Testul care îți spune dacă ești un OM BUN

Luni, 28.11.2016
de Viorica Ghinea

Fiecare om are o latură bună în interiorul lui, însă principiile după care se ghidează în viață diferă de la un caz la altul. Unii dintre noi facem fapte bune pentru că trăim cu frica de divinitate în suflet, iar alții, pentru că ne impresionează suferința ori pentru că nu suportăm nedreptatea din jur. Dar, în final, ce ne face să fim oameni buni la suflet? Testul de mai jos va scoate la iveală dacă tu poți să fii considerată astfel.

Testul care îți spune dacă ai suflet bun

Urmează testul de mai jos și află dacă ai un suflet cald și bun. Tot ce trebuie să faci este să privești cu atenție următorul colaj de imagini și să alegi una care te face să te gândești la Dumnezeu. Nu trebuie să stai prea mult pe gânduri, pentru că vei simți instant chemarea divină. După aceea, caută în rândurile de dedesubt interpretarea ei și descoperă dacă ai bunătatea în interiorul tău și ce te face să fii astfel.

Dacă ai ales...

... prima imagine

Ești un om dispus să facă orice pentru ca cei dragi să nu suporte nicio nedreptate în viața lor. Pe ei îi pui întotdeauna mai presus de orice, dând dovadă de iubire, devotament și bunătate. Tot ce ai mai frumos în sufletul tău îl oferi persoanelor de lângă tine, chiar dacă nu primești întotdeauna același tratament din partea lor. Pentru tine nu contează decât ca ele să fie fericite, să nu le facă nimeni rău. Ești mereu în căutarea dreptății și încerci să faci lucrurile bine de fiecare dată. Adori armonia din cămin și îți place mereu să îți reunești familia și prietenii. De multe ori te-ai pus pe tine pe ultimul plan, doar pentru a le face pe plac celorlalți.

... a doua imagine

Ești un om cu un suflet sensibil. Suferința celor din jur nu te lasă indiferentă, ci te apasă pe inimă. Nu poți să trăiești împăcată dacă nu faci ceva pentru cei care duc o viață plină de lipsuri. Chiar dacă nu poți să le oferi chiar tot ce au nevoie, le acorzi întotdeauna atenția ta și faci tot ce îți stă în putință pentru a le aduce măcar pentru un moment zâmbetul pe buze. Puțini oameni din jurul tău au empatia și sensibilitatea ta. Nu te numeri printre cei care își aduc aminte că trebuie să fie buni doar de sărbători, ci dăruiești oricând câte o bucată din timpul tău tuturor celor care au nevoie de puțin ajutor. Nu te fălești niciodată cu faptele tale bune, ci preferi să ții pentru tine actele de caritate pe care le faci.

... a treia imagine

Ești un om care face fapte bune pentru că trăiești cu frica lui Dumnezeu în sân. Simți că ochiul divin este ațintit asupra ta și nu vrei să primești pedeapsa cerească atunci când îți este lumea mai dragă. Încerci să duci o viața lipsită de păcate și te căiești de fiecare dată când îți mai scapă câte o răutate la adresa celor din jur. Pentru tine este important să fii privită ca un bun creștin de către ceilalți și să ocupi un loc special în fața divinității. Atunci când faci fapte bune, speri în secret ca ele să îți fie recompensate de către Cel de Sus. Doar așa te simți binecuvântată și crezi că ai dreptul să Îi ceri ceva prin rugăciune.

... a patra imagine

Ești un om cu o inimă pură și inocentă, astfel că nu ești în stare să faci nimănui niciun rău intenționat. Cauți întotdeauna lucrurile bune din oameni și te porți mereu frumos cu toată lumea. Nu te lași dominată de superficialitate, ci te bucuri de lucrurile simple și frumoase din jurul tău. Iubești viața ca nimeni altcineva, astfel că o privești mereu cu optimism. De altfel, încerci mereu să îi faci și pe cei din jur să o vadă la fel ca tine. Nu răspunzi niciodată cu răutate atunci când cineva încearcă să te atace, ci îți păstrezi calmul și întorci și celălalt obraz. Ranchiuna și resentimentele nu își au loc în înteriorul tău, pentru că locul este ocupat de prea multă dragoste și bunătate.

Ce părere ai despre acest test? A scos la iveală ceea ce se află în sufletul tău?

Urmează și testul oglinzii, care îți spune cine ești cu adevărat!

Surse foto: pixabay.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (16)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016