Beauty Fridays

Zodii care te cuceresc pe viață

Miercuri, 28.09.2016
de Victoria Dragan

Există oameni care trec prin viața ta ca niște umbre, nu îți transmit și nu te marchează cu nimic. Dar există și alții care te cuceresc pe viață, pe care nu îi mai poți uita nicicând, chiar dacă nu mai păstrezi legătura cu unii dintre ei. Ce au ei atât de special? Nu ai putea să spui exact, dar simți că este vorba despre întreaga lor ființă. Specialiștii în astrologie ne lămuresc în acest sens: semnul astrologic sub influența căruia s-au născut este cheia farmecului lor personal.

Așadar, iată care sunt nativii care reușesc să te cucerească pe viață!

Nativii care îți intră în inimă pentru totdeauna!

Rac

Ai cunoscut pe cineva născut în zodia Rac? Fii sigură că nu îl vei mai uita nicicând. Charisma de care dă dovadă te va cuceri pe viață pentru că nu vei avea șansa să mai întâlnești pe cineva ca el.

Reprezentanții acestui simbol astrologic sunt prietenoși, sinceri, glumeți și buni la suflet. Reușesc să se apropie de inima ta așa cum nimeni nu poate. Nici măcar nu trebuie să îi cunoști de o viață pentru a-ți da seama că vor însemna mult pentru tine. Ei reușesc să deschidă o ușă din inima ta, de a cărei existență nici măcar nu știai până atunci.

Scorpion

Scorpionii, cei mai misterioși nativi ai horoscopului, îi atrag pe cei din jur ca un magnet. Personalitatea lor interesantă atrage atenția oricui, astfel că îți este imposibil să îi mai uiți vreodată. Ei te marchează pe viață, deși nu depun niciun efort special în acest sens. Tot ce fac este să se comporte exact așa cum sunt ei.

Trăsătura care îi descrie cel mai bine pe reprezentanții acestei zodii este pasiunea. Ei pun suflet în tot ceea ce fac, fără nicio excepție. Indiferent de tipul de legătură pe care îl ai cu ei, de familie, de prietenie ori amoroasă, vei observa încă de la început că este una mistuitoare. Ce-i drept, nu oricine le poate face față celor născuți în zodia Scorpion, ci doar persoanele suficient de puternice. Dacă reușești să îi păstrezi în viața ta pe acești nativi, poți să știi de acum că ai tras lozul cel mare.

Săgetător

Un alt semn zodiacal care te va cuceri pe viață fără drept de apel este Săgetătorul. Nici măcar nu îți vei da seama când le vei dărui complet inima ta nativilor acestei zodii. Ei vor intra fulgerător, într-un mod aventuros, în viața ta. Nu vei avea timp să reacționezi ori să îți dai seama ce s-a întâmplat mai exact cu tine.

Plini de energie și dornici mereu de experiențe inedite, Săgetătorii te vor trage în lumea lor plină de adrenalină. Te vor cuceri cu farmecul lor personal pe viață. Dacă vei pierde după aceea legătura cu ei, oricât vei încerca să îi uiți, nu vei mai reuși.

Pești

Din rândul zodiilor care te cuceresc pe viață cu personalitatea lor nu putea să lipsească nici zodia Pești. Reprezentanții acestui simbol îți demonstrează în fiecare zi că sunt o comoară și că nu ar trebui să renunți la ei niciodată. Totuși, dacă o vei face vreodată, află de acum că nu vei reuși să ți-i scoți și din inimă. Pur și simplu nu ai cum să îi uiți, pentru că lasă un gol mare, unul pe care nu îl mai poate umple nimeni.

Nativii sunt extrem de creativi, astfel că reușesc ușor să atragă atenția celor din jur. Ei cuceresc prin talentele lor, dar și prin sensibilitatea și bunătatea de care dau dovadă. Poate că par mai slabi din fire la prima vedere, însă îți vor da adevărate exemple de tărie și curaj în clipele în care vei trece prin momente dificile.

Tu cunoști oameni născuți în aceste zodii? Au reușit să te cucerească pe viață?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (57)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016