Giulia Anghelescu a renunţat la un singur aliment şi a slăbit 29 de kilograme într-un an

Giulia Anghelescu a renunţat la un singur aliment şi a slăbit 29 de kilograme într-un an

Redactor Divahair.ro

Giulia Anghelescu este mămica a doi copii, dar şi fericita posesoare a unui trup de invidiat. Cum talia subţire cu sacrificiu se ţine, cântăreaţa a slăbit 29 de kilograme într-un singur an, dar a fost nevoită să renunţe la un anumit aliment din dieta ei.

 

A photo posted by Giulia (@mygiulia) on

Într-o emisiune de la Antena Stars, fosta solistă a trupei Candy a mărturisit că a trebuit să elimine pâinea din alimentaţie şi are mare grijă la ce şi când mănâncă. Asta pe lângă faptul că este tot timpul activă, având doi copii, o fetiţă, Antonia Sabina, în vârstă de 3 ani şi 11 luni, şi un băieţel, Eduard Mikael, în vârstă de un an şi trei luni.

„Când eram în trupa Candy aveam mult mai multe kilograme. Nu îmi doresc să revin la forma din adolescență. Acum am 51 de kilograme. Momentan, o spun cu mâna pe inimă, am ajuns exact acolo unde îmi doream să fiu, din punctul de vedere al kilogramelor și al imaginii. Fac sport destul de rar. Nu am timp să ajung la sală și mănânc orice am poftă. Nu mai mănânc pâine. Fac sport atunci când îmi permite timpul”, a declarat Giulia.

Astfel, Giulia a slăbit într-un singur an 29 de kilograme. Vedeta recunoaşte că, pe lângă rolul de mamă, şi cariera o ţine în priză şi o ajută să fie în formă.

„Am slăbit într-un an. Am avut un regim alimentar sănătos și echilibrat. Nu mi-am dorit să slăbesc repede într-un timp foarte scurt. Piticii mei trag de mine 24 din 24, aşa că a fost posibil, dar şi regimul şi-a spus cuvântul. Muncesc foarte mult în ultima perioadă”, a explicat cântăreaţa la Antena Stars.

Citeşte şi: Am aflat cum se menţine în formă Jennifer Lopez

Publicul o ştie pe Giulia încă de când cântăreaţa activa în trupa Candy, care a fost înfiinţată în anul 2000 de cântăreţul, compozitorul şi producătorul Laurenţiu Duţă. Componenţa trupei de atunci era Claudia Pavel, Giulia Anghelescu şi Selena (pe numele real Elena Vasilache). După un succes nebun în rândul publicului din România, cu hituri precum „Lasă-mă’n pace”, „Sunt fata care-ţi place”, „Mergem la mare” sau „Dimineţi de vară”, trupa s-a destrămat în 2004. Fiecare dintre cele trei soliste a adoptat o carieră solo după ce proiectul Candy nu a mai existat.

Articolul urmator
Povestea incredibilă de viață a lui Sorin Gadola, fondatorul festivalului UNTOLD. De ce a renunțat milionarul la lux pentru un trai modest în credință
Povestea incredibilă de viață a lui Sorin Gadola, fondatorul festivalului UNTOLD. De ce a renunțat milionarul la lux pentru un trai modest în credință
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?
Incepe quiz
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.6 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.