3 idei de vacante low cost in 2015

3 idei de vacante low cost in 2015

Cristina Tarziu

Daca ai un buget limitat, dar nu vrei sa renunti la ideea unei vacante relaxante la mare, daca esti dispusa sa faci mici compromisuri in favoarea unor zile „bonus" de concediu pe litoral, daca esti gata sa-ti iei prietenii si sa plecati intr-o aventura ca-n anii studentiei, avem 3 propuneri ideale de vacante low cost pentru tine.

Vacanta low cost "la casuta"

Exista multe complexuri de casute si vile in tara si in special pe litoral. Noi am ales 3 dintre cele mai reusite.

Gura Portitei

Gura Portitei e un loc minunat, unde Delta se intalneste cu marea si unde posibilitatile de distractie si de relaxare sunt nelimitate. Plaja e grozava, peisajul iti taie rasuflarea, iar plimbarile cu hidrobicicleta pe canale merita tot efortul de a ajunge acolo. Pana la Tulcea poti ajunge cu trenul, cu microbuzul sau cu masina. Plecarea catre Gura Portitei se face din Jurilovca, iar transportul cu vaporul este gratuit, daca ai rezervat un sejur in prealabil.

 
Sursa foto: guraportitei.ro
 

Preturile la casute sunt urmatoarele:


11 euro / camera / noapte pentru un sejur de 5 nopti in extrasezon (15.09 - 30.09) - duminica-vineri
17 euro / camera / noapte pentru un sejur de 4 nopti in middle sezon (01.09 - 14.09) - duminica-joi
21 euro / camera / noapte pentru un sejur de 4 nopti in sezon (01.07 - 31.08) - duminica-joi

 
Sursa foto: guraportitei.ro
 

Tarifele includ TVA 9% si taxa de statiune (1%) si sunt calculate pentru 2 persoane / 1 camera. La achizitionarea unui sejur beneficiati gratuit de:
- parcare;
- transport pe lac din Jurilovca la Gura Portitei tur-retur;
- tenis de masa, teren de sport multifunctional, table, sah.

Detalii: http://guraportitei.ro/camere/tarife-3/

Sfantu Gheorghe, camping Delfinul:

Delfinul nu este un camping obisnuit, ci locul unde pasarelele si broastele iti vor canta „buna dimineata", unde vei vedea, daca ai noroc, stoluri de pelicani survoland zona si de unde poti sa iei „trocariciul" ca sa ajungi, in doar cateva minute, la mare.

 

Sursa foto: booking.com
 

Campingul dispune de 55 de casute din lemn, acoperite cu stuf, mobilate cu cate doua paturi. Vei avea acces la grupurile sanitare, la dusurile comune (cu apa calda) si la restaurantul cu preparate traditionale.

Preturile sunt:

In perioada 01.05 - 09.07.2015 si 24.08 - 11.10.2015: 15 euro / casuta / noapte.
In perioada 10.07 - 23.08.2015: 30 euro / casuta / noapte

Detalii: http://www.greenvillage.ro/dolphin-camping/

Camping Lebada, Navodari

Pentru cei mai multi dintre noi campingul Lebada din Navodari starneste amintiri puternice despre focuri de tabara facute pe plaja, nebunie si distractie maxima in taberele copilariei. Campingul Navodari nu este, insa, doar un loc al copiilor, ci si al adultilor in cautare de liniste, o plaja intinsa, care iti ofera intimitate, si terase cu poate cea mai buna hamsie prajita de pe litoralul romanesc.

 
Sursa foto: campinglebada-navodari.ro
 

Preturile pentru casute sunt:


Camera dubla cu grup sanitar propriu, TV si cablu:
01.06 - 02.07: 100 lei sub 3 nopti, 90 lei peste 3 nopti
03.07 - 16.07: 120 lei sub 3 nopti, 110 lei peste 3 nopti
17.07 - 23.08: 130 lei sub 3 nopti, 120 lei peste 3 nopti
24.08 - 31.08: 100 lei sub 3 nopti, 90 lei peste 3 nopti

Casute de lemn cu grup sanitar comun, apa curenta, apa calda - dupa program:
01.06 - 02.07: 60 lei sub 3 nopti, 55 lei peste 3 nopti
03.07 - 16.07: 70 lei sub 3 nopti, 65 lei peste 3 nopti
17.07 - 23.08: 75 lei sub 3 nopti, 70 lei peste 3 nopti
24.08 - 31.08: 60 lei sub 3 nopti, 55 lei peste 3 nopti

Vacanta low cost cu cortul sau rulota


Daca ajungi la Sfantul Gheorghe sau Sulina si nu-ti e teama de furtuni si vant, iti poti pune cortul direct pe plaja. E gratuit, bineinteles, iar dimineata vei iesi din cort pasind pe nisipul rece intr-o liniste ce te mangaie si te imbie sa mai ramai. Campingul Delfinul din Sfantu Gheorghe ofera si spatii de campare, iar beneficiul e ca poti profita de dusuri, toalete si paza.

In campingul Lebada din Navodari tarifele pentru campare sunt:
- Taxa amplasare cort 15 lei / intrare
- Taxa adult 15 lei / zi
- Taxa adult week-end 17 lei / zi
- Taxa copil (10-15 ani) 5 lei / zi
- Taxa copil week-end 7 lei / zi
- Taxa intrare auto 5 lei / zi
- Taxa intrare auto week-end 7 lei / zi
- 1 zi = 24 ore Week-end = vineri, sambata si duminica.

Iar pentru rulote:
- Taxa intrare rulota 30 lei / intrare
- Taxa adult 17 lei / zi
- Taxa adult week-end 20 lei / zi
- Taxa copil (10-15 ani) 7 lei / zi
- Taxa copil week-end 10 lei / zi
- Taxa curent rulota 15 lei / zi
- 1 zi = 24 ore Week-end = vineri, sambata si duminica.

Campingul Hanul piratilor este un alt loc al nostalgiilor, al amintirilor din vacantelor cu parintii si prietenii de familie. Situat la numai 2 km de statiunea Mamaia si cu acces direct la plaja, Hanul Piratilor Camping Village are preturi decente pentru camping, acces la grupurile sanitare cu dusuri, o terasa-restaurant cu produse traditionale, racord la curent elecric pentru rulote contra cost, spatiu de joaca pentru copii, lavoare pentru spalarea fructelor, legumelor, vaselor de bucatarie si rufelor, parcare contra cost si optiunea de a inchiria diverse echipamente sportive.

Mai multe detalii: http://www.hanulpiratilor.com/

Vacanta low cost in nordul Greciei

Daca iti doresti totusi sa iesi din tara si nu te deranjeaza sa parcurgi 500-600 km cu masina, nordul Greciei e locul ideal pentru o vacanta low cost. Daca urmaresti ofertele agentiilor de turism, poti prinde un sejur (last minute) cu doar 200-300 euro / cuplu / 6-7 zile, transport cu autocarul inclus in Paralia Katerini, Olympic Beach sau Thassos, de exemplu.

 

Sursa foto: travelwithasmile.net
 
Pe cont propriu o vacanta in nordul Greciei te poate ajunge chiar mai ieftin decat atat daca imparti costul benzinei cu niste prieteni si daca va cautati cazare direct la vile, unde preturile pot fi si de doar 15-20 euro / noapte, in functie de perioada in care mergeti. In plus, daca aveti masina la dispozitie va va fi mult mai usor sa ajungeti la supermarketurile din apropiere si sa va aprovizionati cu mancare si apa.

Daca ajungeti in Grecia, trebuie neaparat sa va stabiliti si un traseu de vizitare pentru a descoperi cel putin cateva dintre minunile arhitecturale, culturale si naturale ale acestei frumoase tari. Iar daca va raman ceva bani, neaparat sa incercati calamarii prajiti, caracatita la gratar, souvlaki si iaurtul grecesc, minunat in combinatie cu miere si nuci.
 


Sursa foto: bakerbynature.com

Nu lasa portofelul sa te sperie, activeaza-ti spiritul de aventura si bucura-te de o vacanta low cost in aceasta vara! Ai atat de multe optiuni!
Care e cea mai sexy parte a corpului tau?
Incepe quiz
Care e cea mai sexy parte a corpului tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.