentru copii PAM PAM prezintă spectacolul “La şcoală este ca-n poveşti!”

Luni, 24.10.2016
de Diva Hair

Te-ai gândit vreodată că cele mai frumoase povești pot fi transpuse cu ajutorul muzicii și al dansului, în povești de teatru muzical? PAM PAM, trupă de teatru muzical educativ pentru copii, pune în scenă un concept creativ și unic de spectacol, în care cei mici se distrează – cântă și dansează, şi la finalul căruia rămân și cu adevărate lecții despre viață. 

Sâmbătă, 5 noiembrie, de la oră 11:00 la Teatrul Elisabeta, Pia, Vio și Kito vor să îi convingă pe cei mici și pe cei mari că “La școală este ca-n povești!”. Cel mai greu de convins se pare că va fi Împăratul Lenevilă, care, chiar dacă este încoronat cu mult fast, credea că școala este frumoasă doar pe dinafară. Astfel, până vine doamna învățătoare, împreună cu micii spectatori Pia, Vio și Kito vor construi în sala de clasă o poveste despre Împărăția Învățăturii. Bufonii vor fi Pam-Pam și Bum-Bum, două mascote drăgălașe.

Și pentru că muzica dă culoare vieții și ne unește în tot ceea ce facem, Pia, Vio și Kito aduc în scenă nu doar exuberanţă și multă bucurie, dar și adevărate lecții pentru Lenevilă și copii. Împreună, pe acorduri muzicale de Perinița, rock’n roll, hip-hop sau pop, îl vor învăţa cu multă răbdare literele alfabetului, cifrele, notele muzicale, zilele săptămânii, anotimpurile. 

Trupa PAM PAM compusă din Pia, Vio și Kito, alături de Pam-Pam și Bum-Bum sunt cinci prieteni foarte simpatici și puși pe joacă.  Prietenia celor cinci personaje este un model pentru toți copiii mari (părinții) și copiii mici. Pe scenă aduc bucurie, poftă de viață, entuziasm și optimism. La spectacolele trupei PAM PAM, părinții devin copii și trăiesc alături de cei mici aventura unor spectacole muzicale educative de excepție.

Pia este reponsabila cu pianul, Vio cu vioară și Kito cu chitară, iar alături de ei sunt Pam-Pam și Bum-Bum, un pinguin și un urs panda, două mascote jucăușe care îi însoțesc în aventurile muzicale.  Povestea PAM PAM începe cu Daniela Daisy Toma, “mămica” acestui proiect. “Am locuit o perioadă bună de timp în America și mi-am dat seama cât de importante sunt show-urile mari, atât pentru adulți cât și pentru copii, cât de multă bucurie aduc în sufletele lor și m-am gândit să creez și să implementez un concept de spectacol de teatru muzical, la fel ca cel de pe Broadway, dar în România. De la idee s-a trecut la scris scenariile spectacolelor, la compus și orchestrat melodii, la înregistrarea cântecelor alături de voci cunoscute, precum Luminița Anghel, Mediana Vlad, Cătălina Cârțan, dar și de copii talentați, la confecționarea costumelor și pregătirea coregrafiilor. O muncă în echipă care a adus pe scenă trupa PAM PAM!”

În prezent, în repertoriul trupei de teatru muzical educativ pentru copii PAM PAM puteți viziona spectacolele de teatru muzical “La școală este ca-n poveşti” și “Călătorie muzicală pe aripile Vântului”. Replicile savuroase și pline de umor, muzică antrenantă și plină de ritm, coregrafiile originale și costumele colorate fac din show-urile PAM PAM adevărate momente de bucurie pentru copii și părinți. 

Biletele pentru spectacolul de sâmbătă, 5 noiembrie, se pot achiziționa de la cada de bilete a teatrului Elisabeta și online de pe www.teatrulelisabeta.ro. Preț bilete: 25 și 35 ron. Spectacolul este recomandat copiilor începând cu vârsta de 4 ani. Mai multe informații despre spectacol și trupa PAM PAM, găsiți pe site: http://www.pam-pam.ro și pe pagină de facebook: https://www.facebook.com/TrupaPamPam/

Parteneri: Learn with Music, Mikokids Club,Casa Vesela, Chiristian Tour, Chiristian Hope si Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Parteneri media: www.eva.ro, www.kidsout.ro; www.qbebe.ro, www.printesaurbana.ro, www.mamicaurbana.ro, www.agendaculturala.ro , www.calendarulcopiilor.ro, familiafericita.wordpress.com/.

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016