Cele mai neobisnuite si frumoase hoteluri din lume

Cele mai neobisnuite si frumoase hoteluri din lume

Redactor Alexa Galgau

Cu siguranta nu hotelul este atractia cea mai mare a unei calatorii, avand in vedere faptul ca nu petreci atat de mult timp in camera cand vrei sa explorezi un loc nou. Totusi, cine spune ca nu ar putea fi un obiectiv la fel de interesant ca altele? Peste tot prin lume, oameni inventivi au deschis hoteluri care mai de care mai neobisnuite si mai frumoase, perfecte pentru clientii care vor altceva in ceea ce priveste cazarea. 

Iata doar cateva exemple de astfel de hoteluri care te lasa fara suflare!

Hotelul Amsterdam Zaandam (Olanda)

Aceasta splendoare de hotel are fara indoiala un design arhitectural care nu te poate lasa indiferenta. Arata ca si cum ar fi creat din piese LEGO, avand in vedere ca este creat prin suprapunerea a mai bine de 70 de casute cochete, in culorile traditionale ale zonei. Are 160 de camere si apartamente, iar pretul pe noapte este sub 200 de euro/camera, in functie de perioada in care te duci. 

Hotelul Sheraton Huzhou (China)

Nu ne mira faptul ca acest hotel este in China, daca ne gandim ce constructii colosale realizeaza chinezii, de obicei in timp record. Complexul de lux Sheraton Huzhou detine unul dintre cele mai frumoase hoteluri din lume, fiind recunoscut pentru spa-urile sale fara cusur. Ce sa mai spunem despre designul acestei cladiri, rupt parca dintr-un film SF?

Hotelul...capsula (Japonia)

Cine nu si-ar dori sa doarma intr-o capsula? Ei bine, poate ca de fapt sunt putini aceia care ar dori sa petreaca noaptea intr-un spatiu atat de mic, insa din moment ce exista un hotel intreg gandit astfel, este clar ca exista un public si pentru astfel de servicii. Desi aspectul locului este putin cam funest, suntem siguri ca totul se compenseaza printr-un confort absolut. 

Complexul Sun Cruise  (Coreea de Sud)

Iata si primul hotel-vapor din lume, construit de sud-coreeni! Are 165 de metri lungime si 45 de metri inaltime, iar pozitia lui este cea care il claseaza in topul celor mai frumoase hoteluri din lume. Sun Cruise este situat in varful unul deal, oferind o priveliste splendida a plajei si a apei (Marea Japoniei). Oriunde te-ai afla in cele 211 camere, poti avea parte de un peisaj splendid.

Hotel in padure: Free Spirit Spheres (Canada)

Nu toata lumea vrea sa se cazeze intr-un hotel de lux, insa putine sunt persoanele care se simt in stare sa isi ia rucsacul in spate si sa se piarda pe cararile unei paduri, pentru ca mai apoi sa doarma la cort, in salbaticie. Solutii de compromis s-au gasit insa, dupa cum iti vom demonstra in continuare. In Canada, exista aceste sfere gandite pentru a gazdui iubitorii de natura. Poti sta in mijlocul salbaticiei fara a-ti face griji legate de diversele pericole din zona. Camerele arata cat se poate de confortabil, dupa cum vezi. Cum ar fi sa dormi intr-un pat moale exact in mijlocul naturii?

Hotelul Costa Verde (Costa Rica)

Unul dintre cele mai bizare si, in acelasi timp, fermecatoare locuri in care ai putea sa iti petreci un concediu de lux sau, de ce nu, luna de miere, este acest hotel creat dintr-un vechi Boeing 727, care cuprinde doua apartamente. Sustinut de o structura din beton, neobisnuitul hotel este ridicat la 25 de metri deasupra solului, fiind localizat chiar in mijlocul junglei. Mobila este lucrata manual, iar atunci cand privesti pe geam, ai parte de o priveliste unica. Un caz interesant si inspirant de reciclare, nu crezi?

Hotelul Magic Mountain (Chile)

In padurea tropicala din Patagonia nu gasesti doar specii care mai de care mai bizare de plante si insecte, ci si acest hotel unic in lume. Daca iti permite buzunarul, poti sa te cazezi la Muntele Magic, despre care se spune ca indeplineste dorinte. Pana una-alta, ti se indeplineste clar dorinta de a te caza intr-un hotel superb si de a te bucura de natura din plin. Din varful cladirii tasneste o cascada care se prelinge apoi pe intreaga suprafata a splendidului hotel. Asa-i ca ai rezerva o camera chiar acum?

Hotelul LEGOLAND (SUA)

Trebuia sa includem in lista noastra cu hoteluri frumoase si neobisnuite din lume si unul care sa fie pe placul celor care nu uita de copilarie. Pasiunea pentru LEGO nu are varsta, ceea ce inseamna ca nu sunt putini cei care ar considera acest hotel din Florida ca fiind locul ideal pentru a petrece o vacanta de vis. 

Dupa ce ai vazut aceste hoteluri neobisnuite, dar cat se poate de frumoase, cu siguranta ti s-a deschis apetitul pentru un concediu iesit din tipare. Citeste, asadar, si despre cateva obiective din Romania mai putin cunoscute!

Surse foto: inntelhotelsamsterdamzaandam.nl;  starwoodhotels.com; uniqhotels.com; israelexpress.files.wordpress.com; freespiritspheres.com; static.panoramio.com; jebiga.com; roughguides.com; businesswire.com

Articolul urmator
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.