7 locuri de vizitat in Iasi

7 locuri de vizitat in Iasi

Redactor Alexa Galgau

Iasiul este unul dintre cele mai frumoase orase din Romania si al doilea ca numar de locuitori din tara. Stiai ca Iasiul a fost capitala tarii timp de doi ani, intre 1916 si 1918, in timpul Primului Razboi Mondial? Atunci cand te decizi sa vizitezi Moldova, aceasta trebuie sa fie neaparat una dintre destinatiile tale, iar cand ajungi in Iasi ai o multime de obiective de vizitat!

Descopera 7 locuri de vizitat in Iasi!

7 locuri de vizitat in Iasi

Palatul Culturii

Cel mai vizitat obiectiv turistic din Iasi este, fara indoiala, Palatul Culturii, o constructie impresionanta realizata pe parcursul a 19 ani, intre 1906 si 1925. A fost inaugurat de Regele Ferdinand si are un stil arhitectural destul de rar folosit pe plaiurile noastre: neogotic. In Palatul Culturii exista momentan un complex de muzee, fiind inca de acum 50 de ani un obiect cultural istoric. Desi se afla in renovare de cativa ani, se pare ca in 2016 lucrarile vor fi terminate. Prin urmare, daca planuiesti o vizita la Iasi, nu rata acest obiectiv turistic impresionant.  

Parcul Copou

Nu poti sa mergi la Iasi fara a vizita Teiul lui Eminescu, aflat in cel mai mare parc din acest oras. Se spune ca aici venea poetul pentru a-si gasi inspiratia, asa ca aceasta este o atractie vizitata mai ales de persoanele romantice. Vino cu iubitul si cititi poezii sub Teiul lui Eminescu - ce poate fi mai romantic de atat? In parcul Copou se gaseste bustul lui Eminescu si al lui Creanga, buni prieteni, dar si al altor scriitori romani. Sigur ca si din punct de vedere al vegetatiei parcul este minunat, asa ca nu ai niciun motiv sa nu te plimbi prin el daca dai o tura prin Iasi. 

Casa lui Ion Creanga

In aceasta casuta micuta si modesta a trait Ion Creanga timp de 19 ani, pana in 1889, cand a murit. Este o casa taraneasca ridicata la inceputul secolului XIX, devenita ulterior muzeu, in 1918. La 100 de ani de la moartea scriitorului a fost construita alaturi de casuta si o cladire in care se afla o expozitie referitoare la opera scriitorului. 

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Unul dintre cele mai importante locuri de vizitat in Iasi este Mitropolia Moldovei si Bucovinei, in care se afla moastele Sfintei Parascheva. Aceasta cladire impresionanta exista de mai bine de 600 de ani si functioneaza ca mitropolie din anul 1401. Daca vrei sa vizitezi Mitropolia Moldovei intr-un moment cu adevarat special, alege sa o faci pe 14 octombrie, cu ocazia sarbatorii Sfantei Parascheva. Atunci se tin slujbe importante si au loc tot felul de evenimente in preajma Mitropoliei. 

Gradina Botanica

Aceasta este una dintre cele mai mari gradini botanice din Europa, care se intinde pe mai bine de 100 de hectare si cuprinde o multime de specii de plante minunate. Este raiul iubitorilor de natura si este ideal de vizitat in timpul primaverii sau verii, cand toate plantele pot fi admirate in intreaga lor splendoare. Gradina Botanica din Iasi cuprinde un sector al serelor, unul dedicat trandafirilor (cu circa 800 de soiuri de trandafiri) si altul in care poti vedea cele mai frumoase plante ornamentale. Citeste AICI si despre Gradina Botanica din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Romania!

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Cea mai veche universitate din Romania se afla in Iasi si poarta numele principelui Cuza. Ea a fost inaugurata in 1897 si este o adevarata bijuterie arhitecturala realizata in stil eclectic francez. In fata Universitatii se afla doua statui importante: cea a lui A. D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogalniceanu. Exista o sala foarte cunoscuta in incinta cladirii: Sala Pasilor Pierduti. Aici poti admira cateva picturi superbe realizate de pictorul Sabin Balasa. 

Muzeul Unirii

Cladirea in care a locuit Alexandru Ioan Cuza te impresioneaza prin dimensiuni, dar si prin detalii marunte. Stilul arhitectural este primul care iti capteaza atentia, pentru ca mai apoi sa descoperi adevarate comori in interior: documente vechi, colectie de monede, harti, fotografii, costume de la acea vreme si arta decorativa - toate fiind lucruri de pret ale familiei Cuza de odinioara. 

Sunt atat de multe locuri de vizitat in Iasi, incat ar trebui sa iti rezervi un concediu special doar pentru a admira in detaliu unul dintre cele mai frumoase orase din Romania!

Iata si cateva obiective turistice din Romania mai putin cunoscute!

Sursa foto: flickr.com, iasi4u.com, mapio.net, wikimedia.org, istoria.md

Ai fost binecuvântată ori blestemată la naștere?
Incepe quiz
Ai fost binecuvântată ori blestemată la naștere?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.