Feeric Fashion Week Sibiu deschide portile lumii pentru designerii sai

Feeric Fashion Week Sibiu deschide portile lumii pentru designerii sai

Redactor Divahair.ro

Cea mai importanta saptamana a modei din Europa de Est isi schimba denumirea in Feeric Fashion Week o data cu editia din anul 2016

Dupa ce a fost numita drept cea mai creativa saptamana a modei din Europa, Feeric Fashion Days face importantul pas spre o denumire consacrata intre marile evenimente de moda din lume si din anul 2016 se va numi Feeric Fashion Week.
Noua dimensiune a festivalului de la Sibiu este data de numeroasele conexiuni in lumea internationala a modei realizate in ultimele luni la Milano, Paris, Roma si Novi Sad.

In Milano au fost puse bazele unei viitoare colaborari cu cel mai important targ de creatie vestimentara, WHITE. In baza acestei colaborari, designerii prezenti in cadrul Feeric Fashion Week vor avea ocazia sa se alature designerilor de succes din intreaga lume pentru a expune si a incheia contracte comerciale in cadrul WHITE. Contributorii prestigioasei reviste Vogue si-au aratat disponibilitatea pentru o colaborare legata de editia de anul viitor a festivalului de la Sibiu, confirmand deja prezenta lor la Sibiu.



Mitichi, presedintele Feeric Fashion Week, a fost invitat la sfarsitul lunii octombrie la Serbia Fashion Week, alaturi de alti presedinti de evenimente de moda din lume. Conexiunile realizate la Novi Sad deschid noi oportunitati de colaborare cu evenimente similare din Los Angeles, Washington, Vancouver, Atena, Maastricht si Malta, ceea ce reprezinta noi oportunitati pentru designerii ce participa an de an la festivalul de la Sibiu. „Am prezentat FEERIC-ul multor persoane importante din lumea modei si au ramas uluiti ca in Romania asa ceva este posibil. Desigur, ne ajuta decorul natural al orasului, iar conceptul creativ al festivalului il pozitioneaza ca un standard de eveniment iar imaginatia noastra a fost extrem de apreciata. Intalnirile pe care le-am avut la toate aceste evenimente deschid noi oportunitati de colaborare atat pentru noi, ca si eveniment de moda, cat si pentru designerii care prin Feeric Fashion Week vor putea avea acces la o baza mult mai importanta de evenimente de moda din Europa", spune Mitichi, presedintele FFW.

De altfel, recunoasterea Feeric Fashion Week ca unul dintre cele mai importante evenimente de moda din lume vine si din listarea ei in prestigiosul catalog Modem Online.

Modem Online este publicatia care centralizeaza activitatile celor mai insemnate evenimente de moda la nivel mondial. Aparitia Feeric Fashion Week printre aceste evenimente impune si alinierea datei de desfasurare a festivalului in functie de celelalte saptamani ale modei din intreaga lume. Prin urmare, Feeric Fashion Week va avea loc la Sibiu, intre 19 si 24 iulie 2016, la cateva zile dupa Paris Fashion Week si Alta Roma, inaintea evenimentelor din Germania si Las Vegas.

Dupa ce anul trecut a participat in cadrul festivalului de la Sibiu ca designer, cu o minunata colectie de genti, si a si prezentat Gala Feeric, actrita si top-modelul international Catrinel Menghia va fi imaginea Feeric Fashion Week din anul 2016. „Catrinel este unul dintre brandurile de succes exportate de Romania. Ne bucuram sa continuam colaborarea cu ea si ne simtim tare onorati sa avem un asemenea ambasador.", mai spune Mitichi. De-a lungul carierei sale de top-model, Catrinel a pozat pentru Sports Illustrated, Elle si a fost imaginea unor branduri ca Giorgio Armani si Fiat, iar in 2016 va aparea pe posterul de promovare al Feeric Fashion Week.

Articolul urmator
Cât de mândru este Marcel Pavel de familia lui! "Jur că nu sunt bogat! Bogat sunt că am o familie extraordinar de frumoasă"
Cât de mândru este Marcel Pavel de familia lui! "Jur că nu sunt bogat! Bogat sunt că am o familie extraordinar de frumoasă"
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche
Incepe quiz
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.