Testul care îți spune ce datorie ai față de tine

Vineri, 28.10.2016
de Viorica Ghinea

Ca să poți să faci schimbările pe care ți le dorești în viață, trebuie să înțelegi mai întâi că ai de îndeplinit o anumită datorie față de tine. Uneori este bine să lași totul deoparte și să îți asculți inima, pentru că în ea vei găsi răspunsul de care ai nevoie pentru a restabili echilibrul în viața ta. Dar cum nu este atât de ușor să descifrezi semnalele ei, urmează testul de mai jos și află ce anume trebuie să faci pentru tine de acum încolo.

Testul eliberator: care este datoria față de sine?

Eliberează-te de limitele care te împiedică să evoluezi, să te schimbi în bine. Dacă nu ai idee de unde ai putea să începi mai exact, urmează testul de mai jos și descoperă ce datorie ai față de tine. Privește cu atenție imaginile de mai jos și alege-o pe cea spre care te cheamă inima, pentru că îți va dezvălui care este următorul pas pe care trebuie să îl faci în viața ta.  

1. Fii mai înțelegătoare cu tine

Acceptă că a greși este ceva natural în firea oamenilor și nu te mai învinovăți pentru tot ceea ce nu iese așa cum te așteptai inițial. Datoria pe care o ai față de tine este că trebuie să fii mai blândă atunci când nu reușești ce îți propui. Îți faci singură rău atunci când, în loc să te încurajezi să mergi mai departe, ajungi să te desconsideri. Nu ar trebui să te mai compari cu cei din jurul tău, pentru că fiecare are un alt destin trasat. Învață din greșelile pe care le-ai făcut în trecut, dar nu le lăsa să te doboare la pământ. Ele nu te reprezintă în totalitate, astfel că ar trebui să nu mai fii atât de dură cu tine.

2. Ridică pragul așteptărilor

Dacă te întrebi de ce nu reușești să ajungi acolo unde îți dorești în viață, află că ai o datorie mare față de tine. Ridică pragul așteptărilor și vei vedea că schimbările vor începe să se observe treptat, dar sigur. În primul rând, dorește-ți mai mult de la viață, apoi fă tot ce poți pentru a obține ceea ce ai visat. Nu te gândi cât de greu va fi drumul pe care îl ai de parcurs până acolo, ci cât de bun va fi gustul succesului și al împlinirii sufletești. Cu această nouă atitudine fixată în minte, totul va deveni mult mai clar pentru tine.

3. Nu te mai sacrifica pentru ceilalți

Ești demnă de aplaudat pentru faptul că te dedici celor dragi trup și suflet, însă nu ar trebui să le oferi lor toată viața ta pe tavă. Nu te pune mereu pe ultimul plan doar pentru a le face pe plac, ci luptă pentru a-ți câștiga independența. Și visurile tale merită să fie puse pe primul loc, astfel că ar trebui să le oferi mai multe șanse. În caz contrar, s-ar putea să te trezești într-o zi cu gândul că puteai să faci atât de multe lucruri pentru tine și că nu ai făcut nimic. Nu îți mai sacrifica timpul și dorințele doar pentru a te ridica la nivelul așteptărilor celorlalți. În multe cazuri, oricum s-ar putea să observi dezamăgită că puțini sunt cei care apreciază cu adevărat efortul tău.

4. Devino mai încrezătoare în propriile atuuri

Ca să reușești în viață, pune pe primul loc datoria pe care o ai față de sine: crede mai mult în tine. Atunci când îți vei da seama cât de mult valorezi, vei realiza că meriți mai mult. Pune accent pe calitățile tale și nu îți mai scoate în evidență defectele atunci când te analizezi. Punctele forte merită explorate și dezvoltate, iar cele slabe trebuie lăsate în umbră. Învață să crezi mai mult în tine, în ceea ce poți să faci. Aceasta este datoria pe care o ai de îndeplinit în viață.

Indiferent de rezultatul pe care l-a indicat acest test în cazul tău, nu uita că îți ești doar ție datoare. Lasă-te ghidată de îndrumările oferite mai sus și ai curaj să faci acele schimbări la care până acum doar visai.

Urmează și testul care îți ghicește gândurile!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (17)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016