Cinci motive să mergi în vacanţă în Croaţia

Cinci motive să mergi în vacanţă în Croaţia

Nicoleta Soare

Croaţia reprezintă una dintre destinaţiile minunate pe care merită să le vizitezi măcar o dată în viaţă. O ţară surprinzătoare, cu peisaje frumoase, istorie, atracţii turistice şi peste 1000 de insule, Croaţia te încântă cu bogățiile ei.

Dacă vrei să petreci o vacanţă în Croaţia, trebuie să ştii că aceasta se situează pe locul 18 în clasamentul celor mai populare destinaţii turistice din lume şi se laudă cu numeroase rezervaţii naturale şi plaje cu apă nepoluată.

Cinci motive pentru care merită să mergi în vacanţă în Croaţia 

  1. Dubrovnik este oraşul unde magia se îmbină cu poveştile zidurilor ridicate acum mai bine de şapte secole. Este una dintre cele mai importante atracţii turistice din Croaţia, un oraş ce face parte din Patrimoniul UNESCO şi care îţi oferă un peisaj minunat asupra Mării Adriatice, dar şi numeroase lecții de istorie, cultură și tradiţie. Dacă străbați oraşul vechi, poţi admira Palatul Sponza, Fântâna Onofrio, Catedrala din Dubrovnik, Palatul Rectorului, Biserica St Vlaho, Mănăstirea Franciscană și una dintre cele mai vechi şi mai bogate biblioteci din ținut, cu manuscrise şi ediţii rare.

Dubrovnik
 

  1. Regiunea Istria: cunoscută în întreaga lume pentru vinurile sale, poţi vizita cramele din zonă, unde poţi degusta un vin bun chiar şi direct de la localnici. Istria este cea mai mare peninsulă de pe Coasta Adriatică şi tot aici poţi vizita Bazilica Euphrasian, principala atracţia turistică din Porec. Arhitectura bizantină a rămas neschimbată încă din secolul VI, aşa că te poţi bucura de un mozaic original realizat de maeştri bizantini.

Istria, Croatia

  1. Lacurile Plitvice: 16 lacuri unite şi o zonă de pădure ce îţi oferă un piesaj natural rupt din cărţile cu poveşti. Această zona este declarată Parc Naţional încă din 1949, iar lacurile de aici sunt cunoscute pentru culorile lor unice, apa cristalină şi nepoluată.

lacurile Plitvice

  1. Parcul Naţional Krka: dacă mergi în vacanţă în Croaţia, trece pe lista ta şi Parcu Krka, care te va uimi cu peisajul oferit de cascade, fauna şi flora ce se întind pe aproximativ 140 de kilometri pătraţi. Cele mai cunoscute cascade sunt Skradinski Buk şi Slap, situate între lacul Visovas şi mănăstirea Franciscană, un alt punct de vizitat.

Parcul National Krka

  1. Pentru o vacanţă perfectă, nu poţi trece cu vederea plajele din Croaţia. Poţi alege o plajă potrivită pentru întreaga familie, aşa cum este Bijeca din Arhipelagul Medulin sau Porec, dacă eşti pasionată de sporturi, recunoscută pentru plajele curate şi activităţile pe care le poţi face aici (volei pe plajă, tenis, mini-golf, schi nautic, bungee jumping etc.). Dacă vrei un loc unde să te distrezi, plaja Zrce este destinaţia perfectă pentru vacanţa în Croaţia, datorită vieţii agitate de noapte. 

plake croatia

Iată câte motive ai pentru a alege o vacanţă în Croaţia! Tu unde îți vei petrece concediul anul acesta?

Articolul urmator
Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate!
Lista capitalelor culturale din 2024. Merită vizitate!
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?
Incepe quiz
Care ar trebui sa fie urmatoarea ta destinatie de vacanta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.