Cel mai tare hotel: te cazezi aici și dormi în două țări în același timp

Cel mai tare hotel: te cazezi aici și dormi în două țări în același timp

Redactor Alexa Galgau

De câte ori nu ți-ai dorit să poți să îți faci o clonă ca să poți călători în două destinații în aceeași vacanță? Pentru că avem timp limitat pentru a călători, adesea suntem nesatisfăcuți din cauză că nu reușim să ajungem peste tot pe unde ne dorim. Ce ai spune dacă ai afla că există un hotel care te lasă să alegi între două țări atunci când te cazezi în el? Este vorba despre hotelul Arbez, o clădire simplă și cochetă, cu camere care se află fie în Franța, fie în Elveția. 

Descoperă povestea celui mai tare hotel, ideal dacă vrei să îți faci o dublă vacanță în următorul concediu!

Cel mai tare hotel din lume

Cum ar fi să te cazezi într-o cameră de hotel în care tu dormi în Franța și iubitul doarme în Elveția? Acest lucru este posibil în hotelul Arbez, de două stele, aflat la granița dintre Elveția și Franța. 

Micuțul hotel are o istorie foarte interesantă, care adaugă farmec locului. În 1862, Franța și Elveția deja se „certau” de ceva vreme pe Valea Dappes, aflată la nord de Geneva, în cadrul unei controverse care a apărut atunci când Napoleon a anexat-o în 1802. După înfrângerea lui de la Waterloo, Valea Dappes a revenit în posesia elvețienilor, dar nu a fost cedată cu ușurință de francezi, iar în cele din urmă primii au fost de acord să cedeze teritoriul în schimbul a câțiva kilometri pătrați din nord-estul Franței. Schimbul a fost oficializat în 1863. 

Sătucul La Cure a marcat noua graniță dintre Franța și Elveția, iar în iarna respectivă, un antreprenor local a decis să construiască un bar și un magazin alimentar chiar pe graniță, înainte ca schimbul să fie oficializat, pentru a face avere din vânzarea de alcool, tutun și ciocolată. În 1921, un alt antreprenor a cumpărat clădirea și astfel a luat naștere hotelul Arbez.  

 

Chiar dacă hotelul este micuț și izolat, poziția lui geografică i-a oferit un statut care a stârnit multe intrigi de-a lungul anilor. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, singura scară a hotelului care ducea la etaj trecea pe la jumătate peste granița elvețiană. Având în vedere că soldații germani care ocupaseră Franța nu puteau să intre în Elveția din cauza neutralității acesteia, întreg etajul a devenit un refugiu pentru fugari și membri ai rezistenței franceze. 

Sentimentul pe care îl ai în cel mai tare hotel din lume, aflat în două țări diferite, este deopotrivă plăcut și ciudat. Camera în care se mănâncă este și ea aflată exact pe linia care demarchează granița dintre cele două state, așa că „teritoriile” sunt și ele separate în interiorul acesteia. Există camere în care poți să dormi cu capul în Franța și cu picioarele în Elveția sau pur și simplu într-una dintre cele două țări, știind că la câțiva metri mai încolo se află cealaltă. 

Ce părere ai despre cel mai tare hotel din lume? Nu-i așa că ar fi o destinație de vacanță interesantă?

Descoperă și cele mai frumoase și inedite camere de hotel din lume!

Articolul urmator
Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate!
Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate!
De ce te temi cel mai tare?
Incepe quiz
De ce te temi cel mai tare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - travel

    1. Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate! (138 vizite)